Echipele calificate în grupele principale la CE de handbal; România va juca, în ordine, cu Ungaria, Croaţia, Olanda

Vizualizări: 278, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Echipele calificate în grupele principale la CE de handbal; România va juca, în ordine, cu Ungaria, Croaţia, Olanda

Marţi s-au disputat ultimele partide din grupele preliminare A şi C, iar rezultatele au stabilit componenţa celor două grupe principale. România, calificată în grupa principală II, va începe această fază cu 0 puncte în clasament şi va juca, în ordine, cu Ungaria, Croaţia şi Olanda.

Rezultatele din meciurile de marţi sunt: Muntenegru – Slovenia 26-25 şi Franţa – Danemarca 23-20 (grupa A), respectiv Serbia – Croaţia 24-25 şi Olanda – Ungaria 28-24 (C).

În grupele B şi D, cortina a fost trasă luni seară. Clasamentele complete ale grupelor preliminare sunt:

Grupa A: Franţa 6 puncte, Danemarca 4, Muntenegru 2, Slovenia 0;

B: Rusia 6, Suedia 3, Spania 3, Cehia 0;

C: Croaţia 6, Ungaria 2, Olanda 2, Serbia 2;

D: Norvegia 6, Germania 3, România 2, Polonia 0.

Astfel, grupele principale au următoarea componenţă şi se pleacă de la punctajele:  

Grupa principală I: Rusia 4 puncte, Franţa 4, Danemarca 2, Suedia 1, Spania 1, Muntenegru 0;

Grupa principală II: Norvegia 4, Croaţia 4, Olanda 2, Germania 2, Ungaria 0, România 0.

Echipele s-au calificat în grupele principale cu punctele acumulate în disputele cu celelalte adversare care au atins această fază.

În grupa preliminară D, România a avut rezultatele: 19-22 cu Germania, 28-24 cu Polonia şi 20-28 cu Norvegia.

Meciurile din grupele principale se desfăşoară între 10 şi 15 decembrie, iar România va juca în 10, cu Ungaria, în 14, cu Croaţia, şi în 15 decembrie, cu Olanda. În 18 decembrie vor avea loc semifinalele şi meciul pentru clasarea finală pe locurile 5-6, iar finalele pentru medalii sunt programate în 20 decembrie.

Campioana europeană va obţine calificarea directă la CE2022, iar primele patru clasate vor fi, de asemenea, calificate la Campionatul Mondial 2021.

La ultima ediţie a Campionatului European, naţionala României s-a clasat pe locul 4, după 20-24 cu Olanda, în finala mică. Chiar înaintea acestei partide, căpitanul naţionalei tricolore, Cristina Neagu, a suferit o ruptură de ligamente în partida cu Ungaria, ratând lupta pentru medalii la CE.

Podiumul ediţiei din 2018, care a avut loc în Franţa, a fost ocupat, în ordine, de Franţa, Rusia şi Olanda.

Deţinătoarea recordului de titluri europene este Norvegia, cu 7 medalii de aur.

Știri similare

Venus Williams a primit wild card pentru US Open

Venus Williams a primit wild card pentru US Open

Sport

Venus Williams, locul 112 WTA, a primit wild card pentru tabloul de simplu feminin de la US Open, au anunţat organizatorii turneului....

Vizualizări: 227, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
FR Rugby, mesaj de susţinere pentru selecţionerul Georgiei, infectat cu Covid-19 şi în stare gravă, în Africa de Sud

FR Rugby, mesaj de susţinere pentru selecţionerul Georgiei, infectat cu Covid-19 şi în stare gravă, în Africa de Sud

Sport

Federaţia Română de Rugby a anunţat, într-un mesaj pe Facebook, că este alături de Federaţia Georgiană de Rugby, forul gruzin confruntându-se cu situaţia medicală critică în care se află antrenorul echipei naţionale, Levan Maisashvili, internat de o lună într-un spital din Johannesburg (Africa de Sud). ...

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
ATP anunţă două turnee în calendar: la Parma şi Belgrad

ATP anunţă două turnee în calendar: la Parma şi Belgrad

Sport

După amânarea turneului de la Roland-Garros (30 mai-13 iunie), ATP a adăugat, vineri, două turnee pe zgură în calendar, în perioada 22 - 29 mai, unul la Parma şi altul la Belgrad. ...

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă