Eriksen a mers în cantonamentul echipei Inter Milano: E într-o excelentă condiţie psihică şi fizică
Vizualizări: 274, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăFotbalistul Christian Eriksen şi-a îmbrăţişat, miercuri, colegii de echipă de la Inter Milano, pe care nu îi mai văzuse de la petrecerea de după câştigarea campionatului, din 23 mai, informează gazzetta.it.
Mijlocaşul danez, aflat la Milano de marţi, a ajuns la Appiano Gentile, miercuri dimineaţa, pentru a-şi saluta conducătorii, pe noul antrenor, Simone Insaghi, coechipierii şi tot staff-ul prezent.
Un comunicat de presă al clubului Inter îl descrie pe Christian ca fiind într-o „stare psihofizică excelentă”.
Testele efectuate pentru a stabili evoluţia situaţiei după problema cardiacă suferită, la 12 iunie, în timpul meciului Finlanda -Danemarca, de la Euro-2020, care l-a obligat la o operaţie prin care i s-a implantat un defibrilator, au fost deja efectuate la Copenhaga.
„Eriksen va urma programul de recuperare propus de medicii danezi la Copenhaga, care vor coordona toate supravegherea clinică, ţinând tot timpul la curent personalul medical al FC Internazionale Milano”, a precizat gruparea nerazzurro.
Potrivit presei italiene, chiar şi în cazul în care rezultatele investigaţiilor sunt pozitive, fotbalistul, căruia i s-a implantat un defibrilator subcutanat pentru reglarea ritmului cardiac, nu va putea reveni pe teren în următoarele şase luni.
Pe de altă parte, federaţia italiană nu permite ca fotbaliştii care au defibrilator implantat să joace la nivel de profesionişti, scrie Football Italia, care adaugă că în cazul în care problema cardiacă a fotbalistului a fost cauzată de o inflamaţie temporară atunci defibrilatorul poate fi înlăturat şi jucătorul va putea evolua din nou în Serie A.
Jucătorul danez Christian Eriksen, în vârstă de 29 de ani, a căzut pe teren şi a avut nevoie de minute în şir de resuscitare, la 12 iunie, la meciul cu Finlanda, de pe Stadionul Parken din Copenhaga, din Grupa B de la Euro-2020.
Eriksen are contract cu Inter până în iunie 2024.