Economia americană îşi depăşeşte nivelul dinaintea crizei cauzate de pandemia covid-19; preţurile au crescut cu cel mai rapid ritm din 1982 încoace, iar inflaţia subiacentă se află la cel mai înalt nivel din 1975

Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Economia americană îşi depăşeşte nivelul dinaintea crizei cauzate de pandemia covid-19; preţurile au crescut cu cel mai rapid ritm din 1982 încoace, iar inflaţia subiacentă se află la cel mai înalt nivel din 1975

Statele Unite au înregistrat o creştere a PIB-ului mai slabă decât se aşteptau în trimestrul doi, care a permis însă primei economii a lumii să revină la nivelul de dinaintea pandemiei covid-19, potrivit primelor estimări ale Departamentului Comerţului, publicate joi, relatează AFP.

Valoarea totală a Produsului Intern Brut (PIB) a depăşit, pentru prima oară, valoarea PIB-ului din al patrulea trimestru al lui 2019, ultimul care nu a fost afectat de criza cauzată de covid-19.

Statele Unite au înregistrat o creştere de 6,5% în ritm anualizat, care compară cu trimestrul precedent şi apoi proiectează evoluţia pe un an întreg în acest ritm.

Este o creştere mai mică decât cea de 8,5% aşteptată de către analişti, iar această creştere este de doar 1,6% în cazul în care este comparată cu cea din trimestrul precedent – modul de calcul folosit de numeroase alte ţări, inclusiv în România.

De asemenea, preţurile au continuat să crească – la cel mai rapd ritm din 1982 încoace.

Inflaţia s-a accelerat cu 6,4% în trimesturl doi, potrivit indicelui PCE, faţă de 3,8% cât a fost în trimesturl precedent.

Excluzând preşurile volatile din alimentaţie şi energie, inflaţia denumită subiacentă se află cel maiînalt nivel din 1975 încoace – şi anume de 6,1%, faţă de 2,7%, cât a fost din ianuarie în martie.

Atât preşedintele Băncii centrale americane (FED) Jerome Powell, cât şi FMI, care dă asigurări de luni de zile că această inflaţie ar urma să fie doar temporară, au recunoscut săptămâna aceasta că ea ar putea să  fie mai puternică şi mai de durată decât prevăd ei.

Redeschiderea economiei cu ajutorul vaccinării şi miliardele de dolari distribuite gospodăriilor au stimulat consumul americanilor.

Preşedintele american Joe Biden contează pe un program faraonic de cheltuieli sociale şi de medu – în valoare de 3.500 miliarde de dolari – să asigure creşterea economică a ţării pe mai mulţi ani.

PIB-ul ar urma să crească cu 6,7% în 2021 şi cu 5% în 2022, porivit Serviciului Bugetului din Congres (CBO).

FMI şi-a revizuit în creştere, săptămâna aceasta, previziunile privind creşterea economică a Statelor Unite şi mizează de-acum pe un +7,0%, la fel ca Banca centrală americană (Fed), în baza planurilor masive de relansare şi investiţii realizate şi viitoare.

Știri similare

Rusia expulzează diplomaţi din Suedia, Germania şi Polonia pe care-i acuză că au participat la manifestaţii în susţinerea lui Navalnîi la Moscova şi Sankt Petersburg

Rusia expulzează diplomaţi din Suedia, Germania şi Polonia pe care-i acuză că au participat la manifestaţii în susţinerea lui Navalnîi la Moscova şi Sankt Petersburg

Externe

Moscova a declarat vineri personae non gratae diplomţai din Germania, Polonia şi Suedia, pe care-i acuză de faptul că au participat la o manifestaţie în susţinerea opozantului politic încarcerat Aleksei Navalnîi - un anunţ pe care l-a făcut în prima zi a unei vizite a Înaltului Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate Josep Borrell în Rusia, relatează AFP....

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Franţa: Academiile de medicină şi de farmacie susţin că obligativitatea vaccinării împotriva covid-19 a populaţiei începând de la vârsta de 12 ani este singura opţiune realistă

Franţa: Academiile de medicină şi de farmacie susţin că obligativitatea vaccinării împotriva covid-19 a populaţiei începând de la vârsta de 12 ani este singura opţiune realistă

Externe

Academia franceză de medicină şi cea de farmacie au precizat, într-un comunicat comun, că obligativitatea vaccinarării împotriva coronavirusului a populaţiei începând de la vârsta de 12 ani reprezintă singura opţiune realistă pentru menţinerea sănătăţii....

Vizualizări: 236, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Sesiunea Congresului destinată certificării victoriei lui Biden a fost reluată, fiind condusă de Mike Pence: „Violenţa nu câştigă niciodată. Libertatea câştigă”

Sesiunea Congresului destinată certificării victoriei lui Biden a fost reluată, fiind condusă de Mike Pence: „Violenţa nu câştigă niciodată. Libertatea câştigă”

Externe

Sesiunea Congresului american destinată certificării victoriei lui Joe Biden în cursa pentru Casa Albă, întreruptă după ce susţinători ai lui Donald Trump au intrat în clădirea Capitoliului, a fost reluată miercuri seară, la ora locală 20:00, fiind condusă de vicepreşedintele Mike Pence care a condamnat incidentele din cursul zilei şi a subliniat că „violenţa nu câştigă niciodată”....

Vizualizări: 279, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Preşedintele ales Joe Biden va aştepta recomandarea consilierilor în domeniul securităţii, pentru a decide dacă să transmită informaţii clasificate lui Donald Trump

Preşedintele ales Joe Biden va aştepta recomandarea consilierilor în domeniul securităţii, pentru a decide dacă să transmită informaţii clasificate lui Donald Trump

Externe

Preşedintele ales al Statelor Unite Joe Biden va aştepta recomandarea consilierilor săi în domeniul securităţii, pentru a decide dacă să transmită informaţii clasificate lui Donald Trump după încheierea mandatului acestuia, a declarat duminică viitorul şef de cabinet al Casei Albe, Ron Klain, transmite Reuters....

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Hackerul olandez Victor Gevers sparge contul Twitter al lui Donald Trump cu parola ”maga2020”, dar nu este urmărit penal pentru că este un ”hacker etic”; Casa Albă neagă incidentul

Hackerul olandez Victor Gevers sparge contul Twitter al lui Donald Trump cu parola ”maga2020”, dar nu este urmărit penal pentru că este un ”hacker etic”; Casa Albă neagă incidentul

Externe

Un hacker olandez, Victor Gevers, care a descoperit în octombrie parola şi s-a conectat la contul de Twitter al preşedintelui american Donald Trump ”nu este pasibil de urmărire” penală, potrivit Ministerului Public olandez, relatează AFP....

Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Johnson a anunţat oficial că Marea Britanie îşi va mări cu peste 40% arsenalul nuclear; Iranul acuză Londra de ipocrizie

Johnson a anunţat oficial că Marea Britanie îşi va mări cu peste 40% arsenalul nuclear; Iranul acuză Londra de ipocrizie

Externe

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat, marţi, că Marea Britanie îşi va mări arsenalul nuclear cu 40%, pentru a-şi asigura securitatea în faţa unor noi pericole tehnologice, informaţie care a determinat Iranul să acuze Londra de ipocrizie, atunci când îşi exprimă îngrijorarea faţă de presupusele tentative ale Teheranului de a crea armament nuclear, transmite Reuters....

Vizualizări: 280, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
O pereche de încălţminte sport Nike Air Yeezy 1, purtată de către rapperul Kanye West, vândută de Sotheby’s cu 1,8 milioane de dolari

O pereche de încălţminte sport Nike Air Yeezy 1, purtată de către rapperul Kanye West, vândută de Sotheby’s cu 1,8 milioane de dolari

Externe

O pereche de încălţminte sport Nike Air Yeezy 1, purtată de către rapperul Kanye West, care a inspirat-o, a fost vândută cu suma de 1,8 milioande dolari unei platforme de investiţii specializate, a anunţat luni Sotheby's, care a organizat vânzarea - o sumă de trei ori maimari decât recordul la încălţăminte sport, relatează AFP....

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Erdogan şi Putin lansează prin videoconferinţă şantierul celui de-al treilea dintre cele patru reactoare ale Centralei Nuclerare de la Akkuyu, în sudul Turciei, şi îşi afişează ”prietenia”

Erdogan şi Putin lansează prin videoconferinţă şantierul celui de-al treilea dintre cele patru reactoare ale Centralei Nuclerare de la Akkuyu, în sudul Turciei, şi îşi afişează ”prietenia”

Externe

Preşedinţii rus Vladimir Putin şi turc Recep Tayyip Erdogan au lansat în mod oficial, printr-o videoconferinţă, şantierul celui de-al treilea dintre cele patru reactoare ale Centralei Nuclerare de la Akkuyu, în sudul Turciei, o ceremonie în care şi-au afişat ”prietenia”, relatează Euronews....

Vizualizări: 268, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Curtea Supremă pakistaneză îl achită pe principalul acuzat, Omar Sheikh, în răpirea şi decapitarea jurnalistului american Daniel Pearl

Curtea Supremă pakistaneză îl achită pe principalul acuzat, Omar Sheikh, în răpirea şi decapitarea jurnalistului american Daniel Pearl

Externe

Curtea Supremă a Pakistanului l-a achitat joi pe extremistul pakistanezo-britanic Ahmed Omar Saeed Sheikh, suspectat de răpirea şi asasinarea, în 2002, a jurnalistului american Daniel Pearl, şi a dispus eliberarea imediată a acestuia şi a celor trei presupuşi complici ai acestuia, relatează AFP....

Vizualizări: 275, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Preşedintele american Joe Biden i-a oferit premierului britanic Boris Johnson o nouă bicicletă

Preşedintele american Joe Biden i-a oferit premierului britanic Boris Johnson o nouă bicicletă

Externe

Preşedintele american Joe Biden, care are prima oprire din turneul european în Marea Britanie, s-a întâlnit cu premierul Boris Johnson prima dată joi, potrivit AP. Casa Albă a anunţat că Biden i-a oferit lui Johnson "o bicicletă fabricată în America şi o cască pe comandă realizată de Bilenky Cycle Works, o afacere de familie din Philadelphia". Biden s-a născut în Pennsylvania....

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă