IFAB a simplificat regula henţului

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
IFAB a simplificat regula henţului

După un sezon afectat de problema henţului, International Football Association Board (IFAB), organismul care stabileşte Legile Jocului, a decis să-şi simplifice reglementările în legătură cu acest subiect.

IFAB precizează că „nu orice contact al mingii cu mâna sau braţul constituie o infracţiune” şi menţionează trei situaţii în care henţul poate fi sancţionat, făcând un pas înapoi şi simplificând regula.

Astfel, se dictează henţ dacă un jucător:

– atinge intenţionat mingea cu mâna sau braţul, de exemplu prin deplasarea spre mingea a acestor părţi ale corpului;

– atinge mingea cu mâna sau braţul atunci când mâna sau braţul sunt poziţionate într-un mod nefiresc, determinând corpul să ocupe mai mult spaţiu. Se consideră că un jucător şi-a făcut corpul să ocupe mai mult spaţiu într-un mod nefiresc atunci când poziţia mâinii sau braţului său nu este o consecinţă a mişcării corpului său în acea acţiune anume sau nu poate fi justificată de o astfel de mişcare. Aşezând mâna sau braţul în această poziţie, jucătorul riscă lovirea mingii de către acea parte a corpului său şi aceasta constituie o infracţiune;

– înscrie un gol în poarta adversarului (direct cu mâna sau braţul, chiar dacă acţiunea are loc accidental, sau imediat după ce mingea îi atinge mâna sau braţul, chiar şi într-un mod întâmplător.

Ceea ce nu se schimbă este ce parte a braţului este luată în considerare la henţ. Prin urmare, partea inferioară a umărului nu este henţ, în timp ce dacă mingea este atinsă cu o altă parte a braţului, poate fi dictată o sancţiune.

În legătură cu acest subiect, lucrurile se schimbă atunci când se determină dacă un jucător se află într-o poziţie de ofsaid, deoarece mâinile şi braţele jucătorilor nu vor fi luate în considerare, iar axila va fi luată ca referinţă pentru a trasa linia.

„Pentru a determina în mod clar infracţiunile de ofsaid, limita superioară a braţului coincide cu punctul inferior al axilei”, se arată în punctul 1 al regulii ofsaidului.

Modificarea regulamentelor va intra în vigoare de la 1 iulie, dar la competiţiile care încep în iunie, cum ar fi Euro-2020, se pot aplica noile reguli dacă se doreşte acest lucru.

Știri similare

Astra Giurgiu – FC Viitorul, scor 1-1, în Liga I

Astra Giurgiu – FC Viitorul, scor 1-1, în Liga I

Sport

Astra Giurgiu a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), meciul disputat, duminică, pe teren propriu, cu FC Viitorul, în etapa a XX-a a Ligii I....

Vizualizări: 269, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ana Maria Popescu: Construirea unei săli este următorul meu obiectiv. Dacă va fi nevoie să ne suflecăm mânecile să dăm cu lavabilă sau să punem cărămidă peste cărămidă vom învăţa să facem acest lucru

Sportiva Ana Maria Popescu a declarat, miercuri, la un eveniment organizat de Federaţia Română de Scrimă în cinstea echipei care a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, că următorul său obiectiv este contruirea unei săli mai mari pentru scrimă....

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
România – Norvegia, scor 24-29, în grupa 3 a turneului preolimpic de la Podgorica

România – Norvegia, scor 24-29, în grupa 3 a turneului preolimpic de la Podgorica

Sport

Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă sâmbătă, la Podgorica, în primul meci din cele două programate, de campioana europeană Norvegia, scor 29-24 (13-11), în grupa 3 a turneului preolimpic. Duminică, tricolorele joacă cu Muntenegru şi doar o victorie le poate aduce calificarea la JO de la Tokyo....

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Dunărea s-a retras din Liga Naţională de handbal masculin şi va fi amendată de FRH; Toate rezultatele înregistrate de echipa din Călăraşi în acest sezon vor fi anulate

Dunărea s-a retras din Liga Naţională de handbal masculin şi va fi amendată de FRH; Toate rezultatele înregistrate de echipa din Călăraşi în acest sezon vor fi anulate

Sport

Forul naţional de handbal (FRH) a ratificat retragerea echipei masculine Dunărea Călăraşi, printr-o decizie a Comisiei Centrale de Competiţii, în urma adresei înaintate de conducerea clubului în 5 ianuarie. Dunărea Călăraşi va fi amendată cu 10.000 de lei, iar rezultatele obţinute în sezonul 2020-2021 vor fi anulate....

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Larisa Iordache despre participarea JO de la Tokyo: Dacă nu credeam că am sută la sută şanse, nu mai făceam pasul acesta, nu mă mai reapucam de gimnastică

Larisa Iordache despre participarea JO de la Tokyo: Dacă nu credeam că am sută la sută şanse, nu mai făceam pasul acesta, nu mă mai reapucam de gimnastică

Sport

Gimnasta Larisa Iordache a declarat, înainte de participarea la Campionatul European de la Basel, competiţie care ar putea să îi asigure biletul pentru Jocurile Olimpice, că speră să fie într-o formă foarte bună în concurs şi că o calificare la Olimpiadă o va face fericită....

Vizualizări: 236, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
China oferă vaccinurile pe care le produce sportivilor participanţi la JO. Japonezii, surpinşi de acest anunţ

China oferă vaccinurile pe care le produce sportivilor participanţi la JO. Japonezii, surpinşi de acest anunţ

Sport

Tamayo Marukawa, ministrul japonez responsabil cu Jocurile Olimpice, a declarat, vineri, că sportivilor japonezi nu li se va administra vaccinul propus de China până când Japonia nu îl va aproba, informează AFP. Această afirmaţie vine ca răspuns la o propunere care a fost făcută publică de Thomas Bach, preşedintele CIO....

Vizualizări: 246, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Jucătorii echipelor engleze, obligaţi să intre izolare timp de zece zile când revin în ţară după meciurile din cupele europene

Jucătorii echipelor engleze, obligaţi să intre izolare timp de zece zile când revin în ţară după meciurile din cupele europene

Sport

Noile restricţii anunţate, duminică, de guvernul britanic pentru combarea răspândirii coronavirsului prevăd obligaţia ca jucătorii şi staff-urile echipelor să intre în izolare la revenirea în ţară după meciurile din cupele europene, informează dailymail.co.uk, care citează The Athletic....

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Mihaela Buzărnescu, după înfrângerea cu Martina Trevisan: A fost un meci greu, pe care l-am jucat cu tot sufletul

Mihaela Buzărnescu, după înfrângerea cu Martina Trevisan: A fost un meci greu, pe care l-am jucat cu tot sufletul

Sport

Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu a declarat, vineri, după ce a fost învinsă de Martina Trevisan, în al doilea meci al întâlnirii România - Italia, cu 6-2, 2-6, 7-6 (5), în play-off-ul Grupei Mondiale a Billie Jean King Cup, că a fost o partidă grea, pe care a jucat-o cu tot sufletul. România - Italia, 0-2, după prima zi....

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Meciul Simona Halep – Serena Williams a început

Meciul Simona Halep – Serena Williams a început

Sport

Meciul Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, şi Serena Williams, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10, din sferturile de finală ale Australian Open, a început pe Rod Laver Arena de la Melbourne Park, fără spectatori în tribune, cu românca la primire....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă