Erdogan îi spune lui Michel că vrea să scoată Turcia din ”cercul vicios” al relaţiilor cu UE

Vizualizări: 267, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Erdogan îi spune lui Michel că vrea să scoată Turcia din ”cercul vicios” al relaţiilor cu UE

Turcia doreşte să-şi construiască un viitor împreună cu Uniunea Europeană (UE), i-a transmis preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan lui Charles Michel, exprimându-şi speranţa ca cele două părţi să iasă din ”cercul vicios” în care se află în prezent în relaţiile lor, relatează Reuters.

Erdogan i-a transmis acest mesaj lui Michel într-o convobire la telefon, au anunţat marţi seara serviciile sale.

Şefii de stat şi de guverne UE au convenit într-un simmit, la sfârşitul săptămânii, să pregătească sancţiuni limitate vizând oficiali turci, din cauza acţiunilor Ankarei în estul Mării Mediterane împotriva Greciei şi Ciprului, două state membre UE. 

Însă ei au amânat în martie examinarea unor eventuale sancţiuni mai dure.

Potrivit preşedinţiei turce, Recep Tayyip Erdogan l-a îndemnat pe Charles Michel la o abordare europeană mai constructivă faţă de Turcia.

”În cursul acestei convorbiri telefonice, preşedintele Erdogan a spus că Turcia intenţionează să-şi construiască viitorul împreună cu UE şi că ea consideră fiecare etapă pozitivă a relaţiilor Turciei cu UE drept o fereastră de oportunitate”, potrivit Ankarei.

Erdogan a reiterat că Turcia este pregătită de negocieri bilaterale cu Grecia cu privire la revendicările lor teritoriale rivale la Marea Mediterană, însă a acuzat Atena de faptul că ”fuge” de negocieri.

El şi-a reiterat de asemenea îndemnul la organizarea unei conferinţe pe tema situaţiei în estul Mării Mediterane.

Știri similare

G7 condamnă Iranul cu privire la atacul cu drone vizând petrolierul MT Mercer Street

G7 condamnă Iranul cu privire la atacul cu drone vizând petrolierul MT Mercer Street

Externe

Iranul ameninţă pacea şi securitatea mondiale, iar toate probele disponibile arată că Republia islamică se află la originea atacului vizând petrolierul MT Mercer Street, denunţă vineri, într-un comunicat, miniştrii de Externe ai statelor membre G7, relatează Reuters....

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Talibanii îşi finalizează componenţa Guvernului, din care nu face parte nicio femeie, şi anunţă că fetele urmează să se întoarcă la colegii şi licee ”cât mai rapid posibil”

Talibanii îşi finalizează componenţa Guvernului, din care nu face parte nicio femeie, şi anunţă că fetele urmează să se întoarcă la colegii şi licee ”cât mai rapid posibil”

Externe

Guvernul taliban a anunţat că fetele urmează să fie autorizate ”cât mai rapid posibil” să se întoarcă la şcoală, după ce cursurile au fost suspendate la jumătatea lui august, iar băieţii s-au întors la ore de la 7 septembrie, relatează AFP....

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Iranul îşi creşte stocurile de uraniu puternic îmbogăţit, arată un raport AIEA

Iranul îşi creşte stocurile de uraniu puternic îmbogăţit, arată un raport AIEA

Externe

Iranul şi-a crescut în mod semnificativ, în utimele luni, cantitatea de uraniu puternic îmbogăţit pe care-l produce, încălcând astfel angajamente pe care şi le-a asumat în cadrul Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, se arată într-un raport al Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA), consultat de AFP....

Vizualizări: 235, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Iordania – Ministrul Sănătăţii a fost demis după ce şapte bolnavi de Covid-19 au murit din cauza unei pene de oxigen în spital / Premier: Aceasta e o greşeală gravă care nu poate fi justificată sau acceptată. Mi-e ruşine de asta şi nu o voi justifica

Ministrul iordanian al Sănătăţii a fost demis după ce şapte bolnavi de Covid-19 au murit din cauza unei pene de oxigen la un spital nou, care tratează pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, iar poliţia a fost mobilizată pentru a ţine sub control sute de rude nemulţumite, transmite Reuters....

Vizualizări: 239, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Administraţia Biden se pregăteşte să ceară tuturor străinilor care vizitează SUA să fie vaccinaţi complet împotriva Covid-19

Administraţia Biden se pregăteşte să ceară tuturor străinilor care vizitează SUA să fie vaccinaţi complet împotriva Covid-19

Externe

Administraţia Biden se pregăteşte să ceară tuturor străinilor care vizitează Statele Unite să fie vaccinaţi complet împotriva Covid-19, în cadrul unei eventuale ridicări a restricţiilor care interzic majorităţii străinilor să intre în ţară, a declarat un oficial al Casei Albe, transmite Reuters....

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Prim-ministrul britanic Boris Johnson: Pregătiţi-vă cu încredere pentru 1 ianuarie

Prim-ministrul britanic Boris Johnson: Pregătiţi-vă cu încredere pentru 1 ianuarie

Externe

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat, după discuţia avută cu preşedinta Comisiei Europene, la care a fost hotărât ca discuţiile privind un acord comercial post-Brexit să continue, că cele două părţi sunt încă departe pe subiectele cheie şi că, dacă este necesar, vor fi aplicate regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO). ...

Vizualizări: 291, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Blinken: Statele Unite sunt profund îngrijorate de condamnarea la închisoare a lui Alexei Navalnîi

Blinken: Statele Unite sunt profund îngrijorate de condamnarea la închisoare a lui Alexei Navalnîi

Externe

Statele Unite sunt profund îngrijorate de condamnarea la închisoare a opozantului Kremlinului Alexei Navalnîi şi au cerut din nou, marţi, eliberarea imediată a acestuia, secretarul de Stat Antony Blinken afirmând că Washingtonul va colabora îndeaproape cu aliaţii SUA în privinţa modalităţilor prin care Rusia să fie trasă la răspundere, transmite Reuters....

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Incendiu în India, la instalaţia celui mai mare producător de vaccinuri din lume, Serum Institute of India; producţia vaccinului Covishield al AstraZeneca/Oxford nu ar fi afectată

Incendiu în India, la instalaţia celui mai mare producător de vaccinuri din lume, Serum Institute of India; producţia vaccinului Covishield al AstraZeneca/Oxford nu ar fi afectată

Externe

Un incendiu a izbucnit joi la Serum Institute of India - cel mai mare producător de vaccinuri din lume, potrivit unor imagini difuzate de televiziuni locale, însă presa scrie că producţia de vaccinuri împotriva covid-19 nu era afectată, relatează AFP....

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Prime analize toxicologice liniştitoare, în urma exploziei de la Leverkusen

Prime analize toxicologice liniştitoare, în urma exploziei de la Leverkusen

Externe

Primele analize ale unor partcule chimice răspândite în mediu în urma exploziei la o instalaţie de tratarea deşeurilor, în Gemrania, marţi, soldată cu cel puţin cinci morţi, se dovedesc liniştitoare, anunţă vineri autorităţile sanitare, relatează AFP....

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă