IGSU a descoperit disfuncţionalităţi în rapoartele operative ale incendiului din Constanţa soldat cu decesul unei femei, dar şi faptul că nu au fost utilizate mijloacele de comunicare / Unele resurse au ajuns târziu / Mai multe persoane, cercetate

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
IGSU a descoperit disfuncţionalităţi în rapoartele operative ale incendiului din Constanţa soldat cu decesul unei femei, dar şi faptul că nu au fost utilizate mijloacele de comunicare / Unele resurse au ajuns târziu / Mai multe persoane, cercetate

IGSU a descoperit disfuncţionalităţi în rapoartele operative ale incendiului din Constanţa soldat cu decesul unei femei, dar şi faptul că nu au fost utilizate corespunzător mijloacele de comunicare, ceea ce a făcut ca unele resurse să ajungă târziu. Trei ofiţeri vor fi cercetaţi disciplinar în urma intervenţiei. Doi dintre aceştia aveau în responsabilitate tehnica din dotare, iar cel de-al treilea “a manifestat superficialitate în asigurarea pregătirii de specialitate a personalului operativ” şi nici nu a dispus măsuri pentru corectarea disfuncţionalităţilor la locul intervenţiei. De asemenea, vor fi sancţionaţi disciplinar patru subofiţeri din cadrul ISU Constanţa şi personalul care a gestionat apelurile de urgenţă şi a coordonat resursele locale. IGSU a mai stabilit că au fost transmişi eronat timpii de alertare şi de ajungere la locul intervenţiei.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis, joi seară, printr-un comunicat de presă, măsurile luate în urma controlului la Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa.

Verificările au fost făcute de la momentul primirii apelului de urgenţă până la sosirea tuturor echipelor de intervenţie la locul evenimentului pentru clarificarea situaţiei. Astfel, controlul a vizat următoarele aspecte: modul de gestionare a apelului de urgenţă de către operatorii din dispeceratul ISU Constanţa; respectarea aspectelor procedurale privind colectarea datelor de interes operativ, respectiv fluxul informaţional-decizional către structurile operaţionale din subunităţile de intervenţie şi către structurile ierarhic superioare; clarificarea momentelor orare privind alertarea resurselor de intervenţie, tipologia acestora, timpii operativi de echipare a personalului şi începerea deplasării către locul evenimentului, respectiv ajungerea la locul incendiului; acţiunile de organizare a intervenţiei la faţa locului.

“Comisia de verificare, constituită din ofiţeri ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, a identificat pe timpul acţiunii mai multe disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte conţinutul rapoartelor operative, stabilit prin reglementări incidente, în sensul transmiterii şi consemnării parţiale ori eronate a timpilor operativi de alertare şi de ajungere la locul intervenţiei, respectiv neutilizarea mijloacelor de comunicaţii pe care personalul operativ le avea la dispoziţie. Consecinţele directe ale acestor erori le reprezintă ajungerea cu întârziere a unor resurse la locul intervenţiei şi imposibilitatea fundamentării fără echivoc a analizei ulterioare a intervenţiei”, se arată în comunicatul IGSU.

Sursa citată precizează că în legătură cu momentul alertării forţelor de intervenţie reiese că apelul de urgenţă a fost făcut la Centrul 112 la ora 09:14:56 de către un locatar al imobilului în care se manifesta incendiul, fiind transferat, după colectarea primelor date, la ora 09:15:51, către agenţia Pompieri (dispeceratul ISU Constanţa).

“Coroborând cele două momente orare cu imaginile înregistrate de sistemele de supraveghere video din Detaşamentul de Pompieri „Sublocotenent Fripis Marius-Daniel”, rezultă că momentul alertării este 09:16:24, forţele de intervenţie începând deplasarea la ora 09:20:14, cu un minut mai mult faţă de intervalul maxim stabilit prin legislaţia subsecventă. Referitor la alertarea autospecialei de intervenţie şi salvare de la înălţime, facem precizarea că, întrucât cea existentă în dotarea Detaşamentului de Pompieri „Sublocotenent Fripis Marius-Daniel” era defectă şi scoasă din intervenţie, la eveniment a fost alocată şi trimisă o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime din cadrul Detaşamentului de Pompieri Constanţa-Palas”, se menţionează în comunicat.

IGSU a mai transmis că autospeciala de salvare la înălţime a fost trimisă la locul incendiului la ora 9.27.

“Momentul alertării acestei resurse, deşi, potrivit procedurilor operaţionale aplicabile, ar fi trebuit să fie foarte apropiat de momentul alertării primelor forţe, nu a fost realizat decât la ora 09:27:43, la circa 11 minute după alertarea autospecialelor din cadrul Detaşamentului de Pompieri „Sublocotenent Fripis Marius-Daniel”. Totuşi, în fluxul operaţional de raportare al ISU Constanţa către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, ora alertării autospecialei de intervenţie şi salvare de la înălţime a fost consemnată în mod incorect ca fiind 09:15”, a mai precizat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

IGSU a mai stabilit că momentul ajungerii la locul intervenţiei a primelor resurse alertate este ora 09:23, date înregistrate pe tableta aflată în dotarea ambulanţei SMURD tip B2, deşi membrii echipajului au declarat că în fapt momentul ajungerii la faţa locului ar fi fost cu două minute mai devreme, respectiv ora 09:21.

“De asemenea, prima autospecială de stingere cu apă şi spumă a ajuns la locul incendiului, conform celor susţinute de membrii echipajului, la ora 09:23, iar pe timpul echipării personalului cu mijloacele de protecţie individuală şi al efectuării recunoaşterii la locul evenimentului, persoana aflată la etajul 6, în spaţiul incendiat, se desprinde de balustrada balconului şi cade în gol”, a mai afirmat IGSU.

Sursa citată a precizat că din imaginile video analizate de comisia de verificare şi din susţinerile personalului Detaşamentului de Pompieri Constanţa-Palas, reiese că autospeciala de intervenţie şi salvare de la înălţime a fost alertată la ora 09:27:43, părăseşte incinta subunităţii la ora 09:30:35 şi ajunge la locul intervenţiei la ora 09:41, la aproximativ 16 minute după ce victima a căzut în gol.

“Facem menţiunea că în raportarea ISU Constanţa către dispeceratul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă este consemnată nereal ca moment a alertării autospecialei de intervenţie şi salvare de la înălţime ora 09:15, iar ora sosirii la locul incendiului este 09:27. În realitate, autospeciala a început deplasarea din subunitate la ora 09:30:35”, a precizat IGSU.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a mai stabilit că asistenţa medicală de urgenţă a victimei a fost asigurată de paramedicii SMURD, după prăbuşirea victimei, prin scoaterea acesteia din zona de pericol imediat (aflată sub spaţiul incendiat) şi efectuarea manevrelor de resuscitare, respectiv de acordare a primului ajutor calificat. Ulterior, asistenţa medicală de urgenţă a victimei a fost asigurată şi de către un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, încadrat cu medic.

“Pe lângă disfuncţionalităţile expuse, Comisia de verificare a mai constatat încălcarea unor norme procedurale privind echiparea personalului la locul intervenţiei, superficialitate în îndeplinirea atribuţiilor în domeniul logistic prin neasigurarea menţinerii în stare de operativitate a tehnicii de intervenţie din dotare, respectiv nereguli identificate în asigurarea pregătirii de specialitate a personalului operativ”, a mai transmis IGSU. 

În urma disfuncţionalităţilor constatate de comisia de verificare, conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a dispus mai multe măsuri.

Prima dintre acestea se referă la cercetarea disciplinară a trei ofiţeri cu funcţii de conducere de la nivelul ISU Constanţa, “întrucât gravitatea faptelor săvârşite impune aplicarea unor sancţiuni mai aspre, în corelare cu disfuncţiile create în activitatea instituţiei. Doi dintre ofiţerii în cauză aveau atribuţii directe în menţinerea în stare de operativitate a tehnicii din dotare. Tehnica de intervenţie fiind defectă, în speţă autospeciala de intervenţie şi salvare de la înălţime, nu au solicitat fondurile financiare necesare efectuării reparaţiilor şi introducerii în timp scurt în stare de operativitate a autospecialei, deşi la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă aceste fonduri erau disponibile”.

Totodată, comisia de verificare a constatat că cel de-al treilea ofiţer a manifestat superficialitate în asigurarea pregătirii de specialitate a personalului operativ din subordine la un nivel adecvat îndeplinirii misiunilor din competenţă şi nu a dispus măsuri pentru corectarea disfuncţionalităţilor nici la locul intervenţiei, unde a fost prezent.

A doua măsură are în vedere sancţionarea disciplinară a patru subofiţeri din cadrul ISU Constanţa, pentru nerespectarea normelor privind echiparea la locul intervenţiei şi coordonarea acţiunilor de intervenţie.

Cea de-a treia măsură se referă la sancţionarea personalului operativ cu atribuţii de gestionare a apelurilor de urgenţă şi de coordonare a resurselor alocate intervenţiei, personal din dispeceratul ISU Constanţa şi din cadrul Detaşamentului de Pompieri Palas-Constanţa.

O altă măsură se referă la faptul că din data de 19 februarie, în toate unităţile operative subordonate se vor efectua reinstruirea personalului privind aplicarea procedurilor operaţionale de intervenţie pe tipuri de risc şi verificarea stării tehnice şi de întreţinere a mijloacelor de intervenţie.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă reaminteşte faptul că la data de 4 februarie a fost împuternic în funcţia de inspector şef al ISU Constanţa a colonelului Mihail-Cristian Amarandei, inspector şef la ISU Botoşani. Postul de inspector şef al ISU Constanţa rămăsese vacant din data de 4 noiembrie 2020 atunci când fostul comandant Daniel Gheorghe Popa a murit.

IGSU a decis ca din data de 1 martie, un ofiţer din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov va fi împuternicit pe funcţia de prim-adjunct al inspectorului şef, totodată, hotărându-se împuternicirea pe funcţia de şef Centru Operaţional Judeţean a unui ofiţer din cadrul ISU Constanţa.

“Toate aceste demersuri sunt menite să asigure exercitarea actului de comandă, astfel încât să fie îndeplinite misiunile de prevenire, monitorizare şi gestionare a situaţiilor de urgenţă. Întrucât în cauză se efectuează o cercetare penală, concluziile desprinse din efectuarea verificării, precum şi măsurile dispuse de conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă vor fi puse la dispoziţia organelor de cercetare penală competente”, a mai afirmat sursa citată.

IGSU se referă în acelaşi comunicat şi la utilizarea pernei pneumatice de salvare, precizând în ce condiţii poate fi aceasta folosită. 

“Aceste echipamente reprezintă mijlocul tehnic utilizat, în mod cu totul excepţional, în misiuni de salvare a persoanelor surprinse la înălţime, sub condiţia ca persoana respectivă să fie cooperantă, iar saltul în gol să reprezinte o acţiune voluntară. De asemenea, utilizarea acestor echipamente, potrivit instrucţiunilor furnizate de producătorii de profil, se face de către personal instruit, saltul şi aterizarea pe pernă presupunând adoptarea unei poziţii specifice, fără de care riscul producerii unor fracturi de coloană sau a altor leziuni grave este major.

IGSU a explicat că utilizarea acestor echipamente se face doar în lipsa autospecialelor de intervenţie şi salvare de la înălţime, neputând fi eliminate riscurile de accidentare şi următoarele limitări: spaţiul de amplasare a pernei pneumatice de salvare şi a echipamentelor necesare aducţiunii de aer şi realizării presiunii optime în pernă trebuie să fie suficient, în funcţie de dimensiunile pernei, şi fără obstacole; amplasarea pernei este condiţionată de punctul de unde se execută saltul, astfel încât persoana care se aruncă în gol să aterizeze pe centrul pernei de salvare, pe spate, într-o poziţie orizontală; înălţimea de la care se execută saltul este în funcţie de dimensiunile pernei.

“În acest context, prin dispoziţie a secretarului de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă s-a constituit un grup de lucru care să efectueze o analiză operaţională, documentată şi pe experienţa internaţională, din care să reiasă necesitatea şi oportunitatea dotării unităţilor operative subordonate Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă cu astfel de echipamente, concluziile şi propunerile grupului de lucru urmând a fi prezentate conducerii ministerului în termen de trei săptămâni”, mai menţionează comunicatul.

În finalul documentul, IGSU transmite că dezaprobă modul de îndeplinire a sarcinilor de către o parte din personalul implicat în gestionarea intervenţiei de la Constanţa.

“Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă dezaprobă modul de îndeplinire a sarcinilor de către o parte a personalului implicat în gestionarea intervenţiei din data de 16.02.2021 şi asigură societatea civilă că obiectivele instituţiei urmăresc, în mod prioritar, îmbunătăţirea permanentă a capacităţii de răspuns şi creşterea siguranţei cetăţenilor”, mai precizează comunicatul IGSU.

Știri similare

Metrorex anunţă că, de vineri, în afara orelor de vârf, intervalele de succedare a trenurilor de pasageri vor creşte cu cel mult două minute

Metrorex anunţă că, de vineri, în afara orelor de vârf, intervalele de succedare a trenurilor de pasageri vor creşte cu cel mult două minute

Exclusiv

Compania Metrorex a anunţat că, începând de vineri, în afara orelor de vârf, intervalele de succedare a trenurilor de pasageri vor creşte cu cel mult două minute. "Ajustarea intervalului de succedare în afara orelor de vârf nu pune în pericol funcţionarea la parametri optimi a vreunei magistrale de metrou, acest lucru fiind asigurat şi de un număr corespunzător de personal specializat", a transmis compania....

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Valeriu Gheorghiţă: În acest moment, încurajăm şi recomandăm o maximă precauţie şi respectarea tuturor măsurilor de prevenţie şi, bineînţeles, vaccinarea

Valeriu Gheorghiţă: În acest moment, încurajăm şi recomandăm o maximă precauţie şi respectarea tuturor măsurilor de prevenţie şi, bineînţeles, vaccinarea

Exclusiv

Medicul Valeriu Gheorghiţă afirmă că în momentul în care va exista un număr mare de persoane vaccinate se poate ajunge la o relaxare a restricţiilor, însă subliniază că nu este cazul în această perioadă, în care se constată "o pantă ascendentă" de evoluţie a numărului de îmbolnăviri. "La acest moment încurajăm şi recomandăm o maximă precauţie şi respectarea tuturor măsurilor de prevenţie şi, bineînţeles, vaccinarea care este extrem de importantă”, subliniază Gheorghiţă....

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Percheziţii în Bucureşti şi în Ilfov, inclusiv la Universitatea Titu Maiorescu, la Primăria Capitalei şi la locuinţele unor persoane bănuite de delapidare, fals intelectual şi abuz în serviciu.

Percheziţii în Bucureşti şi în Ilfov, inclusiv la Universitatea Titu Maiorescu, la Primăria Capitalei şi la locuinţele unor persoane bănuite de delapidare, fals intelectual şi abuz în serviciu.

Exclusiv

Paisprezece percheziţii au loc miercuri dimineaţă în Bucureşti şi în Ilfov, inclusiv la Universitatea Titu Maiorescu, la Primăria Capitalei şi la locuinţele unor persoane bănuite de delapidare, fals intelectual şi abuz în serviciu....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică: 4.951 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 31.393 de teste făcute în ultimele 24 de ore/ S-au înregistrat 111 de decese / 1.106 pacienţi la ATI

Grupul de Comunicare Strategică: 4.951 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 31.393 de teste făcute în ultimele 24 de ore/ S-au înregistrat 111 de decese / 1.106 pacienţi la ATI

Exclusiv

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi că, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 4.951 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. În acest interval au fost făcute 31.393 de teste. Totodată, au fost raportate 111 decese, bilanţul de la începutul pandemiei urcând la 16.410. În prezent, 1.106 pacienţi sunt internaţi la Terapie Intensivă. ...

Vizualizări: 239, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Buzău: Proprietarul singurului centru de echitaţie din zonă îşi propune să înfiinţeze loc de cazare pentru tabere tematice pentru copii – FOTO

Buzău: Proprietarul singurului centru de echitaţie din zonă îşi propune să înfiinţeze loc de cazare pentru tabere tematice pentru copii – FOTO

Exclusiv

Singurul centru de echitaţie din Buzău a fost înfiinţat în urmă cu doi ani de un buzoian care a decis să îşi îndeplinească un vis în condiţiile în care nu ştia mai nimic despre cai şi pentru care nu a contat că în Buzău, statul deţine două herghelii cu sute de cai la Ruşeţu şi Cislău....

Vizualizări: 327, Aprecieri: 1, Adăugat: 3 ani în urmă
Gheorghiţă, întrebat dacă ţintele de vaccinare vor fi atinse: În medicină, lucrurile nu sunt neapărat ca în matematică / Teoretic, putem să asigurăm acest obiectiv, dar vorbim şi de adresabilitatea şi disponibilitatea persoanelor de a se vaccina

Gheorghiţă, întrebat dacă ţintele de vaccinare vor fi atinse: În medicină, lucrurile nu sunt neapărat ca în matematică / Teoretic, putem să asigurăm acest obiectiv, dar vorbim şi de adresabilitatea şi disponibilitatea persoanelor de a se vaccina

Exclusiv

Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, luni, că, la modul teoretic, ţintele de vaccinare anunţate în repetate rânduri de autorităţi vor putea fi atinse, însă depinde şi de dorinţa oamenilor de a se vaccina. ”În medicină, lucrurile nu sunt neapărat ca în matematică”, a afirmat Gheorghiţă....

Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Sechelele neurologice ale pacienţilor care au avut COVID-19, tratate la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Bucureşti. Medic: Vin pacienţi cu deficit motor, în special pe membrele inferioare

Sechelele neurologice ale pacienţilor care au avut COVID-19, tratate la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Bucureşti. Medic: Vin pacienţi cu deficit motor, în special pe membrele inferioare

Exclusiv

Medicul Brânduşa Mitoiu, medic primar de recuperare medicală la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie a explicat pentru News.ro că de la începutul acestui an au început să vină la institut pentru recuperare tot mai mulţi pacienţi cu sechele neurologice post-Covid. Specialistul spune că o parte dintre pacienţii care ajung aici au deficit locomotor sever şi că recuperarea lor poate dura şi câteva săpătămâni. Medicul spune că a observat în cazul celor pe care îi tratează şi o stare de oboseală accentuată, dar şi un sindrom inflamator crescut, chiar pe o perioadă de câteva luni, fapt care le îngreunează activităţile zilnice....

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Gabriela Firea: Vreau să mă vaccinez, dar nu înaintea unei persoane vulnerabile/ Nu mi s-ar părea normal să ne ia pe noi, de la Guvern, Parlament şi alte instituţii şi să ne prioritizeze

Gabriela Firea: Vreau să mă vaccinez, dar nu înaintea unei persoane vulnerabile/ Nu mi s-ar părea normal să ne ia pe noi, de la Guvern, Parlament şi alte instituţii şi să ne prioritizeze

Exclusiv

Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea afirmă că se va vaccina împotriva COVID-19, însă precizează că nu doreşte să se imunizeze înaintea altor persoane care sunt vulnerabile în faţa bolii. Ea critică decizia Guvernului de a "prioritiza” angajaţii din Guvern, Parlament şi alte instituţii în etapa a doua, considerând că cei bolnavi şi vârstnici trebuie vaccinaţi înaintea acestora....

Vizualizări: 287, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
UPDATE – Grupul de Comunicare Strategică: 3.812 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus/ 111 pacienţi decedaţi. Numărul deceselor a trecut de 15.000 / 1.233 de pacienţi la ATI

UPDATE – Grupul de Comunicare Strategică: 3.812 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus/ 111 pacienţi decedaţi. Numărul deceselor a trecut de 15.000 / 1.233 de pacienţi la ATI

Exclusiv

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat vineri 3.812 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus. De asemenea, în ultimele 24 de ore,111 persoane au murit, numărul total al deceselor fiind 15.023 de la debutul pandemiei. La ATI sunt internaţi 1.233 de pacienţi....

Vizualizări: 282, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Specialişti, despre valul 3 – Beatrice Mahler: Formele pe care le avem în spital sunt severe şi media de vârstă la pacienţi este mult mai mică / Virgil Musta: Spitalele nu vor face faţă dacă numărul de cazuri este foarte mare

Specialişti, despre valul 3 – Beatrice Mahler: Formele pe care le avem în spital sunt severe şi media de vârstă la pacienţi este mult mai mică / Virgil Musta: Spitalele nu vor face faţă dacă numărul de cazuri este foarte mare

Exclusiv

Specialiştii din sănătate avertizează că noile tulpini de coronavirus, pe lângă faptul că sunt mai contagioase, duc şi la forme mai severe de boală, lucru care se vede în dinamica internărilor în spital. Managerul Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler, afirmă că în fiecare noapte trebuie suplimenate locurile, iar media de vârstă a pacienţilor internaţi este mult mai mică decât anul trecut. La rândul său, medicul Virgil Musta de la Timişoara a afirmat că bătălia nu se câştigă în spital, ci în colectivitate, unde trebuie respectate regulile sanitare în continuare. ”Spitalele nu vor face faţă dacă numărul de cazuri este foarte mare”, afirmă Virgil Musta. ...

Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Şefa DSP Bucureşti anunţă că recoltarea probelor la posibile persoane infectate se face cu o întârziere de 30 de ore / Anchetele epidemiologice, făcute cu dificultate

Şefa DSP Bucureşti anunţă că recoltarea probelor la posibile persoane infectate se face cu o întârziere de 30 de ore / Anchetele epidemiologice, făcute cu dificultate

Exclusiv

Medicul Oana Nicolescu, şefa DSP Bucureşti, a afirmat, marţi, că există un număr foarte mare de solicitări pentru efectuarea de teste la posibile persoane infectate, existând întârzieri de 30 de ore. De asemenea, anchetele epidemiologice se desfăşoară cu dificultate, din cauza numărului mare de infectări raportat la personalul disponibil. ...

Vizualizări: 224, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, despre reducerea efectivelor de elevi care participă fizic la cursuri, în scenariul roşu: Am observat o creştere a numărului de cazuri tocmai la categoria 10-19 ani

Secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, despre reducerea efectivelor de elevi care participă fizic la cursuri, în scenariul roşu: Am observat o creştere a numărului de cazuri tocmai la categoria 10-19 ani

Exclusiv

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andreea Moldovan a explicat motivul pentru care instituţia a recomandat ca efectivele de elevi care participă fizic la cursuri, în scenariul roşu, să fie înjumătăţite. Ea a precizat că s-a observat o creştere a numărului de cazuri de COVID-19 la categoria 10-19 ani, astfel că este important să fie asigurată distanţarea între elevi. ...

Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Scandalul de la Spitalului Judeţean Sibiu – Şeful secţiei ATI: Pacienţii, legaţi cu curele speciale, care nu lezează pielea. Legarea de pat, procedură folosită în toată lumea / Să fie investigată şi persoana care a făcut afirmaţiile jignitoare

Scandalul de la Spitalului Judeţean Sibiu – Şeful secţiei ATI: Pacienţii, legaţi cu curele speciale, care nu lezează pielea. Legarea de pat, procedură folosită în toată lumea / Să fie investigată şi persoana care a făcut afirmaţiile jignitoare

Exclusiv

Medicul Mihai Sava, şeful Secţiei de ATI a Spitalului Judeţean Sibiu, a explicat pentru News.ro când şi în ce condiţii medicii recurg la legarea de pat sau contenţia mecanică a pacienţilor cu COVID 19 în secţia de ATI a unităţii medicale. Specialistul a explicat că procedura este veche în lumea medicală şi este folosită pentru ca pacienţii agitaţi să nu-şi facă rău singuri. Medicul a mai spus şi că va colabora cu autorităţile în ancheta legată de posibile nereguli în secţia de ATI, declanşată după relatările apărute în presă referitoare la modul în care sunt trataţi pacienţii cu COVID, însă ar vrea ca şi persoana care a făcut afirmaţiile afensatoare în presă să fie investigată. ...

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă