Știri similare
Alexandru Muraru, deputat PNL: Cer Poliţiei şi autorităţilor judiciare să se sesizeze şi să ia măsuri faţă de ameninţările cu moartea adresate unor intelectuali
PoliticăReprezentantul Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, deputatul Alexandru Muraru, solicită ca Poliţia şi autorităţile judiciare să se sesizeze în urma ameninţărilor cu moartea adresate de un reprezentant AUR mai multor intelectuali. ...
Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăMircea Hava: Într-un moment mai puţin inspirat, premierul Cîţu i-a catalogat pe primari drept „doar vehicule”/ Cele mai importante victorii politice ale PNL au fost aduse de către primari/ Eu sper, sincer, ca domnul Cîţu să fi scăpat „porumbelul”
PoliticăEuroparlamentarul PNL Mircea Hava, fost primar al municipiului Alba Iulia timp de şase mandate, afirmă că, "într-un moment mai puţin inspirat, premierul Cîţu i-a catalogat pe primari drept «doar vehicule»", deşi aceştia sunt "inima şi măsura valorii unui partid", iar "cele mai importante victorii politice ale PNL au fost aduse de către primari". "Călătorii-candidaţi nu-i pot folosi după bunul plac, când şi cum le convine, pentru a ajunge din punctul candidat în punctul ales", arată Hava, care consideră declaraţia premierului "cel puţin nepotrivită" şi fără acoperire logică. "Eu sper, sincer, ca domnul Cîţu să fi scăpat, cum se zice la noi, «porumbelul» şi e păcat că nu a avut inspiraţia să dezvolte acest subiect, pentru a se face înţeles limpede, fără loc de interpretări. (...) Vreau să cred că Premierul Cîţu are un respect mult mai mare pentru aleşii partidului şi că nu-i consideră pe aceştia un simplu mijloc de transport în proiectul său de la vârful politicii", adaugă Mircea Hava....
Vizualizări: 228, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăBarna, după întâlnirea cu Iohannis: Mi-aş fi dorit ca întâlnirea să fi avut loc cu mai multe zile în urmă. Din păcate s-a dovedit a fi o întâlnire formală
PoliticăCo-preşedintele USR PLUS Dan Barna a declarat marţi, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema crizei din coaliţia de guvernare, că, din păcate, s-a dovedit a fi o întâlnire formală....
Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăMinistrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, propune înfiinţarea Registrul unic naţional integrat al diplomelor şi actelor de studii: Susţinerea eticii şi integrităţii în sistemul educaţional românesc, o urgenţă
PoliticăDupă ce a preluat mandatul de ministru al Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a anunţat că a propus înfiinţarea Registrului unic naţional integrat al diplomelor şi actelor de studii în care se vor regăsi toate tezele de doctorat, lucrările de licenţă şi de dizertaţie, calficând drept o urgenţă o urgenţă ”susţinerea eticii şi integrităţii în sistemul educaţional românesc”. ...
Vizualizări: 285, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPreşedintele Iohannis a semnat decretele pentru acreditarea a 12 ambasadori, iar printre ei se numără George Maior pentru funcţia de ambasador al României în Iordania
PoliticăPreşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretele pentru acreditarea a 12 ambasadori, iar printre aceştia se numără şi George Maior în funcţia de ambasador al României în Regatul Haşemit al Iordaniei, informează Administraţia Prezidenţială....
Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCiolacu: Pentru a nu fi din nou penibili, USR PLUS au doar două soluţii – ieşiţi de la guvernare sau semnaţi moţiunea de cenzură a PSD! Ambele variante înseamnă vot în Parlament
PoliticăMarcel Ciolacu a declarat că incompetenţii din coaliţia de guvernare „aruncă din nou România într-o criză politică majoră”. Liderul PSD a adăugat că USR PLUS are doar două soluţii şi anume să iasă de la guvernare sau să semneze moţiunea de cenzură a PSD împotriva Cabinetului Cîţu, ambele variante implicând un vot în Parlament. ...
Vizualizări: 229, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCiolacu anunţă că negociază cu parlamentarii AUR şi cei ai minorităţilor naţionale pentru susţinerea moţiunii de cenzură: Nu ştiu nici UDMR-ul cât o să mai stea să facă parte dintr-un asemenea guvern
PoliticăPreşedintele PSD, Marcel Ciolacu, anunţă că social-democraţii au început discuţiile cu parlamentarii AUR şi cu cei au minorităţilor naţionale pentru susţinerea unei moţiuni de cenzură depuse de PSD. "Nu cred că minorităţile naţionale vor mai susţine acest guvern mult timp. Nu ştiu nici UDMR-ul cât o să mai stea să facă parte dintr-un asemenea guvern”, afirmă Ciolacu. ...
Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăUSR PLUS a anunţat propunerile de miniştri – Cătălin Drulă, Claudiu Năsui, Stelian Ion, Cristian Ghinea, Vlad Voiculescu şi Ciprian Teleman/ Dan Barna va ocupa un post de vicepremier/ Principalele proiecte ale Alianţei în Programul de guvernare
PoliticăComitetul Politic USR şi Consiliul Naţional PLUS au definitivat, marţi seară, propunerile de miniştri pentru Cabinetul Cîţu. Dan Barna va ocupa unul dintre cele două posturi de vicepremier, cel de-al doilea revenind lui Kelemen Hunor. Ministerele care revin USR PLUS în urma negocierilor din cadrul coaliţiei vor fi ocupate de Cătălin Drulă (Ministerul Transporturilor), Claudiu Năsui (Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului), Stelian Ion (Ministerul Justiţiei), Cristian Ghinea (Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene), Vlad Voiculescu (Ministerul Sănătăţii) şi Ciprian Teleman (Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării). De asemenea, Alianţa a anunţat principalele proiecte pe care le-a inclus în Programul de guvernare, multe dintre ele având legătură cu digitalizarea administraţiei. Fără penali în funcţii publice, zeră taxe pe salariul minim şi alegerea primarilor în două tururi de scrutin, alte puncte importante susţinute de Alianţa USRPLUS. ...
Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCîţu: Gradul de îndatorare al României este sub 50%, unul din cele mai mici din UE/ Ne împrumutăm mai ieftin ca pe vremea PSD-ului şi împrumutăm doar pentru investiţii
PoliticăPremierul Florin Cîţu a afirmat că gradul de îndatorare al României este sub 50%, fiind unul din cele mai mici din Uniunea Europeană, şi a precizat că ţara noastră se împrumută mai ieftin ca pe vremea PSD şi o face doar pentru investiţii. ...
Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăGhinea, despre creşterea vârstei de pensionare: Vorbim despre o posibilitate voluntară de a rămâne în câmpul muncii mai multă vreme
PoliticăMinistrul Proietelor Europene, Cristian Ghinea, afirmă că prin PNRR se propun soluţii pentru o reformă reală a pensiilor, dar vârsta de pensionare nu creşte obligatoriu. ”Vorbim despre o posibilitate voluntară de a rămâne în câmpul muncii mai multă vreme”, a declarat Ghinea....
Vizualizări: 246, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăŞeful PSD Sibiu o condamnă pe Raluca Turcan că nu a purtat masca în remorcă, în condiţiile în care el a participat la sfinţirea unei picturi bisericeşti şi nu a purtat masca tot timpul / Trif apare în fotografii alături de mitropolitul Ardealului – FOTO
PoliticăLiderul PSD Sibiu, Bogdan Trif, o condamnă pe Raluca Turcan că a stat într-o remorcă, în câmp, fără mască, alături de mai multe persoane, în condiţiile în care el a participat la sfinţirea unei picturi bisericeşti şi nu a purtat masca tot timpul. Bogdan Trif apare în fotografii alături de mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza. ...
Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăLudovic Orban, ales în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor cu 179 de voturi ”pentru”
PoliticăPreşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost ales, luni seară, în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, cu 179 de voturi ”pentru”. ...
Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăEmanuel Ungureanu: Situaţie dramatică în judeţul Buzău! Spitalul din Nehoiu este o ruină şi nu poate ajuta foarte mult în războiul anti-Covid 19 / Aici nu pot fi îngrijiţi pacienţi cu forme grave
PoliticăDeputatul USR PLUS Emanuel Ungureanu afirmă, joi, că situaţia este ”dramatică” în judeţul Buzău, iar Spitalul din Nehoiu, propus de autorităţi pentru a prelua din pacienţii cu coronavius, este ”o ruină”. Deputatul susţine că unitatea nu poate trata pacieţi cu forme grave şi se poate ocupa ”în relativă siguranţă” de pacienţii cu forme uşoare şi medii. ...
Vizualizări: 265, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăAlianţa USR-PLUS propune un proces transparent şi consultativ pentru stabilirea conducerii executive a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării
PoliticăAlianţa USR-PLUS propune un proces transparent şi consultativ pentru stabilirea conducerii executive a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), responsabilitate care a revenit Alianţei după negocierile cu partenerii de coaliţie. ...
Vizualizări: 295, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăMarcel Ciolacu: PSD va depune săptămâna viitoare o moţiune simplă împotriva ministrului Agriculturii Adrian Oros, la Camera Deputaţilor
PoliticăMarcel Ciolacu a anunţat că PSD va depune săptămâna viitoare la Camera Deputaţilor o moţiune simplă împotriva ministrului Agriculturii Adrian Oros. ...
Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăOrban: Coaliţia de guvernare este într-o pauză de luptă / Liderul PNL vorbeşte despre efectele negative ale crizei politice: Investitorii se gândesc de şapte ori, ca să nu zic că e şi posibil să şi fugă unii / Ne împrumutăm cel mai scump din ţările UE
PoliticăPreşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a afirmat, miercuri, că efectele crizei politice se văd deja: România se împrumută cel mai scump din toate ţările Uniunii Europene, iar investitorii se gândesc foarte mult înainte de a decide dacă să vină sau nu în România. ”Asta ne-ar mai lipsi acum să se ia o decizie la nivelul agenţiilor de rating în cursul evaluării să pierdem din rating”, a afirmat Orban. ...
Vizualizări: 231, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăVioleta Alexandru: Noi suntem oameni civilizaţi, suntem oameni respectuoşi, oameni care ne concentrăm pe treabă nu pe aruncat tot felul de jigniri instituţiei preşedintelui PNL
PoliticăVioleta Alexandru a afirmat că liberalii sunt civilizaţi, sunt respectuoşi, se concentrează pe treabă nu pe arunca jigniri la adresa preşedintelui PNL Ludovic Orban. ...
Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăReferendum pentru alipirea comunei Ţinteşti la Buzău – Preşedintele CJ Emanoil Neagu: Sper ca cei care cred în acest proiect să vină să voteze
PoliticăPreşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a mers duminică la vot, la referendumul prin care se încearcă alipirea comunei Ţinteşti de Buzău, deşi "unii nu se aşteptau", dat fiind că Neagu s-a declarat, încă de la începutul demersului, sceptic în privinţa acestei acţiuni. ...
Vizualizări: 210, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPSD: Vlad Voiculescu are 21 de consilieri, dar e plătit să facă… nimic
PoliticăSocial-democraţii au acuzat că ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu are 21 de consilieri, însă „este plătit să facă... nimic”....
Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăFostul senator Florina Presadă demisionează din USR: Dubla măsură, ipocrizia, lipsa de transparenţă şi politica de gaşcă au devenit emblematice pentru noul USR.
PoliticăFostul senator Florina Presadă a anunţat vineri dimineaţă, într-o postare pe Facebook, că demisionează din USR, ca urmare a deciziei conducerii partidului de a-l numi pe Călin Badiu - consilier judeţean la Timiş şi programator în cadrul unei companii locale - secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, moment în care i-a devenit clar că expertiza sa nu mai este de folos în organizaţie. În opinia sa, dubla măsură, ipocrizia, lipsa de transparenţă şi politica de gaşcă au devenit emblematice pentru noul USR. Ea precizează că despărţirea sa de USR nu înseamnă şi dorinţa de a se despărţi de politică....
Vizualizări: 272, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă