Handbal: David Barrufet, managerul FC Barcelona, în vizită la Dinamo Bucureşti
Vizualizări: 236, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăDinamo Bucureşti, campioana României la handbal masculin, are parte de o vizită de seamă în aceste zile. Managerul FC Barcelona, David Barrufet, asistă la antrenamente şi va fi în tribune la meciul Dinamo – Minaur, de duminică, în prima etapă a Ligii Naţionale.
”Dinamo a primit astăzi la antrenament vizita unuia dintre cei mai valoroşi handbalişti din istorie. Cel mai premiat jucător din istoria handbalului a venit special la Bucureşti pentru a-l vizita pe bunul său prieten Xavier Pascual şi, implicit, să asiste la un antrenament al echipei noastre de handbal”, a anunţat, vineri, Dinamo.
David Barrufet (51 de ani), o legendă a handbalului spaniol şi a Barcelonei, multiplu medaliat olimpic, mondial şi european, de 7 ori câştigător al Cupei Campionilor Europeni, a devenit managerul echipei de handbal FC Barcelonaşi a colaborat cu Xavi Pascual la toate succesele clubului catalan din ultimii 11 ani.
Barrufet rămâne câteva zile la Bucureşti, astfel că va asista duminică la meciul de dintre Dinamo Bucureşti şi Minaur Baia Mare, (ora 18.00), din prima etapă a Ligii Naţionale.