Meteorologii au emis, miercuri, o informare de ninsori moderate cantitativ şi intensificări ale vântului în zona montană înaltă. La munte, prin acumulare, stratul nou de zăpadă va ajunge la 15 – 20 de centimetri. Informarea este valabila până vineri dimineaţă.
Știri similare
Ministrul Mediului: Este inadmisibil ca România să devină ultima ţară unde este voie să umbli nestingherit în Parcul Naţional cu mijloacele de transport / Voi propune înăsprirea pedepselor
ExclusivMinistrul Mediului, Tánczos Barna, consideră că este inadmibisil ca România să fie ultima ţară din Uniunea Europeană unde ai voie să umbli cu mijloace de transport în parcurile naturale naţionale, această situaţie fiind interzisă şi mult mai dur sancţionată în alte state din UE....
Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăAlte 4.623 de cadre medicale, vaccinate în ultimele 24 de ore, numărul total ajungând la 10.289/ 9 reacţii adverse comune şi minore, înregistrate
ExclusivComitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 a transmis, joi, că 4.623 de cadre medicale au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, numărul total ajungând la 10.289. S-au înregistrat 9 reacţii adverse comune şi minore....
Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăAndreea Moldovan, întrebată dacă poate fi oprit acest val fără carantină: Nu cred, pentru că procesul este mult prea amplu
ExclusivSecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andreea Moldovan, nu crede că acest val pandemic poate fi oprit fără carantină, explicând că procesul este mult mai amplu, secţiile de terapie intensivă sunt pline, iar rata de pozitivare este mare. ...
Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăZi cu număr record de accidentări în Poiana Braşov – Salvamontişti au avut 17 intervenţii, pentru şase turişti fiind necesară şi intervenţia SMURD – VIDEO
ExclusivSalvamontiştii din Poiana Braşov anunţă că au avut un record de intervenţii, vineri, când au fost apelaţi pentru 17 incidente. Pentru şase turişti a fost necesară şi intervenţia SMURD. ...
Vizualizări: 261, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCîţu, despre decizia UMF Iaşi privind participarea fizică la examene: Cred că astfel de măsuri se iau pentru a ne asigura că nu răspândim mai departe boala
ExclusivPremierul Florin Cîţu a afirmat, întrebatt despre decizia UMF Iaşi ca studenţii şi profesorii să participe fizic la examene doar cu dovada vaccinării, test PCR sau antigen, ori dovada că au trecut prin COVID-19, că astfel de măsuri sunt luate pentru a ne asigura că nu răspândim mai departe coronavirusul. ...
Vizualizări: 261, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăMunicipiul Bacău intră în scenariul roşu. Restaurantele se închid la interior
ExclusivPrimarul Bacăului Lucian Stanciu Viziteu a anunţat că municipiul trece în scenariul roşu, rata de incidenţă depăşind trei cazuri de coronavirus la mia de locuitori....
Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăVoiculescu: Toate centrele de vaccinare ale MAPN vor fi deschise publicului. Felicitări domnului ministru Ciucă pentru o decizie înţeleaptă!
ExclusivMinistrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, afirmă că toate centrele de vaccinare ale MAPN vor fi deschise publicului. El l-a felicitat pe ministrul Apărării, Nicolae Ciuc, "pentru o decizie înţeleaptă". ...
Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCod galben privind disconfort termic ridicat, miercuri şi joi, în Bucureşti şi în 16 judeţe din sud şi sud-est/ Cod galben de furtuni, în Moldova, Muntenia şi local la munte şi în Dobrogea/ De joi instabilitatea atmosferică se extinde în aproape toată ţara
ExclusivMeteorologii au emis Cod galben privind disconfort termic ridicat pentur Bucureşti şi 16 judeţe din sudul şi sud-estul ţării, unde miercuri temperaturile vor ajunge până la 36 de grade Celsius, iar joi se vor situa între 34 şi 39 de grade Celsius. Un alt Cod galben, de furtuni, este în vigoare, până joi dimineaţă, în 22 de judeţe din Moldova, cea mai mare parte a Munteniei, zona de munte şi Dobrogea. Începând de joi, instabilitatea atmosferică va cuprinde majoritatea regiunilor ţării....
Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăFost primar condamnat pentru pornografie infantilă, candidat pentru Primăria comunei prahovene Şotrile
ExclusivFostul primar al comunei prahovene Şotrile Bogdan Davidescu, care a câştigat alegerile locale din septembrie anul trecut, dar al cărui mandat nu a fost validat în urma unei condamnări penale, şi-a depus din nou candidatura pentru alegerile locale parţiale care vor avea loc pe data de 27 iunie. ...
Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCopiii victimelor din motive etnice ale regimurilor 1940 – 1945 primesc indemnizaţie lunară de 175 de lei, proiect adoptat, decizional, de Camera Deputaţilor
ExclusivDeputaţii au adoptat miercuri, decizional, proiectul de lege pentru completarea ordonanţei Guvernului 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice....
Vizualizări: 259, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăChirurgia robotică, vârful chirurgiei minim invazive, blocată de lipsa banilor la Institutul Clinic Fundeni. Robotul da Vinci, cu care se făceau operaţii de mare fineţe, este scos din uz. Ministerul Sănătăţii a asigurat plata consumabilelor doar 5 ani
ExclusivProfesorul Irinel Popescu, şeful Clinicii de Chirurgie şi Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni, a explicat pentru News.ro ce s-a întâmplat cu robotul da Vinci, cumpărat de stat în anul 2009 pentru unitatea sanitară. Specialistul spune că Ministerul Sănătăţii a asigurat doar până în 2013 banii pentru instrumentele şi consumabilele necesare aparatului, după care unitatea sanitară a suportat aceste costuri vreme de aproximativ doi ani. În 2016, însă, din cauza lipsei fondurilor, la cel mai mare spital din ţară operaţiile cu acest aparat ultraperformant au fost oprite. În anii care au urmat aparatul a ieşit din uz, iar în momentul de faţă unitatea sanitară nu are un robot din următoarea generaţie, aşa cum se întâmplă la alte spitale, atât private, cât şi de stat. Şi asta în ciuda faptului că intervenţiile făcute cu un astfel de robot au beneficii imense: recuperarea rapidă a pacienţilor, sângerare mult diminuată faţă de operaţiile făcute prin chirurgia clasică, complicaţii puţine, traumatism de ţesut foarte mic, confort mărit pentru chirurg. Profesorul Irinel Popescu a pregătit o serie întreagă de medici pentru a folosi acest robot şi mulţi dintre ei au ocazia să pună în practică ce au învăţat, în sistemul medical privat. "Singurul lucru care nu este acceptabil este că pentru o metodă sau un medicament sau un mijloc terapeutic care şi-a dovedit eficienţa nu putem spune în ziua de astăzi că nu sunt fonduri" , afirmă medicul. ...
Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăBătaie între elevi, la o şcoală din Tecuci. Poliţia şi unitatea de învăţământ au declanşat anchete – VIDEO
ExclusivPoliţiştii din Galaţi au întocmit un dosar penal în urma apariţiei pe reţelele sociale a unui filmuleţ în care doi elevi de la o şcoală din Tecuci apar lovindu-se extrem de grav, cu lovituri puternice, totul întâmplându-se sub privirile celorlalţi, colegii, unii dintre ei amuzându-se chiar. De asemenea, o anchetă a fost demarată şi la nivelul şcolii. ...
Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăArafat: Faptul că se vaccinează cu un vaccin înseamnă că nu există niciun semnal de alarmă asupra acestuia / E mult mai bine să mă vaccinez decât să rămân fără vaccin, în condiţia în care se răspândeşte cum se răspândeşte în acest moment SARS-CoV-2
ExclusivSecretarul de stat din MAI Raed Arafat afirmă că faptul că se foloseşte un vaccin "înseamnă că nu există niciun semnal de alarmă asupra acestui vaccin", el sfătuindu-i pe români să se programeze pentru imunizare. Întrebat dacă s-ar imuniza cu serul AstraZeneca, Arafat susţine: "E mult mai bine să mă vaccinez şi mult mai sigur decât să rămân fără vaccin, în condiţia în care se răspândeşte cum se răspândeşte în acest moment virusul SARS-CoV-2"....
Vizualizări: 286, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăTanczos Barna, despre ursul Arthur: Este un exemplar foarte mare, cu siguranţă, nu aş putea să spun dacă este cel mai mare din ţară, nimeni nu poate spune acest lucru/ Trofeul este în ţară. Nu poate să plece din ţară, este faptă penală dacă pleacă din ţară
ExclusivAşa-numitul "trofeu" de vânătoare rezultat în urma împuşcării ursului Arthur nu va pleca din România, ministrul Mediului, Tanczos Barna, arătând că scoaterea din ţară a blănii şi craniului animalului ar reprezenta faptă penală. ...
Vizualizări: 281, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăÎncă un camion confiscat de Garda Naţională de Mediu, pentru transport si depozitare ilegală de deşeuri
ExclusivComisarii Gărzii de Mediu au mai confiscat un camion pentru transport si depozitare ilegală de deşeuri, de această dată din Sinteşti, Ilfov. Proprietarul a fost amendat cu 30.000 de lei. ...
Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPloi torenţiale, descărcări electrice, vânt şi grindină, începând de marţi după-amiză/ Cod galben de vijelii în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei, vestul şi nordul Olteniei
ExclusivMeteorologii anunţă că, începând de marţi după-amiază şi până joi seară, vor fi ploi, chiar cu caracter torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, iniţial în vestul şi nord-vestul ţării, iar apoi şi în restul teritoriului. În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei şi în vestul şi nordul Olteniei, aceste fenomene vor fi mai intense, pentru aceste zone fiind emis Cod galben....
Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăBuzău: Opt pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 au murit în ultimele ore, fiind cel mai mare număr de decese raportat într-o zi în judeţ
ExclusivOpt persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit, în ultimele ore, la Buzău, acesta fiind cel mai mare număr de pacienţi decedaţi în acest judeţ care sunt raportaţi într-o zi....
Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCNCAV: 64.800 doze de vaccin de la compania farmaceutică Johnson&Johnson sosesc în ţară
ExclusivComitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că 64.800 doze de vaccin Janssen vor ajunge joi la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”....
Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăMAE: De luni, toate persoanele care ajung în Marea Britanie şi intră în izolare trebuie să facă, suplimentar, două teste PCR, în a doua şi a opta zi de la sosire
ExclusivMinisterul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că, începând de luni, toate persoanele care ajung în Marea Britanie şi sunt supuse măsurii de autoizolare trebuie să facă, suplimentar, două teste PCR, în a doua şi a opta zi de la sosire. În cazul în care unul dintre acestea are rezultat pozitiv, izolarea se prelungeşte cu zece zile. Măsurile anunţate anterior rămân în vigoare....
Vizualizări: 287, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăVoiculescu: Vom livra gratuit de la Bucureşti, prin DSP-uri, către farmacii kit-uri de testare şi farmaciile îşi pot stabili singure un cost de testare. Avem încredere că acesta o să fie unul competitiv, să-i spunem rezonabil
ExclusivMinistrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, anunţă că farmaciile vor primi gratuit kit-uri pentru testarea populaţiei pentru infecţia cu SARS-CoV-2, iar acestea îşi vor stabili un cost pentru realizarea testării, Voiculescu se arată încrezător că acest cost va fi unul "rezonabil", astfel încât un număr cât mai mare de oameni să se testeze....
Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă