Premierul Florin Cîţu s-a referit vineri dimineaţa, la eroarea făcută de ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, care a susţinut iniţial că nu există o prevedere care interzice îmbrăcarea pacienţilor care au murit de COVID, precizând că acesta a făcut o declaaţie, iar apoi şi-a cerut scuze, menţionând că a discutat cu Voiculescu şi o va mai face.
Știri similare
Orban: Am mai fost daţi afară de-a lungul timpului. Liberalii sunt daţi afară din funcţii publice de PSD, nu de reprezentanţi ai PNL
PoliticăLudovic Orban a declarat liberalii au mai fost daţi afară din funcţii publice, dar acest lucru s-a întâmplat de către reprezentanţii Partidului Social Democrat şi nu de către cei ai PNL. Orban a mai afirmat că trebuie să fie o campanie internă pozitivă, dar că nu el a declarat că preşedintelui PNL i s-a umflat capul, a devenit mascul alfa sau că e dictator. Liderul liberalilor în discursul său de la alegerile pentru preşedinţia PNL Bucureşti că anul trecut a găsit soluţia pentru a învinge PSD la Primăria Capitalei şi dacă nu realiza acest lucru atunci Firea era acum primar. ...
Vizualizări: 237, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPNL Sibiu îşi alege vineri liderul organizaţiei / În competiţie s-au înscris Raluca Turcan, susţinută de Florin Cîţu şi Constantin Şovăială sprijinit de Ludovic Orban
PoliticăOrganizaţie PNL Sibiu are vineri alegeri interne, începând cu ora 16.00. În competiţie s-au înscris Raluca Turcan care este susţinută de premierul Florin Cîţu şi Constantin Şovăială care beneficiază de sprijinul lui Ludovic Orban. ...
Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCONGRES PNL- Florin Cîţu, către cei din sală care i-au strigat ”Demisia” şi l-au huiduit: Ştiţi că asta înseamnă să va daţi jos propriul Guvern / Orban a intervenit pentru a-şi tempera susţinătorii – VIDEO
PoliticăPremierul Florin Cîţu, confruntat la începutul prezentării moţiunii cu care candidează la preşedinţia PNL, cu scandări ”Demisia!” şi cu huiduieli, s-a adresat contestatarilor săi spunându-le: ”Ştiţi că asta înseamnă să va daţi jos propriul Guvern, pe model Dragnea”. El a respins şi intervenţia contracandidatului său, Ludovic Orban, care a înceercat să-şi tempereze susţinătorii....
Vizualizări: 220, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăDeclaraţia preşedinţilor României, Cehiei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei şi Slovaciei: O susţinem pe doamna preşedinte Maia Sandu în demersurile sale de a dezvolta în Republica Moldova un sistem democratic funcţional
PoliticăPreşedinţii României, Cehiei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei şi Slovaciei îşi exprimă, într-o declaraţie comună, susţinerea faţă de preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu în demersurile sale de a dezvolta un sistem democratic funcţional....
Vizualizări: 268, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăAlegeri în Republica Moldova – Rezultate oficiale preliminare prezentate de Comisia Electorală: PAS – 52,72%, BECS – 27,24% / Au fost procesate 99,86% din procesele verbale
PoliticăPartidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) a obţinut 52,72% dintre voturile exprimate la alegerile parlalametare parţiale din Republica Moldova, iar Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor (BECS) 27,24%, potrivit rezultatelor preliminare oficiale anunţate, luni, de Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova. Rezultatele sunt valabile după centralizarea electronica a 99,86% din procesele verbal. CEC precizează că rezultatele au caracter preliminar până când toate procesele verbal în original vor ajunge la sediul instituţiei....
Vizualizări: 232, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCioloş: Apropo de discuţiile asupra numelui de premier din această seară, mesajul USR PLUS este simplu: am vorbit serios atunci când am spus că e nevoie de un nou început pentru România
PoliticăCo-preşedintele Alianţei USR-PLUS Dacian Cioloş afirmă, referitor la "discuţiile asupra numelui de premier din această seară", că mesajul USR PLUS este simplu: "am vorbit serios atunci când am spus că e nevoie de un nou început pentru România"....
Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăKlaus Iohannis şi-a publicat declaraţie de avere pe 2021 / Veniturile din vânzarea cărţilor au crescut, iar cele din închiererea imobilelor au scăzut – DOCUMENT
PoliticăDeclaraţia de avere pentru anul în curs a preşedintelui Klaus Iohannis apare pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, iar comparativ cu 2020 şeful statului este în continuare proprietar a şase imobile, fără a avea trecute în document bijuterii, autoturisme, tabouri sau alte economii. Acesta are un cont la BCR, deschis în 1999, cu suma de 201.000 lei. ...
Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăIohannis l-a decorat, post mortem, pe specialistul în reabilitări din domeniul cultural, Mildner Steffen
PoliticăPreşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul de decorare post-mortem a specialistului în reabilitări din domeniul cultural Mildner Steffen, Republica Federală Germania, informează Administraţia Prezidenţială....
Vizualizări: 283, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăLudovic Orban, despre campania sa în cadrul alegerilor interne: Întotdeauna am făcut campanie de la om la om
PoliticăPreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Timişoara, că întotdeauna a preferat să îşi facă campanie de la om la om, încercând că convingă fiecare persoană că proiectul său este cel mai bun. Orban a precizat că se bazează, la Congresul PNL, pe votul organizaţiei Timiş, care este printre cele cu mulţi delegaţi. ...
Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăUPDATE – Cîţu: Am decis revocarea lui Stelian Ion din funcţia de ministru al Justiţiei – VIDEO
PoliticăStelian Ion a fost revocat din funcţia de ministru al Justiţiei, a anunţat premierul Florin Cîţum care a precizat că a informat coaliţia în legătură cu această decizie, pe care şi-o asumă....
Vizualizări: 237, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăAvocat, fost membru CSM: Juridic, Congresul PNL este un eveniment privat în spaţiu închis, la care pot participa maximum 200 de persoane, toate vaccinate, dacă se depăşeşte pragul de infectare de 3 la mie
PoliticăAvocatul Adrian Toni Neacşu, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), susţine, într-o postare pe Facebook, că viitorul Congres al PNL, programat peste o săptămână la Romexpo, este „un eveniment privat în spaţiu închis la care pot participa doar maximum 200 de persoane şi asta doar dacă toţi au certificat verde” în situaţia în care Capitala va înregistra un indice de infectare cu SARS-CoV-2 de peste 3 la 1000 de locuitori. ...
Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPrimarul Timişoarei Dominic Fritz: DSP Timiş a propus continuarea carantinei pentru localităţile cu primari din USR PLUS şi PSD şi a propus ridicarea carantinei pentru cele cu primari PNL. Sunt absolut uimit de conotaţia politică a acestor decizii
PoliticăPrimarul Timişoarei Dominic Fritz afirmă, după ce prelungirea carantinei pentru Timişoara, Dumbrăviţa şi Giroc pentru o perioadă de 7 zile nu a trecut la vot în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, că DSP Timiş a propus continuarea carantinei pentru localităţile cu primari din USR PLUS şi PSD şi a propus ridicarea carantinei pentru cele cu primari PNL. ”Sunt absolut uimit de conotaţia politică a acestor decizii”, declară el, adăugând că deciziile de carantinare trebuie să fie logice ca să aibă credibilitate şi ca oamenii să le înţeleagă şi să le urmeze şi că nu trebuie să existe nicio suspiciune că aceste decizii sunt luate din considerente altele decât strict epidemiologice....
Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăRareş Bogdan: Nu renunţăm la Florin Cîţu! Informaţiile care au apărut în spaţiul public potrivit cărora PNL se gândeşte la o altă variantă de prim-ministru sunt false
PoliticăPrim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan precizează că liberalii nu renunţă la Florin Cîţu, calificând drept false informaţiile care au apărut în spaţiul public potrivit cărora PNL se gândeşte la o altă variantă de prim-ministru....
Vizualizări: 227, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCiolacu: Dreapta vrea să pună România la congelator! Să îngheţe tot! Să nu mai mişte nimic! Astăzi vom prezenta public proiectul alternativ de buget pe care l-am construit
PoliticăMarcel Ciolacu a anunţat că miercuri după-amiază, de la ora 18.00, PSD va prezenta bugetul alternativ şi soluţiile identificate pentru gestionarea eficientă a crizei sanitare, pentru creşterea nivelului de trai şi pentru repornirea economiei. Liderul social-democraţilor a adăugat că dreapta vrea ssă pună România la congelator şi să îngheţe tot, de aceea profesorii, medicii, poliţiştii şi pensionarii au început să protesteze în stradă împotriva austerităţii reprezentante de Guvernul Cîţu....
Vizualizări: 252, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăFlorin Cîţu: Nu mi se pare normal ca angajaţii de la Ministerul Transporturilor şi familiile lor să aibă gratuitate la tren
PoliticăPremierul Florin Cîţu a afirmat că nu i se pare normal şi va trebui revizuit acest lucru şi anume faptul că angajaţii Ministerului Transporturilor, cei din instituţiile subordonate şi familiile acestora să aibă gratuitate pe tren. El a mai explicat că merge cu avionul şi îşi plăteşte biletul....
Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăStelian Ion: Am aşteptarea unei anchete corecte, rapide şi în urma căreia să aflăm adevărul foarte clar în dosarul 10 august
PoliticăMinistrul Justiţiei, Stelian Ion, a transmis, marţi, un mesaj la împlinirea a trei ani de la violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei, în care anunţă că are ”aşteptarea unei anchete corecte, rapide şi în urma căreia să aflăm adevărul foarte clar”. ...
Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăComisia juridică a propus audierea lui Florian Bodog, într-o şedinţă pe 19 aprilie, în contextul cererii DNA privind începerea urmăririi penale a social-democratului
PoliticăComisia juridică a Senatul a decis să propună Biroului permanent ca Florian Bodog să fie audiat în comisie pe 19 aprilie, ora 12.00, în cazul solicitării DNA pentru începerea urmăririi penale, a declarat preşedinţa Comisiei juridice Iuliana Scântei, pentru News.ro....
Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăGuvernul Cîţu, învestit cu 280 voturi ”pentru”
PoliticăGuvernul Cîţu a fost învestit, miercuri, după ce a obţinut 280 de voturi ”pentru”. ...
Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăUn membru PLUS Sector 6, propus pentru a-l înlocui pe Traian Berbeceanu în funcţia de prefect al Capitalei
PoliticăTraian Berbeceanu ar urma să fie înlocuit în funcţia de prefect al Capitalei, pentru acest post fiind propus Alin Stoica, membru PLUS....
Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPremierul va propune CNSU prelungirea circulaţiei pe timpul nopţii, de la Paşte, până la ora 5.00 şi închiderea magazinelor, în Vinerea Mare, la ora 20.00 / Staţiunile de pe litoral, deschise
PoliticăPremierul Florin Cîţu, a anunţat, joi, că va transmite Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă câteva propuneri care vizează sărbătorile de Paşte. Astfel, va propune prelungirea circulaţiei pe timpul nopţii, până la ora 5.00 şi închiderea magazinelor, în Vinerea Mare, la ora 20.00. De asemenea, o propunere vizează staţiunile de pe litoral. ...
Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă