Gaziantep – Ankaragucu, scor 2-0, în campionatul turc. Maxim a marcat un gol. Echipa antrenată de Marius Şumudică urcă provizoriu pe locul 1 în clasament
Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăGaziantep, echipă antrenată de Marius Şumudică, a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia Ankaragucu, în etapa a XVII-a a campionatului turc de fotbal.
Au marcat Alexandru Maxim, în minutul 70 şi Sahin, în minutul 90+6. Aceasta a fost a opta reuşită a mijlocaşului român, în campionatul în curs.
Maxim a fost titular şi a fost schimbat în minutul 87, cu Andre. Fundaşul Alin Toşca a jucat tot meciul şi a primit un cartonaş galben, în minutul 83.
În urma acestui rezultat, Gaziantep (16 meciuri) a urcat de pe locul 5 pe locul 1 în clasament, cu 31 de puncte (golaveraj +13), la egalitate cu Beşiktaş (15), de pe locul 2 (golaveraj +12).
Alanyaspor (16) şi Glatasaray (15) au câte 30 de puncte şi ocupă locurile 3-4, iar Fenerbahce (15) este pe locul 5, cu 29 de puncte.
Cu excepţia formaţiei pregătite de Şumudică, echipele de pe primele locuri nu au evoluat în această etapă.
Ankaragucu (16) ocupă locul 18, retrogradabil, cu 15 puncte.