Filmul „Scara”, dedicat creatorilor români de spectacole, în cinematografe din 15 octombrie – VIDEO

Vizualizări: 238, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Filmul „Scara”, dedicat creatorilor români de spectacole, în cinematografe din 15 octombrie – VIDEO

Lungmetrajul „Scara”, regizat de Vlad Păunescu, cu Horaţiu Mălăele şi Valentin Teodosiu în distribuţie şi debutantul Eduard Trifa în rol principal, va rula în cinematografele din ţară începând cu 15 octombrie.

„Scara” urmăreşte parcursul unui tânăr ajuns din provincie la Bucureşti, unde devine unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, un star al anilor ’80, apoi o figură marcantă a evenimentelor din jurul Revoluţiei şi Mineriadei.

Inspirat din fapte reale, filmul este construit pe mai multe planuri şi surprinde o epocă: viaţa în teatrele bucureştene şi magia din jurul unui spectacol legendar (Fraţii Karamazov de la Teatrul Nottara), demolările bisericilor de către comunişti şi zbuciumul interior al personajului principal, un rebel tot mai constrâns de regim.

Distribuţia filmului este condusă de Eduard Trifa, aflat la primul rol principal în lungmetraj, după ce a jucat pe mai multe scene de teatru din Bucureşti.

„E important ca toţi să înţelegem gravitatea pasivităţii şi cred că «Scara» ne arată foarte bine care sunt efectele tăcerii, dar şi ale rebeliunii. Am jucat un om din aceeaşi branşă, un actor, deci multe din trăirile lui – de la drumul din provincie până în Bucureşti, intrarea într-un teatru nou, adaptarea la un nou colectiv – le-am simţit şi eu. Chiar dacă vremurile pe care personajul le trăieşte au fost mult mai complicate decât cele pe care le trăiesc eu, am încercat să înţeleg şi să redau pe ecran revolta lui Andrei – în faţa regimului, în faţa oamenilor – dar şi revelaţia din final, care l-a apropiat definitiv de credinţă”, a declarat el, potrivit unui comunicat remis News.ro.

Din distribuţie fac parte Voica Oltean, Ana Maria Guran, Ada Galeş şi Ioana Bugarin, dar şi Horaţiu Mălăele, Valentin Teodosiu, Ioana Crăciunescu, Nicodim Ungureanu, Ion Andrei Ionescu, Magda Catone şi Dragoş Galgoţiu, regizor de teatru aflat la debut ca actor.

Regizorul Vlad Păunescu dedică acest film tuturor creatorilor de spectacole: „Am trăit şi eu şi soţia mea, Oana Păunescu, printre actori, regizori, creatori de teatru, film sau artă. Dorinţa mea a fost să le dedicăm lor acest film. Le mulţumesc că există, pentru că fără ei nu aş fi existat nici eu, nici soţia mea. Am ales să spun această poveste pentru că face parte din trecutul meu, am trăit acele vremuri, alături de oamenii a căror destine am încercat să le transpun acum pe ecran. Cred că este o istorie importantă, care trebuie ştiută mai ales de tinerii născuţi după Revoluţie, ca să nu se mai repete”.

Scenariul filmului este semnat de Vlad Păunescu şi Constantin Chelba, scenografia – de Sorin Dima, iar costumele – de Oana Păunescu. Operatorul filmului este Alex Sterian, iar montajul le aparţine Corinei Stavilă şi lui Mihai Cosmin Popa.

„Scara” a avut proiecţii sold-out la TIFF şi la TIFF Oradea, iar din 15 octombrie va putea fi vizionat în cinematografe din toată ţara. Programul proiecţiilor va fi anunţat pe paginile de Facebook şi Instagram ale filmului.

Filmul este o producţie Castel Film, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, distribuit de Transilvania Film. 

Știri similare

Paul McCartney a anunţat continuarea cărţii pentru copii „Hey Grandude!”

Paul McCartney a anunţat continuarea cărţii pentru copii „Hey Grandude!”

Entertainment

Muzicianul britanic Paul McCartney s-a inspirat din celebra melodie a formaţiei The Beatles "Yellow Submarine" (1966) pentru a imagina cartea "Grandude's Green Submarine!". Lansarea este prevăzută pentru 2 septembrie, la 55 de ani de la apariţia cântecului. ...

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, difuzat în premieră la Festivalul Internaţional de Film de la Ierusalim

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, difuzat în premieră la Festivalul Internaţional de Film de la Ierusalim

Entertainment

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, de Radu Jude, film recompensat cu premiul Ursul de Aur pentru cel mai bun film în cadrul celei de-a 71-a ediţii a Berlinalei, a fost inclus în ediţia curentă a Festivalului Internaţional de Film de la Ierusalim care are loc în perioada 24 august-4 septembrie. ...

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Bruno Mars şi Anderson .Paak vor cânta la gala Grammy

Bruno Mars şi Anderson .Paak vor cânta la gala Grammy

Entertainment

Bruno Mars şi Anderson .Paak, care au lansat în urmă cu o săptămână primul single sub numele Silk Sonic, „Leave the Door Open”, vor cânta la gala Grammy, care va avea loc pe 14 martie. ...

Vizualizări: 259, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Gala premiilor Oscar, record negativ de audienţă

Gala premiilor Oscar, record negativ de audienţă

Entertainment

Cea de-a 93-a gală la care au fost decernate premiile Oscar, transmisă de ABC de la Union Station şi Dolby Theatre din Los Angeles, a înregistrat cel mai scăzut nivel de audienţă din toate timpurile, potrivit datelor preliminare Nielsen, informează Variety. ...

Vizualizări: 278, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă