Jane Campion, cunoscută pentru filme ca „The Piano” şi „Bright Star”, recompensată cu Prix Lumière 2021
Vizualizări: 266, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăRegizoarea neozeelandeză Jane Campion, cunoscută pentru filme ca „The Piano”, „Bright Star” şi „Top of the Lake”, va primit în luna octombrie Prix Lumière, la festivalul organizat de institutul condus de Thierry Fremaux, delegatul general al Festivalului de Film de la Cannes.
Distincţia prestigioasă, scrie Variety, duce într-o nouă direcţie relaţia complicată dintre Festivalul de Film de la Cannes, serviciul de streaming Netflix şi cineastă.
Aparent, organizatorii de la Cannes au oferit anul acesta un slot în afara competiţiei pentru a prezenta cel mai recent film al ei, „The Power of the Dog”, cu Benedict Cumberbatch şi Kirsten Dunst. Lungmetrajul, adaptare a romanului din 1967 al lui Thomas Savage, este produs de Netflix, care are o relaţie destul de tensionată cu festivalul din cauza insistenţei ca filmele arătate aici în competiţie să fie prezentate ulterior în cinematografele franceze.
Aceasta ar reprezenta o întârziere de trei ani pentru Netflix de a face filmul disponibil pe platformă, astfel că serviciul a refuzat şi a ales să îl proiecteze la Festivalul de la Veneţia, care va avea loc începând cu finalul lunii august.
Campion este unul dintre regizorii emblematici pentru Cannes. Ea a câştigat trofeul Palme d’Or în 1982 pentru scurtmetrajul „An Exercise in Discipline: Peel” şi în 1993 un alt Palme d’Or (împărţit cu Chen Kaige – „Farewell My Concubine”) pentru lungmetrajul „The Piano”.
Ea a fost prima femeie care a câştigat Palme d´Or şi prima regizoare care a fost preşedinta juriului la Cannes.
Campion, stabilită în Australia de mai multe decenii, va fi a 13-a personalitate din industria filmului care va primi trofeul onorific, după Jean-Pierre şi Luc Dardenne, Francis Ford Coppola, Jane Fonda, Wong Kar-wai, Catherine Deneuve, Martin Scorsese, Pedro Almodóvar, Quentin Tarantino, Ken Loach, Gérard Depardieu, Milos Forman şi Clint Eastwood.