Germania şi-a încheiat retragerea trupelor din Afganistan; ultimii militari, retraşi din tabăra de campanie Marmal de la Mazar-i-Sharif cu patru avioane
Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăGermania şi-a încheiat retragerea trupelor din Afganistan, lansată în mai, anunţă Ministerul german al Apărării, în contextul în care armata Statelor Unite urmează să părăsească această ţară până la 11 septembrie, relatează AFP.
”După aproape 20 de ani de desfăşurare, ultimii militari din Bundeswehrul (armata germană) nostru au părăsit Afganistanul în această (marţi) seara. Ei se află acum pe drumul întoarcerii acasă. Se încheie un capitol istoric”, a anunţat marţi într-un comunicat ministrul german al Apărării Annegret Kramp-Karrenbauer, supranumită AKK.
”Un capitol istoric se încheie, o desfăşurare intensivă care a pus Bundeswehrul în faţa provocării şi care l-a modelat, în cadrul căruia Bundeswehrul a fost testat în luptă. O misiune în cursul căreia membrii forţelor noastre armate au fost răniţi la corp şi în suflet, în cursul căreia persoane şi-au pierdut viaţa, în cursul căreia am fost nevoiţi să-i plângem pe cei care au căzut”, adaugă ea.
Potrivit Bundeswehr, 59 de militari germani au fost ucişi în cursul operaţiunii militare lansate în 2001.
Ultimii militari au fost transportaţi cu patru avioane militare din tabăra de campanie Marmal de la Mazar-i-Sharif.
Este vorba despre două avioane germane de transport de tip A400 M şi de două avioane americane de tip C-17.
Până la lansarea retragerii sale, în mai, contingentul german era alcătuit din 1.100 de militari, care operau în cadrul unor misiuni ale Forţei Internaţionale de Asistenţă în Securitate (FIAS), în cadrul Operaţiunii Resolute Support (RS).
Forţele armate germane şi-au accelerat în ultima perioadă retragerea în mod semnificativ, după ce administraţia americană a preşedintelui Joe Biden a accelerat retragerea trupelor americane staţionate în Afganistan de 20 de ani.
Statele Unite, în calitate de principal contributor cu trupe, s-a angajat iniţial să se retragă în iulie, înainte de 11 septembrie, data marcării a 20 de ani de la atentatele teroriste comise de către organizaţia islamistă Al-Qaida la New York şi Washington.
Astfel, Washingtonul a exercitat iniţial presiuni în vederea unei retrageri a trupelor internaţionale până la 4 iulie, Ziua Naţională a Americii.
Până în prezent, cele mai angajate state în Afganistan erau Statele Unite, Germania, Turcia, Regatul Unit şi Italia.
Aceste cinci ţări au desfăşurat aproximativ 6.000 dintre cei 9.592 de militari angajaţi de 36 de state membre NATO şi ţări partenera ca Ucraina (zece militari) în Operaţiunea NATO Resolute Support.