Gazzetta dello Sport: Am câştigat ca protagonişti, nu ca oportunişti

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Gazzetta dello Sport: Am câştigat ca protagonişti, nu ca oportunişti

Cotidianul italian Gazzetta dello Sport laudă performana naţionalei Italiei, despre care spune că a câştigat Euro-2020 ca protagonistă, nu ca o echipă oportunistă, informează lesoir.be.

„Fotbalul se întoarce acasă. Pentru că fotbalul este acasă şi în Italia. Suntem din nou în topul Europei. Şi am realizat asta în groapa cu lei. În faţa a 60.000 de fani care şi-au susţinut echipa timp de 120 de minute. Italia i-a îmblânzit pe cei trei lei şi i-a transformat în ursuleţi după ce s-a distrat o lună întreagă. Astăzi am câştigat ca protagonişti, nu ca oportunişti, aşa cum ni s-a spus deseori în trecut. Acesta este marele merit al acestui turneu. Marca italiană străluceşte din nou”, a scris Gazzetta dello Sport.

Un alt cotidian italian, Corriere dello Sport, i-a tachinat pe englezi. „(n.r. – Cupa) Se întoarce la Roma! Este a noastră”. „Este un basm. Anglia pierde în faţa Italiei, după Spania şi Belgia. Acest trofeu este mai presus de toate meritul lui Mancini care a forjat un grup incredibil. Echipa a arătat cel mai bun fotbal pe tot parcursul turneului, chiar şi fără a avea jucători mari în echipă”, a notat publicaţia citată

În Franţa, L’Equipe a salutat performanţa squadra azzurra prin titlul „Invincibili”. „Ţara pe care practic toată lumea, cu excepţia englezilor, a susţinut-o. Echipa unui selecţioner naţional care a reuşit să readucă strălucirea pierdută după ratarea calificării la Cupa Mondială din 2018. Cei doi bunici ai echipei, Leonardo Bonucci şi Giorgio Chiellini, au amândoi 70 de ani, dar au făcut un turneu extraordinar”, a adăugat L’Equipe.

Marca, în Spania, a admirat şi munca depusă de grupul lui Roberto Mancini: „Italia şi-a revenit. Italia s-a trezit. Versurile imnului naţional au prins viaţă pe Wembley. Azzurri au câştigat al doilea campionat european din istorie în <Catedrala Fotbalului>. Au fost nevoiţi să aştepte din 1968, dar a meritat. În trei ani, Italia a trecut de la nimic la toate. Şi (aproape) tot meritul îi revine lui Roberto Mancini.”

Echipa Italiei a câştigat, duminică seară, pe Stadionul Wembley din Londra, Campionatul European de fotbal, învingând în finală Anglia, scor 4-3 în urma loviturilor de departajare. Pentru Italia este al doilea trofeu continental, după cel obţinut în 1968.

Pentru englezi a deschis scorul Luke Shaw, în minutul 2. Este cel mai rapid gol înscris vreodată într-o finală de Euro.

Italienii au egalat prin Bonucci, în minutul 67. Bonucci este cel mai în vârstă jucător care a înscris într-o finală de Euro (34 de ani, 71 de zile).

La finalul prelungirilor, s-a trecut la loviturile de departajare, scorul fiind 1-1.

La loviturile de departajare, pentru Italia au marcat Berardi, Bonucci şi Bernardeschi. Au ratat Belotti şi Jorginho.

Pentru Anglia au marcat Kane şi Maguire. Au ratat Rashford, Sancho şi Saka.

Știri similare

Adversare CFR Cluj: Eşec pentru Jablonec în Cehia

Adversare CFR Cluj: Eşec pentru Jablonec în Cehia

Sport

Formaţia Jablonec, adversară a CFR Cluj în Conference League, a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de echipa Slovan Liberec, într-un meci din etapa a noua a campionatului Cehiei....

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Euro-2020: Croaţia – Cehia, scor 1-1

Euro-2020: Croaţia – Cehia, scor 1-1

Sport

Reprezentativa Croaţiei a remizat, vineri, scor 1-1, cu selecţionata Cehiei, într-un meci disputat la Glasgow, în grupa D a Campionatului European....

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Monica Niculescu: Avem o şansă bună să câştigăm / Simona şi-a dorit mult să fie alături de noi, o să se uite la meciuri

Monica Niculescu: Avem o şansă bună să câştigăm / Simona şi-a dorit mult să fie alături de noi, o să se uite la meciuri

Sport

Căpitanul-jucător al echipei de Billie Jean King Cup a României, Monica Niculescu, a declarat, joi, după tragerea la sorţi a meciurilor din cadrul întâlnirii cu Italia, că ea şi colegele sale au “o şansă bună” să se impună. Ea a menţionat că Simona Halep, care nu poate participa la confruntare, i-a urat succes....

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Simona Halep, în turul al treilea al US Open

Simona Halep, în turul al treilea al US Open

Sport

Simona Halep, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 12, s-a calificat în turul al treilea al US Open, după ce a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-3, 6-1, pe sportiva Kristina Kucova, locul 111 WTA, prezentă pe tabloul principal ca lucky loser....

Vizualizări: 230, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă