Fost reprezentat al unei firme, trimis în judecată de DNA după ce a ajutat, cu acte false, două asocieri să obţină fonduri europene pentru închiderea gropilor de gunoi neconforme din Deva şi Orăştie

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Fost reprezentat al unei firme, trimis în judecată de DNA după ce a ajutat, cu acte false, două asocieri să obţină fonduri europene pentru închiderea gropilor de gunoi neconforme din Deva şi Orăştie

Un fost reprezentant al unei firme a fost trimis în judecată de DNA după ce ar fi oferit documente false şi inexacte unor asocieri de firme pentru ca acestea să obţină două contracte cu fonduri europene pentru închiderea gropilor de gunoi neconforme din Orăştie şi Deva. În schimb, el ar fi primit de la cele două asocieri suma totală de 747.000 de lei.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unei persoane fizice, la data faptei reprezentant al unei societăţi comerciale cu sediul în Spania, pentru participaţie improprie, sub forma complicităţii, la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, săvârşită în formă continuată.

În rechizitoriul DNA se arată că, în cursul anului 2014, între Consiliul Judeţean Hunedoara, în calitate de beneficiar, şi Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu, a fost încheiat un contract finanţat din fonduri europene nerambursabile ce avea ca obiect proiectul ”Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Hunedoara”.

În cadrul acestui proiect Consiliul Judeţean Hunedoara a desfăşurat simultan procedura de achiziţie pentru ambele loturi ale proiectului: lotul 1 – Închiderea depozitului urban neconform Orăştie şi lotul 2 – Închiderea depozitului urban neconform Deva (gropile de gunoi neconforme).

„Întrucât cele două asocieri de firme înscrise la licitaţii nu îndeplineau condiţiile minime de calificare referitoare la experienţa similară şi capacitatea profesională, acestea au apelat la ajutorul unui terţ susţinător, în persoana societăţii reprezentată de inculpat. În acest context, inculpatul, în calitatea menţionată mai sus, ar fi remis reprezentanţilor celor două asocieri mai multe documente false şi inexacte (procuri, angajamente, diplome de studii, cv-uri, etc.) ajutând astfel la îndeplinirea condiţiilor pentru câştigarea licitaţiilor. Ulterior, reprezentanţii celor două asocieri, fără să cunoască caracterul acelor înscrisuri, le-au depus la autoritatea contractantă Consiliul Judeţean Hunedoara”, arată DNA.

Ca urmare, cele două asocieri au primit contractele şi au obţinut suma totală dee 20.624.257 lei, reprezentând fonduri nerambursabile.

„Pentru “susţinerea” menţionată mai sus inculpatul ar fi primit de la cele două asocieri, conform contractelor încheiate anterior, suma totală de 747.032 lei”, precizează DNA.

În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpatului.

Ministerul Fondurilor Europene şi Consiliul Judeţean Hunedoara s-au constituit părţi civile în procesul penal.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Hunedoara cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Știri similare

Bogdan Ivan Gruia (PSD): I-am solicitat procurorului general Gabriela Scutea să facă lumină în cazul numirii şi exercitării mandatului de prim-ministru de către Florin Cîţu, condamnat penal de o instanţă din SUA

Justiție

Deputatul PSD Bogdan Ivan Gruia a anunţat că i-a cerut, într-o scrisoare deschisă, procurorului general Gabriela Scutea să facă lumină în cazul numirii şi exercitării mandatului de premier de către Florin Cîţu, care a fost condamnat de o instanţă din SUA. „Am făcut apel şi la Preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, să susţină aplicarea legii şi a principiilor statului de drept, asupra cărora a demarat un referendum naţional, validat de o majoritate covârşitoare a românilor”, mai spus social-democratul....

Vizualizări: 319, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministrul Justiţiei: Din punctul meu de vedere, nu e închis Dosarul 10 august

Ministrul Justiţiei: Din punctul meu de vedere, nu e închis Dosarul 10 august

Justiție

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, afirmă că, în ceea ce-l priveşte, dosarul violenţelor din 10 august din Piaţa Victoriei nu este închis, el afirmând că sutele de victime care au depus plângeri în acest sens nu au primit oficial înştiinţări privind clasarea, ca să le poată contesta....

Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Stelian Ion: Minorii abuzaţi trec deja printr-o traumă şi trebuie ajutaţi, în niciun caz ignoraţi sau înfieraţi / Grupul de lucru analizează cu prioritate practica instanţelor şi a parchetelor în cauzele privind infracţiuni sexuale cu victime minore

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a solicitat Grupului de lucru privind problematica victimelor infracţiunilor, constituit la nivelul Ministerului, să analizeze cu celeritate Raportul Inspecţiei Judiciare privind ”practica instanţelor de judecată şi a parchetelor de pe lângă acestea în investigarea şi soluţionarea cauzelor privind infracţiuni la viaţa sexuală cu victime minore" şi să propună măsuri care să remedieze neajunsurile semnalate. ”Minorii abuzaţi trec deja printr-o traumă imensă şi trebuie ajutaţi, în niciun caz ignoraţi sau înfieraţi”, a transmis ministrul Justiţiei....

Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Klaus Iohannis a promulgat legea privind monitorizarea cu brăţări electronice în cadrul procedurilor judiciare şi execuţional penale

Klaus Iohannis a promulgat legea privind monitorizarea cu brăţări electronice în cadrul procedurilor judiciare şi execuţional penale

Justiție

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni actul normativ privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, informează Administraţia Prezidenţială. Legea prevede că agresorii vor purta brăţări electronice care le vor monitoriza mişcările prin GPS....

Vizualizări: 296, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Stelian Ion, despre refuzul extrădării lui Puiu Popoviciu: Instanţa din Marea Britanie a dat o decizie care sancţionează cumva instanţa română, ceea ce este foarte grav

Stelian Ion, despre refuzul extrădării lui Puiu Popoviciu: Instanţa din Marea Britanie a dat o decizie care sancţionează cumva instanţa română, ceea ce este foarte grav

Justiție

Stelian Ion a declarat, întrebat cum comentează refuzul extrădării lui Puiu Popoviciu, că este foarte grav că „instanţă din Marea Britanie a dat o decizie care sancţionează cumva instanţa română”. Ministrul Justiţiei a adăugat că rămâne de văzut dacă acea decizie va fi contestată şi în caz contrar „o discuţie şi în cadrul CSM va trebui să facem şi să tragem nişte concluzii”. ...

Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Precizări ale Ministerului Public referitoare la cuantumul sporurilor: Sunt sporuri pentru condiţii de muncă grele, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii şi au fost menţinute la nivelul din 2018

Ministerul Public precizează joi, referitor la cuantumul sporurilor, că procurorii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de sporuri pentru condiţii de muncă grele, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii şi că acestea au fost menţinute la nivelul din 2018. Precizările vin după ce ministrul Muncii, Raluca Turcan, a afirmat că un magistrat care câştigă un salariu de 29.000 de lei beneficiază de un spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 5.660 de lei, valori duble faţă de cât câştigă un medic. Turcan anunţă că acest spor, ca şi altele, va fi ”evaluat” în viitoarea lege a salarizării. ...

Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Preşedintele CSM, la inaugurarea Palatului Justiţiei Prahova: Alte instanţe îşi fac stocul de lemne pentru încălzire iarna şi stocul de hârtie pentru a putea folosi dosare care în mod retrograd rămân în formă scrisă

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătorul Mihai Bogdan Mateescu, atrage atenţia asupra faptului că în ţară există instanţe care la acest moment fac stocuri de lemne pentru iarnă şi stocuri de hârtie "pentru a putea folosi dosare care în mod retrograd rămân în formă scrisă”. Judecătorul afirmă că aşteptările sale în ceea ce priveşte Justiţia "nu au fost atinse”, el făcând apel la reprezentanţii puterilor statului să contribuie la reglarea "anomaliilor” din acest domeniu....

Vizualizări: 273, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Discuţii în contradictoriu în şedinţa Comisiei juridice a Camerei unde e discutat proiectul pentru desfiinţarea SIIJ / Badea: Scopul Secţiei a fost controlul politic al urmăririi penale a magistraţilor / Vicol: Pe ce lume trăiţi?

În şedinţa de joi a comisiei juridice a Camerei Deputaţilor unde este dezbătut proiectul privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ), în vederea emiterii unui raport, au fost dispute între preşedintele forului legislativ deputatul USR-PLUS Alexandru Badea şi parlamentarii PSD. Badea a ajuns să îi taie la un moment dat microfonul social-democratului Nicuşor Halici care i-a reproşat că nu respectă procedura. ...

Vizualizări: 273, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Stelian Ion, soluţie la deblocarea situaţiei SIIJ: La cererea judecătorului sau procurorului care este suspect sau inculpat, cauza să fie trimisă spre soluţionare la un serviciu teritorial egal în grad, învecinat cu parchetul care face urmărirea penală

Ministrul Justiţiei Stelian Ion a precizat că a propus soluţii coaliţiei pentru a debloca situaţia privind proiectul de desfiinţarea a SIIJ şi anume ca „la cererea judecătorului sau procurorului care are calitatea de suspect sau inculpat, cauza să fie trimisă spre soluţionare la un serviciu teritorial egal în grad şi învecinat cu parchetul care efectuează urmărirea penală”....

Vizualizări: 261, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Iohannis a promulgat legea care aduce modificări Codului penal în domeniul mijloacelor de plată fără numerar

Iohannis a promulgat legea care aduce modificări Codului penal în domeniul mijloacelor de plată fără numerar

Justiție

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi actul normativ pentru modificarea şi completarea legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi pentru dispunerea unor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2019/713 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind combaterea fraudelor şi a contrafacerii în legătură cu mijloacele de plată fără numerar şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/413/JAI a Consiliului, transmite Administraţia Prezidenţială....

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Nicuşor Dan: m acţionat în instanţă firma MOL România de la care solicităm pagube materiale de aproximativ 1 milion de lei şi am solicitat rezilierea contractului de asociere între municipalitate şi această firmă, pentru opt locaţii din Bucureşti

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a acţionat în instanţă firma MOL România de la care solicită pagube materiale de aproximativ un milion de lei şi a solicitat rezilierea contractului de asociere între municipalitate şi această firmă, pentru opt locaţii din Bucureşti....

Vizualizări: 209, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Orban, întrebat dacă PNL ar susţine ca magistraţii să nu poată fi trimişi în judecată fără avizul CSM: Nu am studii juridice. Noi susţinem desfiinţarea Secţiei speciale

Orban, întrebat dacă PNL ar susţine ca magistraţii să nu poată fi trimişi în judecată fără avizul CSM: Nu am studii juridice. Noi susţinem desfiinţarea Secţiei speciale

Justiție

Ludovic Orban a afirmat, întrebat dacă PNL susţine varianta UDMR ca magistraţii să nu poată fi trimişi în judecată fără a exista în prealabil avizul CSM, că nu are studii juridice, însă liberalii susţin desfiinţarea Secţiei de Investigarea Infracţiunilor în Justiţie şi grupul de lucru de la nivelul coaliţiei va veni cu forma finală a proiectului de lege privind desfiinţarea SIIJ. ...

Vizualizări: 271, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministrul Justiţiei Stelian Ion susţine o conferinţă de presă, după ce preşedintele Iohannis i-a cerut să explice public de ce Dosarul10 august a fost clasat – VIDEO

Ministrul Justiţiei Stelian Ion susţine o conferinţă de presă, după ce preşedintele Iohannis i-a cerut să explice public de ce Dosarul10 august a fost clasat – VIDEO

Justiție

Ministrul Justiţiei Stelian Ion susţine vineri o conferinţă de presă, în contextul valului de reacţii după ce Tribunalul Bucureşti a respins cererea de redeschidere a dosarului privind violenţele din 10 august 2018, din Piaţa Victoriei, precum şi în contextul solicitării preşedintelui Klaus Iohannis de a explica public de urgenţă cum s-a ajuns în situaţia ca dosarul să fie clasat....

Vizualizări: 267, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Chirurg din Târgu Jiu, reţinut pentru luare de mită / În cabinet procurorii au găsit 710.000 de lei şi diferite bunuri / În doar zece zile a primit bani de la 9 persoane / Medicul se ruga zilnic să primească bani mulţi şi să fie ferit de procurori

Un chirurg din cadrul Spitalului Judeţean Târgu Jiu a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de mai multe infracţiuni de luare de mită. Procurorii au făcut o percheziţie în cabinetul său, unde au găsit 710.000 de lei şi diferite bunuri. Potrivit prourorilor, în doar zece zile, medicul a primit bani de la 9 persoane. Medicul se ruga zilnic să primească bani mulţi şi să fie ferit de procurori. ...

Vizualizări: 272, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă