INTERVIU – Preşedintele Colegiului Medicilor: E de neacceptat ca un spital să devină focar COVID. Dacă un lucrător medical refuză dreptul la vaccinare, acest drept de a refuza vine cu obligaţia testării, suportate de cel care refuză

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
INTERVIU – Preşedintele Colegiului Medicilor: E de neacceptat ca un spital să devină focar COVID. Dacă un lucrător medical refuză dreptul la vaccinare, acest drept de a refuza vine cu obligaţia testării, suportate de cel care refuză

Prof. Dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România a explicat într-un interviu acordat News.ro cum ar trebui procedat în cazul personalului medical care refuză vaccinarea anti-COVID-19. În opinia sa, medicii şi asistenţii care nu doresc să se vaccineze trebuie să se testeze şi să achite contravaloarea testelor din buzunarul propriu. În ceea ce priveşte situaţia medicilor de ATI din România, în pragul valului 4 al pandemiei, Coriu afirmă că România are în acest moment în jur de 1800 de medici de ATI, de trei ori mai puţin faţă de câţi ar fi nevoie de fapt, iar distribuţia neuniformă a medicilor de ATI este una dintre cele mai mari probleme. “Marea majoritate sunt concentraţi în Bucureşti şi alte 5 judeţe, avem 4 judeţe unde sunt sub 6 medici”, precizează prof. Dr. Coriu. Comform preşedintelui Colegiului Medicilor, lipsa medicilor de familie este una dintre cele mai grave probleme ale sistemului medical. 700 de localităţi nu au medic de familie, iar aproape 50% dintre cei existenţi au vârsta peste 60 de ani, susţine el.

Știri similare

Clotilde Armand: Reabilităm Baza Sportivă Pro Rapid. Anul trecut fosta conducere a primăriei a vrut să construiască în locul Bazei Pro Rapid un complex rezidential şi să-i schimbe destinaţia

Clotilde Armand: Reabilităm Baza Sportivă Pro Rapid. Anul trecut fosta conducere a primăriei a vrut să construiască în locul Bazei Pro Rapid un complex rezidential şi să-i schimbe destinaţia

Exclusiv

Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand anunţă că primăria pe care o conduce vrea să preia în administrare Baza Sportivă Pro Rapid ţi să o reabiliteze, susţinând că ”anul trecut fosta conducere a primăriei a vrut să construiască în locul Bazei Pro Rapid un complex rezidential şi să-i schimbe destinaţia”....

Vizualizări: 299, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
De astăzi se renunţă la masca de protecţie în aer liber şi la restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii / Evenimentele private, în continuare interzise / Locurile de joacă, piscinele, cluburile şi discotecile, încă închise / LISTA MĂSURILOR

Prima etapă a revenirii la normalitate intră, sâmbătă, în vigoare, după ce Guvernul a adoptat o serie de măsuri, iar Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă a fost modificată. Principalele relaxări vizează renunţarea la portul măştii de protecţie în majoritatea spaţiilor deschise, dar şi la restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii. În plus, programul operatorilor economici poate fi prelungit până la ora 24.00. Multe alte măsuri depind însă de rata de vaccinare, Guvernul stabilind noi ţinte pentru 1 iunie, 1 iulie şi 1 august....

Vizualizări: 390, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Nicuşor Dan: Se lucrează în Pasajul Piaţa Victoriei pentru realizarea unei staţii de tramvai. Obiectivul e să realizăm o integrare cât mai bună a diverselor mijloace de transport public | FOTO

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că sunt în desfăşurare lucrări în Pasajul Piaţa Victoriei pentru realizarea unei staţii de tramvai. „Obiectivul nostru e să realizăm o integrare cât mai bună a diverselor mijloace de transport public, pentru a creşte mobilitatea bucureştenilor”,a explicat acesta....

Vizualizări: 272, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Peste 31.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore; circa 11.000 dintre ele au primit prima doză de ser/ Au fost raportate 17 reacţii adverse

Peste 31.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore; circa 11.000 dintre ele au primit prima doză de ser/ Au fost raportate 17 reacţii adverse

Exclusiv

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, luni, că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate peste 31.000 de persoane, fiind înregistrate 17 reacţii adverse. Doar aproximativ 11.000 dintre acestea au primit prima doză de vaccin, restul fiind la doza de rapel....

Vizualizări: 237, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia va fi deschis la sfârşitul acestei săptămâni

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia va fi deschis la sfârşitul acestei săptămâni

Exclusiv

Pârtiile de mare altitudine, situate la 2.000 de meri, în golul alpin al staţiunii Sinaia se vor deschide la sfârşitul acestei săptămâni. Anul acesta, vor fi inaugurate două noi pârtii. Accesul în telegondola care urcă în Bucegi, la cota 1400 şi apoi la Cota 2000, se va face cu reducerea la jumătate a capacităţii....

Vizualizări: 268, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Voiculescu, despre medici acuzaţi de protestatari: Este de neacceptat ca oameni care chiar depun eforturi semnificative pentru a-i salva pe alţii să fie acuzaţi de una sau de alta şi asta la grămadă. Dacă există probleme într-un spital, trebuie verificate

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a afirmat, referindu-se la medici acuzaţi de unii protestatari în timpul manifestaţiilor din ultimele zile, că este de neacceptat ca oameni care depun eforturi pentru a-i salva pe alţii să fie acuzaţi "la grămadă" de diverse lucruri şi că, dacă există anumite probleme într-o unitate medicală, atunci acestea trebuie verificate şi trebuie luate măsuri....

Vizualizări: 272, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Prefectul de Braşov, Mihai Cătălin Văsii, participă ca voluntar la campania „Liber la vaccinare, liber la viaţă” – VIDEO

Prefectul de Braşov, Mihai Cătălin Văsii, participă ca voluntar la campania „Liber la vaccinare, liber la viaţă” – VIDEO

Exclusiv

Prefectul judeţului Braşov, Mihai Cătălin Văsii, participă duminică, în calitate de voluntar, la campania de vaccinare. Acesta îi întâmpină pe cei care se prezintă pentru imunizare la centrul de vaccinare amenajat pe strada Republicii din municipiul Braşov, îndrumându-i înainte de a fi înregistraţi în sistem. ...

Vizualizări: 276, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Nicuşor Dan: Suntem pregătiţi să intervenim pentru ţânţar şi pentru căpuşe / Când vor începe tratamentele

Nicuşor Dan: Suntem pregătiţi să intervenim pentru ţânţar şi pentru căpuşe / Când vor începe tratamentele

Exclusiv

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a fost aprobat Planul de intervenţie pentru acţiuni de tip DDD – deratizare, dezinfecţie şi dezinsecţie, el menţionând că intervenţiile cu tratamente împotriva ţânţarilor se vor face când ploile se vor opri şi după ce iarba va fi tăiată, în cazul tratamentelor pentru căpuşe. ...

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Intervenţie a Ministerului de Externe pentru rezolvarea situaţiei a 17 turişti români plasaţi în carantină în Sri Lanka, după ce unul dintre ei a fost testat pozitiv cu coronavirus

Intervenţie a Ministerului de Externe pentru rezolvarea situaţiei a 17 turişti români plasaţi în carantină în Sri Lanka, după ce unul dintre ei a fost testat pozitiv cu coronavirus

Exclusiv

Ministerul de Externe a intervenit pentru rezolvarea situaţiei a 17 turişti români plasaţi în carantină în Sri Lanka, după ce unul dintre ei a fost testat pozitiv cu coronavirus. În urma intervenţiei, 16 dintre ei au putut să-şi continue deplasarea către Maldive, cel bolnav fiind plasat într-o unitate hotelieră din Sri Lanka....

Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministrul Educaţiei: Cu siguranţă este nevoie de educaţie sexuală în şcoli

Ministrul Educaţiei: Cu siguranţă este nevoie de educaţie sexuală în şcoli

Exclusiv

Ministrul Educaţiei consideră că este nevoie de educaţie sexuală în şcoală şi anunţă că astfel de ore au loc şi în prezent, în cadrul orelor de Educaţie pentru sănătate, dar care este opţională şi la care nu participă un număr mare de elevi. ...

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov lucrează part time şi la o clinică privată /Conform legii, funcţia sa e incompatibilă cu practicarea medicinei în altă unitate medicală /Medicul spune că nu e incompatibil, lucrând ca simplu angajat

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, medicul chirurg Călin Pavel Cobelschi, conduce cea mai mare unitate medicală publică din judeţ, iar în timpul liber acordă consultaţii şi la o clinică privată situată pe aceeaşi stradă cu spitalul, la doi paşi de acesta. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prevede însă că funcţia de manager de spital este incompatibilă cu exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică. Medicul Călin Pavel Cobelschi susţine că nu este în incompatibilitate întrucât lucrează clinica privată „ca simplu angajat”, part time, în timpul său liber. ...

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Iaşiul va primi 43 de milioane de lei prin programul „Anghel Saligny” pentru modernizarea unui pasaj şi a unei străzi. Mihai Chirica îi transmite „sincere mulţumiri” premierului pentru modul cum gestionează relaţia Guvernului cu Iaşiul

Municipiul Iaşi va primi suma de 43 milioane de lei prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny" pentru două proiecte de infrastructură, edilul Mihai Chirica transmiţându-i premierului Nicolae Ciucă "sincere mulţumiri" pentru modul cum acesta gestionează relaţia Guvernului cu municipiul Iaşi....

Vizualizări: 177, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Fostul primar din Braşov George Scripcaru, trimis în judecată de DNA pentru şantaj, în dosarul în care a fost pus sub control judiciar

Fostul primar din Braşov George Scripcaru, trimis în judecată de DNA pentru şantaj, în dosarul în care a fost pus sub control judiciar

Exclusiv

Fostul primar al municipiului Braşov George Scripcaru a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru şantaj în formă continuată, în dosarul în care a fost pus sub control judiciar în luna octombrie. Alături de el, a fost deferit justiţiei directorul general al Regiei Autonome de Transporturi Braşov, George Mihai Cornea, pentru şantaj în forma complicităţii, comisă în formă continuată. Faptele ar fi fost comise în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale....

Vizualizări: 267, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă