Grecia – Pompierii continuă să se lupte cu flăcările pe insula Evia pentru a şaptea zi consecutiv

Vizualizări: 231, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Grecia – Pompierii continuă să se lupte cu flăcările pe insula Evia pentru a şaptea zi consecutiv

Vice-ministrul grec al Protecţiei Civile, Nikos Hardalias, a anunţat duminică „o altă noapte dificilă” pe insula Evia, cuprinsă de incendii de şapte zile. În absenţa mijloacelor aeriene pe timpul nopţii, pompierii au luptat până în zori la Monokarya, pentru a împiedica focul să ajungă în oraşul Istiaia, ameninţat de flăcări, potrivit agenţiei de presă ANA.

Printre cei 500 de pompieri aflaţi pe insulă, sunt şi 200 sosiţi din România şi Ucraina, ajutaţi de 17 avioane şi elicoptere bombardiere cu apă, potrivit serviciilor greceşti de luptă contra incendiilor. 

Dar mijloacele aeriene au „dificultăţi serioase” din cauza turbulenţelor, a fumului gros şi a vizibilităţii limitate, a precizat Hardalias.

Giorgos Kelatzidis, vice-guvernator al insulei Evia, a denunţat, ca mulţi alţii, forţe „insuficiente”  în contextul în care situaţia este „critică” pe insulă. 

Potrivit acestuia, cel puţin 35.000 de hectare şi sute de case au ars. 

Dacă majoritatea focarelor au fost stabilizate sau în remisie luni în Grecia, dezatrul din Evia, a doua cea mai mare insulă a ţării, rămâne îngrijorător, oferind o panoramă apocaliptică.            

Unul câte unul, zecile de sate au fost evacuate. Satele Kamatriades şi Galatsades trebuie să fie luni prioritatea pompierilor. Pentru că „dacă focul trece pe aici”, va ajunge într/o pădure deasă şi va fi dificil de stins, potrivit pompierilor citaţi de ANA. 

Grecia se confruntă de aproape două săptămâni cu un val de incendii violente, favorizate de secetă şi de temperaturile caniculare, care au făcut doi morţi şi zeci de răniţi.                

La intrarea în Atena, incendiile care au distrus zeci de locuinţe şi fabrici erau în remisie duminică, dar „pericolul de reaprindere este ridicat”, a prevenit Hardalias.

Un incendiu în Creta a fost stins, în timp ce situaţia în Peloponez a fost stabilizată, conform autorităţilor. 

Mai mult de 56.000 de hectare au fost distruse în zece zile în Grecia,, potrivit Sistemului european de informaţii privind incendiile de pădure (EFFIS). În jur de 1.700 de hectare au fost arse în medie în aceeaşi perioadă între 2008 şi 2020. 

Știri similare

Joe Biden s-ar pregăti să recunoască genocidul armean

Joe Biden s-ar pregăti să recunoască genocidul armean

Externe

Preşedintele american Joe Biden s-ar pregăti să recunoască în mod oficial genocidul armean, săptămâna aceasta, scrie presa americană, cu riscul unei deteriorări a relaţiilor cu Turcia, relatează AFP....

Vizualizări: 275, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Curtea Penală Internaţională cere deschiderea unei anchete împotriva războiului împotriva drogurilor în Filipine; Duterte anunţă că nu cooperează în anchetă

Curtea Penală Internaţională cere deschiderea unei anchete împotriva războiului împotriva drogurilor în Filipine; Duterte anunţă că nu cooperează în anchetă

Externe

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte ”nu va copera” într-o anchetă a Curţii Penale Internaţionale cu privire la campania în lupta împotriva traficului de droguri a guvernului său, soldată cu mii de morţi, a anunţat marţi purtătorul său de cuvânt, după ce procurorul CPI Fatou Bensouda a anunţat luni că a cerut lansarea unei anchete cu privire la acuzaţii potrivit cărora funcţionari din poliţia filipineză ar fi ucis ”ilegal mii, chiar zeci de mii de civili” în perioada 2016-2019, relatează AFP....

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Iranul anunţă o vizită a directorului AIEA Rafael Grossi, sâmbătă, la Teheran

Iranul anunţă o vizită a directorului AIEA Rafael Grossi, sâmbătă, la Teheran

Externe

Directorul general al Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice Rafael Grossi urmează să efectueze o vizită la Teheran - sâmbătă -, în contextul în care Teheranul a anunţatcă urmează să pună capăt săptămâna viitoare inspecţilor inopinante ale agenţiei ONU în instalaţii iraniene, a anunţat miercuri emisarul iranian la AIEA Kazem Gharibabadi, relatează Reuters....

Vizualizări: 275, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Iranul exclude posibilitatea unei întâlniri informale cu SUA şi puterile europene pentru a discuta despre relansarea acordului nuclear din 2015

Iranul exclude posibilitatea unei întâlniri informale cu SUA şi puterile europene pentru a discuta despre relansarea acordului nuclear din 2015

Externe

Iranul a exclus, duminică, posibilitatea unei întâlniri informale cu Statele Unite şi puterile europene pentru a discuta despre modalităţile de relansare a acordului nuclear convenit în 2015 cu puterile occidentale, insistând că Washingtonul trebuie mai întâi să ridice toate sancţiunile unilaterale, transmite Reuters....

Vizualizări: 275, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Donald Trump a reluat avertismentul că va respinge prin veto proiectul de buget al apărării

Donald Trump a reluat avertismentul că va respinge prin veto proiectul de buget al apărării

Externe

Preşedintele american Donald Trump a reluat, duminică, avertismentul că va respinge prin veto proiectul de buget al apărării, creând condiţiile pentru un conflict major cu parlamentarii americani, într-un moment în care aceştia încearcă să ajungă la un compromis în privinţa programului de ajutoare pentru cei afectaţi de pandemia de coronavirus, transmite Reuters....

Vizualizări: 273, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Incendiul din Cuba este sub control, anunţă oficialii

Incendiul din Cuba este sub control, anunţă oficialii

Externe

Incendiul care a izbucnit vineri într-un depozit de petrol la est de Havana şi care, potrivit unui raport provizoriu, s-a soldat n mort şi 14 dispăruţi, este „sub control”, au anunţat pompierii miercuri....

Vizualizări: 179, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Iranul eliberează petrolierul sud-coreean Hankuk Chemi, ”confiscat” în ianuarie

Iranul eliberează petrolierul sud-coreean Hankuk Chemi, ”confiscat” în ianuarie

Externe

Iranul a eliberat un petrolier sud-coreean, Hankuk Chemi, ”confiscat” în ianuarie, pe când Teheranul exercita presiuni asupra Seulului să deblocheze miliarde de dolari blocate din cauza sancţiunilor americane, a anunat vineri Ministerul sud-coreean de Externe, relatează AFP....

Vizualizări: 271, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Casa Albă cere Chinei să pună la dispoziţie datele neprelucrate din primele zile ale epidemiei de Covid-19

Casa Albă cere Chinei să pună la dispoziţie datele neprelucrate din primele zile ale epidemiei de Covid-19

Externe

Casa Albă a cerut, sâmbătă Chinei să pună la dispoziţie datele neprelucrate din primele zile ale epidemiei de Covid-19, afirmând că ”este profund îngrijorată” de modul în care au fost comunicate informaţiile din raportul referitor la noul coronavirus al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite Reuters....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministrul sloven al Justiţiei Lilijana Kozlovic demisionează după ce Guvernul lui Janez Jansa respinge doi candidaţi la Biroul Procurorului European care l-au anchetat în trecut li caută alţi candidaţi; Kovesi denunţă o subminare a finanţărilor UE în Slovenia

Ministrul sloven al Justiţiei Lilijana Kozlovic a demisionat, după ce Guvernul sloven a respins două candidaturi ale unor procurori la noul organism anticorupţie al Uniunii Europene (UE), relatează AFP....

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Banca Centrală Europeană îşi suplimentează cu 500 de miliarde de euro programul de urgenţă în lupta împotriva covid-19 PEPP, prin care cumpără datorii publice şi private, şi-l prelungeşte până în martie 2022

Banca Centrală Europeană (BCE) a hotărât joi să consolideze şi prelungească principalul său program de urgenţă, menit să susţină economia zonei euro în lupta împotriva pandemiei covid-19, a anunţat un purtător de cuvânt al instituţiei, relatează AFP....

Vizualizări: 290, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Preşedintele francez a anunţat moartea liderului Stat Islamic din Sahara

Preşedintele francez a anunţat moartea liderului Stat Islamic din Sahara

Externe

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat miercuri noapte moartea liderului organizaţiei Stat Islamic din Sahara, spunând că uciderea lui Adnan Abu Walid al-Sahrawi este „un succes important” pentru armata franceză după mai mult de opt ani de când luptă împotriva extremiştilor din Sahel, relatează AP....

Vizualizări: 241, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Procesul lui Trump din Senat a început cu prezentarea video a evenimentelor din 6 ianuarie: Revolta de la Capitoliu „nu trebuie să fie viitorul nostru”

Procesul lui Trump din Senat a început cu prezentarea video a evenimentelor din 6 ianuarie: Revolta de la Capitoliu „nu trebuie să fie viitorul nostru”

Externe

Procesul din Senat în care fostul preşedinte Donald Trump este acuzat de „incitare la insurecţie” a început marţi cu prezentarea unei compilaţii de înregistrări video ce prezentau evenimentele din 6 ianuarie, când în revolta de la Capitoliu au murit cinci persoane. ...

Vizualizări: 267, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă