Iranul respinge drept ”nefondate” acuzaţiile Israelului cu privire la atacul vizând petrolierul MT Mercer Street

Vizualizări: 246, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Iranul respinge drept ”nefondate” acuzaţiile Israelului cu privire la atacul vizând petrolierul MT Mercer Street

Iranul a respins duminică acuzaţiile Israelului, potrivit cărora Republica islamică s-ar afla la originea atacului vizând petrolierul M/T Mercer Street, joi, în largul Omanului, soldat cu moartea unui român şi a unui britanic, membri ai echipajului, relatează AFP.

”Regimul sionist (…) trebuie să înceteze aceste acuzaţii nefondate”, îndeamnă un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Said Khatibzadeh, într-o conferinţă de presă la Teheran.

”Aceasta nu este prima oară când (Israelul) formulează astfel de acuzaţii împotriva Iranului”, a subliniat el.

Statele Unite au acceptat să participe la o anchetă cu privire la atacul sângeros în largul Omanului vizând petrolierul MT Mercer Street, operat de un miliardar israelian, a anunţat Departamentul de Stat sâmbătă.

Petrolierul M/T Mercer Street a fost atacat joi, la Marea Oman, iar Israelul şi-a acuzat inamicul jurat, Iranul, de faptul că se aflăla originea acestui incident, soldat cu moartea a doi membri ai echipajului.

Potrivit armatei americane şi operatorului navei, este vorba despre un atac cu dronă.

Secretarul de Stat american Antony Blinken şi omologul său israelian Yair Lapid au discutat despre acest atac şi ”au convenit să coopereze cu Regatul Unit şi cu alţi parteneri internaţionali în anchetarea faptelor, acordarea unei susţineri şi stabilirea următoarelor etape care se impun”, a anunţat într-un comunicat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Cele două persoane ucise în incident sunt un cetăţean britanic, care lucra pentru societatea de securitate Ambrey, şi un membru al echipajului român, a precizat armatorul, Zodiac Maritime, o societate internaţională cu sediul la Londra care aparţine omului de afaceri miliardar israelan Eyal Ofer.

Yair Lapid a îndemnat vineri la o acţiune internaţională împotriva ”terorismului israelian”.”Am dat consemne ambasadelor de la Washington, Londra şi ONU să acţioneze pe lângă interlocutorii lor guvernamentali şi delegaţii competente la sediul ONU la New York”, a anunţat el pe Twitter.

Potrivit unor analişti, atacul vizând M/T Mercer Street face parte dintr-un ”război din umbră” între cele două puteri inamice, în care mai multe nave ale fiecărei părţi au fost vizate în atacuri la Golful Persic.

Știri similare

SUA anunţă sancţiuni punitive împotriva regimului Lukaşenko, inclusiv o listă comună cu UE vizând membri-cheie asociaţi încălcării drepturilor omului, corupţiei şi falsificării alegerilor din august 2020

Externe

Guvernul american impune sancţiuni punitive Belarusului şi regimului preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, primit de către omologul său rus Vladimir Putin în plin scandal internaţional cauzat de deturnarea duminică a unui avion european de linie în vederea arestării jurnalistului de opoziţie Roman Protasevici, relatează AFP şi Reuters....

Vizualizări: 236, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Guvernul afgan interzice fetelor în vârstă de peste 12 ani să mai cânte în public; un ONG afgan de apărarea drepturilor omului condamnată o discriminare pe bază de sex

Guvernul afgan interzice fetelor în vârstă de peste 12 ani să mai cânte în public; un ONG afgan de apărarea drepturilor omului condamnată o discriminare pe bază de sex

Externe

Ministerul afgan al Educaţiei a interzis elevelor în vârstă de peste 12 ani să cânte la evenimente publice, mai puţin la evenimente exclusiv feminine, şi ca profesori bărbaţi să le predea muzica, o decizie denunţată de către oorganizaţie afgană de apărarea drepturilor omului, care reproşează Guverului de la Kabul faptul că promovezză discriminarea în funcţie de sex, relatează Al-Jazeera....

Vizualizări: 252, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Premierul moldovean Ion Chicu demisionează în vederea deschiderii căii unor alegeri legislative anticipate, înaintea debaterii unei moţiuni de cenzură a Guvernului în Parlament şi cu o zi înainte ca Maia Sandu să fie învestită preşedintă a Republicii Moldova

Premierul moldovean Ion Chicu şi-a prezentat miercuri demisia, o decizie menită să deschidă calea unor alegeri legislative anticipate în Republica Moldova, relatează AFP....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Secretarul de Stat al SUA Antony Blinken creşte presiunile asupra Chinei legate de respectarea drepturilor omului în Xinjiang, Tibet şi Hong Kong

Secretarul de Stat al SUA Antony Blinken creşte presiunile asupra Chinei legate de respectarea drepturilor omului în Xinjiang, Tibet şi Hong Kong

Externe

Secretarul de Stat al SUA Antony Blinken a sporit presiunile asupra Chinei, afirmând într-o convorbire telefonică cu omologul său chinez Yang Jiechi că Statele Unite vor susţine respectarea drepturilor omului în Xinjiang, Tibet şi Hong Kong, a anunţat Departamentul de Stat, transmite Reuters....

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Secretarul de Stat al SUA reasigură Ankara că Washingtonul condamnă PKK pentru executarea a 13 turci răpiţi în nordul Irakului

Secretarul de Stat al SUA reasigură Ankara că Washingtonul condamnă PKK pentru executarea a 13 turci răpiţi în nordul Irakului

Externe

Secretarul de Stat al Statelor Unite, Antony Blinken, a reasigurat luni Ankara că Washingtonul condamnă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) pentru executarea a 13 turci răpiţi în nordul Irakului, după ce Turcia a afirmat că o declaraţie anterioară a SUA este ”o glumă”, transmite Reuters....

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Finlanda, ”cea mai fericită ţară din lume” al patrulea an la rând; Europa domină ”top 10”; ”în mod surprinzător nu a existat, în medie, un declin al stării de bine în evaluarea pe o fac oamenii propriilor vieţi” din cauza covid-19

Finlanda a fost desemnată vineri ”cea mai fericită ţară din lume” - al patrulea an la rând -, devansând Danemarca, Elveţia şi Islanda, într-un clasament al fericirii, în care impactul pandemiei covid-19 este uimitor de contrastant şi în care Europa domină în ”top 10”, relatează AFP....

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Autoritatea Palestiniană se aşteaptă să primească primele doze de vaccinuri pentru Covid-19 abia în luna martie

Autoritatea Palestiniană se aşteaptă să primească primele doze de vaccinuri pentru Covid-19 abia în luna martie

Externe

Autoritatea Palestiniană a anunţat, duminică, că se aşteaptă să primească primele doze de vaccinuri pentru Covid-19 abia în luna martie, în urma unui acord cu producătorul de medicamente AstraZeneca, acuzând Israelul că nu îşi respectă datoria să se asigure că sunt disponibile vaccinuri în teritoriile ocupate, transmite Reuters....

Vizualizări: 273, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Arabia Saudită are puţine divergenţe cu administraţia Biden şi acţionează să le rezolve, apeciază prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, care vrea relaţii bune cu Iranul

Arabia Saudită are puţine divergenţe cu administraţia Biden şi acţionează să le rezolve, apeciază prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, care vrea relaţii bune cu Iranul

Externe

Statele Unite sunt un partener strategic al Arabiei Saudite şi are doar rareori divergenţe cu Riadul, susţine prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, care subliniază că încearcăsă rezolve aceste divergenţe cu administraţia preşedintelui american Joe Biden, relatează Reuters....

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Putin recunoaşte existenţa a ”zeci” de bolnavi de covid-19 în anturajul său, un cluster fără precedent la Kremlin care l-a obligat să se izoleze înaintea alegerilor legislative

Putin recunoaşte existenţa a ”zeci” de bolnavi de covid-19 în anturajul său, un cluster fără precedent la Kremlin care l-a obligat să se izoleze înaintea alegerilor legislative

Externe

Preşedintele rus Vladimir Putin a dezvăluit joi că zeci de persoane din anturajul său sunt bolnave de covid-19, un cluster la Kremlin care l-a obligat să se izoleze, o ilustrarea a dificultăţilor Rusiei de a opri epidemia, relatează AFP....

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă