FC Viitorul s-a reunit înaintea returului Ligii 1

Vizualizări: 246, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
FC Viitorul s-a reunit înaintea returului Ligii 1

După o singură săptămână de vacanţă, FC Viitorul Constanţa s-a reunit în această dimineaţă la Baza Sportivă a Academiei Gheorghe Hagi.

Potrivit site-ului oficial al FC  Viitorul, alături de cei care au încheiat prima parte a campionatului s-au aflat şi câţiva juniori din cadrul Academiei Gheorghe Hagi, dar şi doi dintre cei care au evoluat sub formă de împrumut la alte echipe în prima jumătate a sezonului: Gabriel Dănuleasa, Sabin Stănciulescu, Darius Grosu, Gabriel Buta, Alexandru Crivac, Constantin Grameni, Răzvan Tănasă, Luca Andronache, Florian Haită, Paul Şerban şi Răzvan Matiş.

După efectuarea vizitei medicale, lotul pregătit de antrenorul Mircea Rednic va efectua, luni seară, şi primul antrenament după reunire.

Știri similare

Agenţia de sănătate publică din Catalonia investighează o posibilă încălcare a protocolului sanitar de către Lionel Messi

Agenţia de sănătate publică din Catalonia investighează o posibilă încălcare a protocolului sanitar de către Lionel Messi

Sport

Agenţia de Sănătate Publică din Catalonia a deschis o anchetă în urma unei mese organizate, luni, la domiciliul lui Lionel Messi, în prezenţa coechipierilor săi şi ale soţiilor şi prietenelor lor. Autorităţile vor trebui să stabilească dacă protocolul de sănătate în vigoare în Barcelona a fost încălcat, informează lequipe.fr....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Danil Medvedev, primul seminfinalist la US Open

Danil Medvedev, primul seminfinalist la US Open

Sport

Tenismenul rus Danil Medvedev, locul 2 ATP, s-a calificat, marţi, pentru a treia oară consecutiv în semifinalele US Open, ultimul grand slam al anului....

Vizualizări: 222, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Xabi Alonso va antrena Borussia Monchengladbach (presă)

Xabi Alonso va antrena Borussia Monchengladbach (presă)

Sport

Cotidianul Bild a scris, luni, că fostul internaţional spaniol Xabi Alonso a fost ales de conducerea clubului Borussia Monchengladbach să-l înlocuiască, din vară, pe antrenorul Marco Rose, care va pleca la Borussia Dortmund, informează marca.com....

Vizualizări: 289, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Tadej Pogacar a câştigat etapa a cincea a Turului Franţei

Tadej Pogacar a câştigat etapa a cincea a Turului Franţei

Sport

Slovenul Tadej Pogacar (UAE Team Emirates) a câştigat, miercuri, etapa a cincea a Turului Franţei, un contratimp individual pe un traseu de 27,2 kilometri, între Change şi Laval....

Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
REPORTAJ: Dragoş Luscan, preparator fizic David Popovici: Este unul dintre eroii căutaţi de ai noştri!

REPORTAJ: Dragoş Luscan, preparator fizic David Popovici: Este unul dintre eroii căutaţi de ai noştri!

Sport

Numele lui David Popovici a fost pe buzele tuturor la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Trei probe olimpice la nataţie, din care în două a evoluat în finală, la doar 16 ani, înseamnă enorm şi pentru un sportiv consacrat. Dincolo de talentul său nativ, David surprinde plăcut şi prin maturitatea exprimării, mentalitate şi un bun simţ din ce în ce mai rar întâlnit. După parcursul la JO de la Tokyo, unde s-a clasat pe locul 4 la 200 m liber şi pe locul 7 la 100 m liber, a scris un mesaj de mulţumire celor care l-au susţinut, adresat însă şi ”oamenilor minunaţi” care îl ajută să devină ”cea mai bună versiune” a sa ca sportiv, dar mai ales ca om. Între aceştia se numără şi Dragoş Luscan, preparator fizic şi kinetoterapeut cunoscut deja în lumea sportului, iar despre colaborarea din ultimii patru ani cu David Popovici, Dragoş vorbeşte pentru News.ro....

Vizualizări: 231, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Austriacul Arnautovici a fost suspendat un joc după meciul de la Bucureşti

Austriacul Arnautovici a fost suspendat un joc după meciul de la Bucureşti

Sport

Comisia de Apel a UEFA a decis suspendarea internaţionalului austriac Marko Arnautovici pentru un joc, după ce a insultat alt jucător la meciul de la Bucureşti cu Macedonia de Nord, disputat la 13 iunie, pe Arena Naţională, în grupele Euro-2020....

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Roger Federer s-a retras de la Roland Garros

Roger Federer s-a retras de la Roland Garros

Sport

Tenismenul elveţian, locul 9 ATP şi cap de serie numărul 8, s-a retras din turneul de la Roland Garros, înainte să joace meciul din optimi, cu italianul Matteo Berrettini, locul 9 ATP şi cap de serie numărul 9....

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă