Franţa „regretă” refuzul UEFA de a permite iluminarea Allianz Arena în culorile curcubeului

Vizualizări: 273, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Franţa „regretă” refuzul UEFA de a permite iluminarea Allianz Arena în culorile curcubeului

Secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clement Beaune, a declarat, marţi, că „regretă” refuzul UEFA de a permite ca stadionul din Munchen să fie iluminat în culorile curcubeului, simbolul comunităţii LGBT, la meciul Germania-Ungaria de miercuri, din cadrul Grupei B a Euro-2020.

„Regret această decizie, cred că ar fi fost un simbol foarte puternic. Este dincolo de un mesaj politic, este un mesaj de valori profunde”, a declarat el, pentru AFP, la sosirea la o întâlnire cu omologii săi europeni, organizată în Luxemburg.

El şi-a exprimat foarte puternica îngrijorare a Franţei cu privire la legea adoptată recent în Ungaria, care interzice promovarea homosexualităţii în rândul minorilor.

Această lege „creează în mod clar discriminare faţă de o orientare sexuală, faţă de homosexualitate, pe care o asimilează unei forme de ameninţare sau propagandă, nu se poate accepta acest discurs, nu se poate accepta această încălcare a valorilor”, a continuat secretarul de stat, indicând că Franţa împărtăşeşte aceste îngrijorări cu Benelux şi Germania.

UEFA a refuzat, marţi, cererea oraşului München de a-şi ilumina stadionul în culorile curcubeului, explicând că este o „organizaţie neutră din punct de vedere politic”. Cu toate acestea, forul european a propus date alternative pentru o astfel de iluminare.

Clément Beaune a indicat că Franţa „are în vedere” iniţiative similare pe stadioanele sale.

„Ne gândim la asta cu ministrul Sporturilor (n.r. – Roxana Mărăcineanu), pentru a demonstra acest ataşament european în timpul Euro-2020 faţă de valorile noastre esenţiale”, a declarat el.

Clément Beaune a mai luat apărarea comunităţilor LGBT. În ultimele luni, el s-a pronunţat de mai multe ori pentru a apăra drepturile homosexualilor, în special în Polonia. El a calificat drept un „scandal absolut” stabilirea unor zone „libere de ideologie LGBT” în mai multe municipalităţi din această ţară.

Știri similare

Edward Iordănescu, despre situaţia de la CFR Cluj: Nu mă aşteptam să se întâmple aşa ceva/ El spune că jucătorii clujenilor au capacitatea de a se redresa pentru meciul cu FCSB

Edward Iordănescu, despre situaţia de la CFR Cluj: Nu mă aşteptam să se întâmple aşa ceva/ El spune că jucătorii clujenilor au capacitatea de a se redresa pentru meciul cu FCSB

Sport

Tehnicianul formaţiei FCSB, Edward Iordănescu, a declarat, sâmbătă, că este surprins de situaţia de la CFR Cluj, dar consideră că jucătorii echipei clujene au o capacitate de redresare foarte mare, astfel că meciul de duminică va fi foarte greu....

Vizualizări: 222, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Iordănescu: Domnul Becali a început să ne arbitreze de la televizor. Propun ca toţi să nu mai comentăm arbitrajul în play-off

Iordănescu: Domnul Becali a început să ne arbitreze de la televizor. Propun ca toţi să nu mai comentăm arbitrajul în play-off

Sport

Antrenorul CFR Cluj, Edward Iordănescu, a declarat că echipa sa a avut un penalti neacordat de centralui Ovidiu Haţegan în meciul cu CSU Craiova şi a pus această situaţie pe faptul că Gigi Becali comentează arbitrajele şi se pune, astfel, o presiune pe arbitri. Iordănescu propune ca toţi cei implicaţi în play-off să nu mai comenteze arbitrajele....

Vizualizări: 252, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Juventus a fost învinsă de Napoli, scor 1-0, în Serie A

Juventus a fost învinsă de Napoli, scor 1-0, în Serie A

Sport

Formaţia Juventus Torino a fost învinsă, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, de echipa Napoli, într-un meci din etapa a XXII-a a campionatului Italiei....

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Belinda Bencic, prima finalistă a turneului olimpic

Belinda Bencic, prima finalistă a turneului olimpic

Sport

Belinda Bencic (Elveţia), locul 12 WTA şi cap de serie numărul 9, este prima jucătoare care accede în finala turneului de tenis din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo....

Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă