Germania mizează pe o autorizare în UE ”înainte de Crăciun” a vaccinului împotriva covid-19 al Pfizer/BioNTech

Vizualizări: 272, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Germania mizează pe o autorizare în UE ”înainte de Crăciun” a vaccinului împotriva covid-19 al Pfizer/BioNTech

Germania, care deţine preşedinţia Uniunii Europene, mizează pe o autorizare în UE a vaccinului împotriva covid-19 al Pfizer/BioNTech – aprobat în mai multe ţări, între care regatul Unit, Statele Unite şi Canada – ”înainte de Crăciun”, a anunţat marţi ministrul Sănătăţii Jens Spahn, în contextul în care autorităţile europene au evocat până acum o decizie cel mai tâziu la 29 decembrie, relatează AFP.

”Obiectivul este să se ajungă la autorizaţie înainte de Crăciun. Noi vrem să începem vaccinarea înainte de sfârşitul anului”, a anunţat într-o conferinţă de presă ministrul, al cărui Guvern îşi pierde răbdarea din cauza tiimpului pe care şi-l acordă autorităţile europene în vederea aprobării vaccinului covid-19, folosit deja în mai multe ţări.

Tablodul Bild dezvăluie în ediţia de marţi că serviciile Angelei Merkel şi Ministerul german al Sănătăţii exercită presiuni asupra Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) ca aceasta să valideze vaccinul până la 23 decembrie şi nu până la 29 decembrie.

Ziarul citează surse apropiate Guvernului Merkel.

Aceste informaţii confirmă semnale de nerăbdare de care Spahn a dat dovadă încă de duminică.

”Toate datele BioNTech sunt disponibile, iar Regatul Unit şi Statele Unite au aprobat deja vaccinul. O examinare a datelor şi o aprobare a EMA ar trebui să aibă loc cât mai rapid posibil. Este vorba despre încrederea în capacitatea UE de a acţiona”, avertiza Jens Spahn.

Între timp, alte ţări – Canada, Singapore, Bahrain – şi-au lansat deja campaniile de vaccinare.

Berlinul este cu atât mai iritat cu cât vaccinul a fost dezvoltat de o întreprindere germană, BioNTech, iar Germania este dur afectată de al doilea val al pandemiei covid-19.

Guvernul Merkel a decis să impună o izolare parţială a populaţiei începând de miercuri până la 10 ianuarie.

EMA, cu sediul în Olanda, deliberează în prezent cu privire la autorizarea mai multor vaccinuri împotriva covid-19.

Agenţia a fost, săptămâna trecută, ţinta unui atac cibernetic în care au fost piratate documente cu privire la Pfizer şi BioNTech.

Știri similare

Şeful companiei WizzAir critică decizia de interzicere a survolării Belarusului

Şeful companiei WizzAir critică decizia de interzicere a survolării Belarusului

Externe

Directorul executiv al WizzAir a criticat guvernele europene pentru interzicerea survolării Belarusului ca răspuns la aterizarea forţată a unui avion de pasageri la finalul lunii mai, spunând că astfel de acţiuni fac din aviaţie „o jucărie a politicii”. ...

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Iranul anunţă o vizită a directorului AIEA Rafael Grossi, sâmbătă, la Teheran

Iranul anunţă o vizită a directorului AIEA Rafael Grossi, sâmbătă, la Teheran

Externe

Directorul general al Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice Rafael Grossi urmează să efectueze o vizită la Teheran - sâmbătă -, în contextul în care Teheranul a anunţatcă urmează să pună capăt săptămâna viitoare inspecţilor inopinante ale agenţiei ONU în instalaţii iraniene, a anunţat miercuri emisarul iranian la AIEA Kazem Gharibabadi, relatează Reuters....

Vizualizări: 265, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
SUA informează Rusia şi NATO că nu revin în Tratatul de dezarmare ”Cer deschis”, după ce Rusia face demersuri în vederea retrageriidin tratat

SUA informează Rusia şi NATO că nu revin în Tratatul de dezarmare ”Cer deschis”, după ce Rusia face demersuri în vederea retrageriidin tratat

Externe

Statele Unite au informat Rusia cu privire la faptul că Washingtonul nu revine în cadrul Tratatului ”Cer deschis” (”Open Skies”) de dezarmare, care autorizează o supraveghere aeriană paşnică a ţărilor semnatare, declară Reuters un oficial american care confirmă astfel o dezvăluire Associated Press (AP)....

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Anchetă în urma morţii poliţistului Brian Sicknick în violenţele de la Capitoliu, a cincea victimă a incidentelor de după pătrunderea susţinătorilor lui Trump în sediul Congresului

Anchetă în urma morţii poliţistului Brian Sicknick în violenţele de la Capitoliu, a cincea victimă a incidentelor de după pătrunderea susţinătorilor lui Trump în sediul Congresului

Externe

Un poliţist care asigura paza Capitoliului, Brian Sicknick, a murit joi din cauza rănilor pe care le-a suferit în timpul violenţelor comise miercuri de către susţinători ai lui Donald Trump, a anunţat Poliţia Capitoliului (USPC) într-un comunicat - iar bilanţul morţilor acestor violenţe a crescut la cinci, relatează Reuters....

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Pfizer a finalizat înscrierea copiilor în studiul clinic pentru vaccinul anti-Covid. Compania a încheiat un acord cu OMS pentru milioane de doze destinate ţărilor sărace

Pfizer a finalizat înscrierea copiilor în studiul clinic pentru vaccinul anti-Covid. Compania a încheiat un acord cu OMS pentru milioane de doze destinate ţărilor sărace

Externe

Pfizer a anunţat vineri că a încheiat înscrierea copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani într-un studiu clinic privind vaccinul anti-Covid şi că a semnat un acord cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru câteva zeci de milioane de doze care să ajungă în ţările sărace, informează The Guardian....

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Gruparea Stat Islamic a revendicat atentatul contra unei mochei afgane

Gruparea Stat Islamic a revendicat atentatul contra unei mochei afgane

Externe

Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat atentatul cu bombă care a provocat moartea a 12 persoane vineri într-o moschee din suburbiile Kabul, a indicat agenţia americană SITE, specializată în supravegherea activităţii online a grupării jihadiste, potrivit AFP. ...

Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cel puţin 96 de persoane date dispărute pe mare, în India, în urma naufragiului unei barje, în urma ciclonului Tauktae, soldat cu cel puţin 24 de morţi

Cel puţin 96 de persoane date dispărute pe mare, în India, în urma naufragiului unei barje, în urma ciclonului Tauktae, soldat cu cel puţin 24 de morţi

Externe

Cel puţin 24 de persoane au murit, iar alte 96 erau date dispărute marţi, în urma naufragiului unei ambarcaţiuni, în largul coastelor oraşului Mumbai, în vestul Indiei, în urma trecerii ciclonului Tauktae, cea mai puternică furtună tropicală în regiune din ultimele decenii, care a condus la evcuarea a aproape 200.000 de persoane, anunţă Marina indiană, care a trimis două nave şi ellcioptere în operaţiuni de căutare, relatează AFP....

Vizualizări: 279, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Qatarul cooperează cu talibanii în vederea redeschiderii aeroportului din Kabul; Turcia participă la negocieri, ”dacă poate furniza o asistenţă tehnică în acest stadiu”, anunţă şeful diplomaţiei emiratului

Qatarul colaborează cu talibanii în vederea redeschiderii aeroportului din Kabul, a anunţat joi ministrul de Externe Mohammed bin Abderrahman Al-Thani, precizând că ”niciun acord” nu a fost încă încheiat în acest sens, relatează AFP....

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă