Festivalul de Film de la Cannes în cifre

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Festivalul de Film de la Cannes în cifre

Cea de-a 74-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc între 6 şi 17 iulie.

Festivalul nu a putut avea loc în 1939, an în care a fost anulat din cauza intrării Franţei în al Doilea Război Mondial (prima ediţie având loc după conflict, în 1946). În 1948 şi în 1950, din motie economice nu a fost organizat, iar în 1968 (întrerupt de evenimentele din mai) şi în 2020 din cauza pandemiei de Covid-19. 

Regizorii care au câştigat trofeul Palem d’Or de două ori

Regizorii care au câştigat de două ori Palme d’Or sunt: Francis Ford Coppola „Conversation” şi „Apocalypse Now”), Shohei Imamura („Balada lui Narayama” şi „Unagi”), Bille August („Pelle, the conqueror” şi „Cele mai bune intenţii”), Emir Kusturica („Tata în călătorie de afaceri” şi „Underground”), fraţii Dardenne („Rosetta” şi „L’enfant”), Michael Haneke („Panglica albă” şi „Amour”), Ken Loach („Mângâierea vântului” şi „I Daniel Blake”) şi suedezul Alf Sjöberg („Torment” şi „Domnişoara Julia”). 

Doar 4 regizoare – din 24 de filme – sunt anul acesta în competiţie. Singura femeie care a câştigat Palme d’Or este Jane Campion, în 1993 cu „Lecţia de pian”. Trei regizoare din Franţa: Mia Hansen-Love, Catherine Corsini şi Julia Ducournau, precum şi Ildiko Enyedi din Ungaria pot spera la o surpriză la această ediţie. În istoria festivalului, nu au fost mai mult de 4 femei în cursa pentru trofeul suprem. 

19 frunze de palmier are celebrul trofeu Palme din aur de 18 carate cu o valoare de 20.000 de euro.

Numărul de filme aflate în competiţia celei de-a 74-a ediţii este 24. La prima ediţie a festivalului din 1946, 44 de lungmetraje au fost prezentate în competiţie.

Tot 24 este numărul treptelor de urcat pentru a ajunge la Palais des Festivals, supranumit „scările gloriei”.

24 este şi suma în euro pentru participarea, pentru prima dată în 2021, a fiecărui acreditat pentru protejarea mediului înconjurător şi compensarea emisiilor de carbon. Sumele strânse vor fi integral direcţionate către programe de compensare a emisiilor de carbon, în cadrul noii politici de mediu a Festivalului de la Cannes. 

Mai mult de 150 de lungmetraje la toate secţiunile (competiţia oficială, Cannes Premières, Cinéma pour le climat, Un certain regard, Séances de minuit, La Quinzaine des réalisateurs, La semaine de la critique, Cannes Classics, Cinéfondation). 

Bugetul mediu în euro al Festivalului de la Cannes este de 20 de milioane: Statul şi comunităţile locale (Cannes, Consiliul regional Provence-Alpes-Cote d’Azur, Consiliul general din Alpes Maritimes) finanţează jumătate, restul provenind de la sponsori.

Știri similare

Ministerul Culturii: Evenimentele culturale vor avea loc în spaţii închise doar cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă

Ministerul Culturii: Evenimentele culturale vor avea loc în spaţii închise doar cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă

Știri

Evenimentele organizate în spaţii închise, cinematografe, instituţii de spectacole şi/sau concerte pot avea loc cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, anunţă Ministerul Culturii după ce rata de infectare cu Covid-19 a depăşit la 3/ 1000 de locuitori, anunţă Ministerul Culturii. ...

Vizualizări: 314, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
„Nostalgia” de Mircea Cărtărescu, lansată în limba engleză

„Nostalgia” de Mircea Cărtărescu, lansată în limba engleză

Știri

Lansarea în limba engleză a volumului "Nostalgia" de Mircea Cărtărescu, tradus de Julian Semilian şi publicat de prestigioasa Penguin Classics, va fi marcată ICR Londra printr-o serie de evenimente, organizate în parteneriat cu editura britanică....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premieră: TVR are un membru în Comitetul Director Digital EBU

Premieră: TVR are un membru în Comitetul Director Digital EBU

Știri

Oana Gherghe, coordonator al Serviciului Conţinut Digital al Televiziunii publice, a fost aleasă membru în Comitetul Director Digital EBU al European Broadcasting Union (EBU) - cea mai mare organizaţie a televiziunilor publice din Europa....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Solstiţiul – Vara astronomică debutează luni, la ora 6:32

Solstiţiul – Vara astronomică debutează luni, la ora 6:32

Știri

Solstiţiul de vară are loc anul acesta luni, la ora 6:32, ziua de 21 iunie fiind cea mai lungă din an şi marcând începutul verii astronomice. Durata zilei va fi 15h 32m, cea a nopţii fiind de numai 8h 28m. ...

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O sută de ani de când Opera Naţională Bucureşti a fost instituţionalizată

O sută de ani de când Opera Naţională Bucureşti a fost instituţionalizată

Știri

Opera bucureşteană sărbătoreşte pe 1 aprilie 2021 o sută de ani de când a fost instituţionalizată sub numele de Opera Română din Bucureşti printr-un decret guvernamental semnat, între alţii, de ministrul Culturii de la acea vreme, poetul Octavian Goga....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Astra Film Festival începe în weekend. Dumitru Budrala: „Filme adevărate, pe care le poţi vedea doar la festivalul de la Sibiu”

Astra Film Festival începe în weekend. Dumitru Budrala: „Filme adevărate, pe care le poţi vedea doar la festivalul de la Sibiu”

Știri

Astra Film Festival debutează duminică la Sibiu şi se va desfăşura în aer liber, în săli de cinema şi online, în perioada 5-12 septembrie. Evenimentul de deschidere, care va avea loc începând cu ora 18.00, la Scena Lac din Cadrul Muzeului Astra, va fi prezentat de jurnalista Teodora Tompea, iar Tudor Chirilă va recomanda programul festivalului. Publicul va avea ocazia să vadă în premieră documentarul eveniment „Acum ştii”, al regizorului Emmanuel Cappelle, a cărui concluzie („Schimbările climatice vor arunca lumea în colaps”) are toate şansele să schimbe părerea spectatorilor asupra viitorul umanităţii. Seara se va încheia cu un concert Martyn Jacques of The Tiger Lillies....

Vizualizări: 490, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă