Festivalul de muzică Primavera Sound 2021 din Barcelona a fost anulat

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Festivalul de muzică Primavera Sound 2021 din Barcelona a fost anulat

Festivalul de muzică Primavera Sound din Barcelona, unul dintre cele mai mari din Spania şi din Europa, a anunţat marţi că anulează ediţia anunţată pentru iunie anul acesta din cauza pandemiei de Covid-19, scrie AFP.

„Cu mare tristeţe trebuie să vă anunţă că a 20-a ediţie a Primavera Sound Barcelona este reprogramată în 2022”, se arată într-un comunicat. 

O decizie cauzată de „incertitudinea” actuală, organizatorii nu pot şti dacă restricţiile impuse de pandemie vor fi ridicate la datele prevăzute pentru festival 2 -6 iulie. 

În aceste condiţii, „nu putem lucra normal la pregătirea festivalului, nici să asigurăm data la care ar putea avea loc”, adaugă comunicatul.           

„Am făcut totul” pentur ca acest festival să aibă loc, subliniază organizatorii, făcând referire la studiul clinic pionier pe care l-a realizat în decembrie în timpul unui concert cu 500 de persoane într-o sală din Barcelona. 

Aceste 500 de persoane au asistat la un concert în picioare, fără mască şi testate. După opt zile, nimeni nu a fost infectat de coronavirus. 

Anulând ediţia 2021, Primavera Sound urmează exemplul altor festivaluri precum Glastonbury în Anglia, unul dintre cele mai mari din lume, care a anunţat la finalul lunii ianuarie anularea ediţiei de anul acesta, iniţial prevăzută în iunie. 

Știri similare

Brad Pitt, 57 de ani, a realizat toate cascadoriile din cel mai recent film al său

Brad Pitt, 57 de ani, a realizat toate cascadoriile din cel mai recent film al său

Entertainment

Brad Pitt a câştigat în 2020 un premiu Oscar interpretând un cascador în filmul lui Quentin Tarantino, "Once Upon a Time... in Hollywood", iar anul acesta actorul în vârstă de 57 de ani a realizat chiar el cascadoriile din thrillerul de acţiune "Bullet Train", scrie IndieWire. ...

Vizualizări: 272, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
INTERVIU – Actriţa americană de origine română Elina Löwensohn, admiratoare a lui Puiu, Jude, Netzer şi Nemescu: Sunt mândră că libertatea de expresie în artă a revenit în ţară

INTERVIU – Actriţa americană de origine română Elina Löwensohn, admiratoare a lui Puiu, Jude, Netzer şi Nemescu: Sunt mândră că libertatea de expresie în artă a revenit în ţară

Entertainment

Actriţa americană de origine română Elina Löwensohn vorbeşte într-un interviu acordat News.ro despre „Femei obişnuite/ Simple Women”, debutul în lungmetraj al regizoarei italiene Chiara Malta, co-produs de Ada Solomon, în care joacă rolul principal, despre desprinderea de sine, artă şi cinematografia românească. Se declară admiratoare a cineaştilor Cristi Puiu, Radu Jude, Călin Peter Netzer şi Cristian Nemescu şi mândră că libertatea de expresie în artă a revenit în ţară....

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Prinţesa Beatrice a Marii Britanii a născut

Prinţesa Beatrice a Marii Britanii a născut

Entertainment

Prinţesa Beatrice, nepoata reginei Elizabeth II a Marii Britanii, şi Edoardo Mapelli Mozzi au devenit părinţii unei fete, potrivit unui anunţ publicat luni pe conturile de socializare ale familiei regale. ...

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Regizoarea şi actriţa Agata Trzebuchowska, protagonista filmului „Ida”, în juriul Bucharest International Film Festival

Regizoarea şi actriţa Agata Trzebuchowska, protagonista filmului „Ida”, în juriul Bucharest International Film Festival

Entertainment

Regizoarea şi scenarista Agata Trzebuchowska, actriţa principală din filmul „Ida” al lui Pawel Pawlikowski, premiat cu Oscar la categoria film în limbă străină, va face parte din juriul celei de-a 17-a ediţii a Bucharest International Film Festival, ce va avea loc în perioada 3 - 12 septembrie 2021....

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Formaţiile Arctic Monkeys, Coldplay, The Who vor scoate la licitaţie viniluri rare pentru a susţine industria muzicală

Formaţiile Arctic Monkeys, Coldplay, The Who vor scoate la licitaţie viniluri rare pentru a susţine industria muzicală

Entertainment

Arctic Monkeys, Idles, Coldplay, Sonic Youth, The Clash sau The Who au decis să facă mai multe donaţii de viniluri rare în cadrul unei expoziţii caritabile. Obiectele vor fi vândute la licitaţie, între 24 şi 29 mai. Toate beneficiile în urma vânzărilor vor ajunge la o asociaţie care ajută angajaţii din sectorul muzical a căror sănătate mintală se degradează....

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Familia ducilor de Cambridge are un nou membru

Familia ducilor de Cambridge are un nou membru

Entertainment

Kate Middleton, prinţul William şi cei trei copii ai lor au primit cadou din partea fratelui ducesei un pui de cocker spaniel, de care prinţii George, Charlotte şi Louis sunt „îndrăgostiţi”, scrie Mirror. ...

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă