Gimnastică ritmică: World Challenge Cup, de la Cluj-Napoca, amânată de FIG din iunie în septembrie
Vizualizări: 259, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCompetiţia de gimnastică ritmică World Challenge Cup, programată la BT Arena din Cluj-Napoca, între 25-27 iunie, a fost amânaată pentru perioada 10-12 septembrie, a anunţat forul internaţional de profil (FIG).
FIG a motivat decizia prin ”situaţia actuală pandemică”, fără a face referiri la Cluj-Napoca/România sau la nivel european/global.
Primul eveniment similar găzduit de ţara noastră a avut loc în 2019, tot la BT Arena, şi s-a bucurat de un real succes.
Etapa de Cupă Mondială de tip World Challenge Cup include probe individuale şi probe de ansamblu, în sistem calificări şi finale.
La start se află gimnaste de anvergură din întreaga lume.