Franco Foda, după eliminarea Austriei de la Euro-2020: Putem fi mândri de performanţa noastră

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Franco Foda, după eliminarea Austriei de la Euro-2020: Putem fi mândri de performanţa noastră

Selecţionerul Austriei, Franco Foda, şi-a lăudat jucătorii după eliminarea din optimile de finală ale Euro-2020, remarcând evoluţia bună a formaţiei lui în primele 90 de minute ale jocului cu Italia.

„După 90 de minute, am fost cu toţii convinşi că avem la îndemână echipa Italiei. Au simţit că le provocăm probleme. Încrederea era imensă. Dar aşa este la acest nivel, împotriva unei echipe care este una dintre favorite, nu are nevoie decât de una sau două situaţii. Am fi putut şi ar fi trebuit să prevenim asta (n.r – primul gol). Când eşti condus, trebuie să te deschizi şi mai mult. Asta i-a ajutat pe italieni. Cu jocul lor dinamic, rapid pe tranziţie şi-au putut crea ocazii. Şi cel de-al doilea gol ar fi putut fi evitat, dar acesta este fotbalul. Golurile vin după greşeli. M-a impresionat dorinţa jucătorilor de a nu renunţa după 0-2. Am mai făcut câteva schimbări, am făcut 2-1 şi apoi am avut una sau două oportunităţi de a egala. Atunci am fi ajuns la loviturile de departajare şi am fi putut încheia altfel. Dacă am fi marcat noi primii (n.r. – au avut un gol anulat cu VAR) sunt convins că noi am fi câştigat. A fost o foarte matură prestaţie timp de 120 de minute. Am avut spirit de echipă, o foarte bună atmosferă, un plan şi o strategie bune. Dar dacă şi cu dacă nu înseamnă mare lucru în fotbal, ştim asta. Austria poate fi mândră, echipa s-a prezentat bine aici şi şi-a reprezentat ţara cu cinste. Le-am spus jucătorilor imediat după meci că pot fi mândri de performanţa noastră, chiar dacă am fost eliminaţi. Desigur, am vrut să mergem în sferturile de finală şi poate reuşeam să scriem o poveste nouă. Nu am reuşit. Cu toate acestea, jucătorii pot fi mândri de ceea ce au realizat. Acum, criticii au o pauză de două-trei săptămâni. După aceea, ne pot critica din nou”, a declarat Foda, potrivit presei austriece.

Reprezentativa Italiei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European, trecând în optimi de naţionala Austriei, sâmbătă seară, scor 2-1 după prelungiri, pe stadionul Wembley, la Londra.

Au marcat Chiesa ’95 şi Pessina ‘105 pentru italieni, respectiv Kalajdzic ‘114 pentru Austria.

În minutul 65, un gol al austriacului Arnautovic a fost anulat pentru ofsaid, după consultarea VAR.

Știri similare

Philippe Coutinho va fi operat la genunchi

Philippe Coutinho va fi operat la genunchi

Sport

Mijlocaşul brazilian al echipei FC Barcelona, Philippe Coutinho, accidentat, marţi, în meciul cu Eibar, va fi operat la genunchiul stâng, a anunţat clubul catalan....

Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Volei Alba Blaj, prima finalistă a Cupei României la volei feminin

Volei Alba Blaj, prima finalistă a Cupei României la volei feminin

Sport

Echipa de volei feminin Volei Alba Blaj este prima finalistă a Cupei României, după ce a învins sâmbătă, la turneul de la Cluj-Napoca, formaţia CSM Târgovişte, scor 3-1, în prima semifinală a zilei. ...

Vizualizări: 237, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Grozavu: Am ridicat ştacheta, este multă presiune pe noi anul viitor

Grozavu: Am ridicat ştacheta, este multă presiune pe noi anul viitor

Sport

Tehnicianul echipei Sepsi, Leo Grozavu, a declarat duminică seară, după câştigarea barajului pentru Conference League, că pe formaţia sa va fi multă presiune în sezonul viitor, deoarece acum s-a “ridicat ştacheta”....

Vizualizări: 239, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Kim Clijsters nu va participa la Australian Open

Kim Clijsters nu va participa la Australian Open

Sport

Sportiva belgiană Kim Clijsters a refuzat invitaţia la Australian Open, turneu care va avea loc în perioada 8 - 21 februarie, informează dhnet.be....

Vizualizări: 281, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă