Ionel Gane: Lucrurile au început să se liniştească
Vizualizări: 274, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăAntrenorul Ionel Gane a declarat, miercuri, după victoria cu Gaz Metan Mediaş, că lucruile au început să se liniştească la echipă, după ce membrii Programului DDB au ajuns la acorduri cu mai mulţi jucători pentru plata unor drepturi financiare.
„Aveam nevoie de aceste trei puncte. Ştiam că vom avea un meci greu, pentru că am văzut terenul şi acesta aventajează echipele mai puternice, echipele care se organizează mai bine. A fost un meci cu minge lungă şi cu foarte multă luptă. Meciul a început mai slab pentru noi, pentru că am luat gol în primele minute, dar am avut forţă să revenim şi după aceea ne-am închis foarte bine. În repriza a doua nu-mi amintesc ca ei să fi avut vreo ocazie, iar noi am stat bine în teren şi cel mai important este că am luat cele trei puncte. Pentru meciul de la Arad, sunt doi jucători, Fabbrini şi Răuţă, care au cartonaşe galbene, şi o să vedem. În momentul acesta stăm bine, nu mai avem jucători accidentaţi. Încercăm să aducem jucători şi să fim foarte atenţi ce aducem, numai dacă ne aduc un plus, peste ce avem noi acum, pentru că nu putem să riscăm să aducem jucători numai aşa, să aducem, dar nu e uşor. În situaţia în care suntem, e greu ca cineva să accepte. Cei din DDB mi-au spus că jucătorilor cu care au încheiat acorduri li s-au livrat banii, aşa că lucrurile încep să se liniştească. Mai sunt câţiva jucători şi eu cred că într-o săptămână sau zilele acestea sper să se ajungă la un numitor comun şi cu ei, ca să fie şi ei liniştiţi. (n.r. – dacă a primit vreo veste din partea conducerii spaniole) Nu, dacă cei din DDB nu se implicau era foarte, foarte greu să mai avem jucători. Nu mai ştiu nimic de Cortacero. Nu au virat niciun ban, ar trebui să vorbim mai mult de cei care fac ceva aici decât de cei care sunt în acest momene <invisible man>”, a declarat Gane, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.
Team-managerul echipei Gaz Metan Mediaş, Flavius Boroncoi, care a stat pe banca oaspeţilor, în absenţa lui Jorge Costa, bolnav, a acuzat arbitrajul lui Marcel Bârsan.
„Am primit golul doi după două faulturi consecutive. Nu înţeleg cum nu le-a dat. A fost un meci pe care nu trebuia să-l pierdem, dar asta este. Nu este o scuză terenul pentru că şi Dinamo a jucat pe acelaşi teren. Însă golul al doilea a fost un cadou. Dacă marcam la 1-0, eram în pole-postion să câştigăm”, a spus el.
FC Dinamo a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), echipa Gaz Metan Mediaş, în etapa a XIX-a a Ligii I. Oaspeţii au contestat vehement golul al doilea al „câinilor”, din cauza unui fault la portar
Au marcat: Gueye ’32, Puljici ’44 / Valente ‘7.
În urma acestui rezultat, Dinamo se menţine pe locul 11 în clasament, cu 22 de puncte, iar Gaz Metan Mediaş este pe lcocul 10, cu 23 de puncte.
Lider este FCSB, cu 42 de puncte, echipă urmată de CFR Cluj (18 jocuri), cu 40 de puncte, CS Universitatea Craiova, cu 36 de puncte, şi de Sepsi Sfântu Gheorghe, cu 32 de puncte.