Dusan Uhrin: Sunt mulţumit cu acest punct. Nu am marcat, dar nici nu am primit gol

Vizualizări: 259, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Dusan Uhrin: Sunt mulţumit cu acest punct. Nu am marcat, dar nici nu am primit gol

Tehnicianul Dusan Uhrin a declarat, vineri seară, că este mulţumit de remiza înregistrată de Dinamo, scor 0-0, cu Astra Giurgiu, în play-out-ul Ligii I.

„Sunt mulţumit după acest meci. Am avut câteva ocazii, dar şi Astra a avut. Am jucat mai mult poziţional, trebuie să fim mai agresivi în careu. Dar sunt mulţumit cu acest punct. Nu am marcat, dar nici nu am primit. Este un lucru important pentru noi, pentru că de mult timp Dinamo nu a mai primit gol. Partea pozitivă a fost agresivitatea jucătorilor. A fost un meci bun, pentru că s-a jucat rapid. Ambele echipe au jucat bine. Trebuie să schimbăm foarte multe, de la atitudine, până la jocul din atac. Sunt foarte multe lucruri. Nu avem timp de pierdut, trebuie să ne concentrăm asupra jocului. Dacă ne pierdem concentrarea, pierdem totul. De aceea cred că e foarte important să ne concentrăm la fiecare joc. Nu vreau să vorbesc despre probleme, pentru că avem foarte multe. Trebuie să ne îndepărtăm de ele. Să ne gândim tot timpul doar la probleme este foarte ciudat. Noi trebuie să fim pozitivi. Problema este că nu avem puncte şi că nu marcăm goluri. Este important să ajungem mai des în careu şi să marcăm. Nu vreau să fac promisiuni. Pot să promit doar că voi da maximum pentru a o salva pe Dinamo”,  a declarat Uhrin, conform telekomsport.ro.

Formaţia Astra Giurgiu a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, vineri, pe teren propriu, în compania echipei Dinamo, în prima etapă a play-out-ului Ligii I.

Știri similare

Sirianca Hend Zaza, 12 ani, cea mai tânără sportivă care evoluează la JO după 1968

Sirianca Hend Zaza, 12 ani, cea mai tânără sportivă care evoluează la JO după 1968

Sport

Jucătoarea siriană de tenis de masă Hend Zaza a devenit, la 12 ani, cea mai tânără sportivă care evoluează la Jocurile Olimpice din 1968. Ea este totuşi puţin mai în vârstă ca românca Beatrice Huştiu, care la 11 ani şi 158 de zile a evoluat la Jocurile Olimpice de la Grenoble, din 1968....

Vizualizări: 239, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Mesajul PCH pentru fanii dinamovişti: Cei care aruncă petarde în teren vor fi scoşi din peluză. Bugetul este prea mic pentru a ne permite acest lux

Mesajul PCH pentru fanii dinamovişti: Cei care aruncă petarde în teren vor fi scoşi din peluză. Bugetul este prea mic pentru a ne permite acest lux

Sport

Peluza Cătălin Hîldan a postat, duminică, pe pagina sa de Facebook, un mesaj către fanii dinamovişti, prin care le cere acestora să nu mai arunce cu petarde pe teren la meciuri, precizând că bugetul echipei este prea mic pentru plata amenzilor şi că banii vin tot de la suporteri....

Vizualizări: 227, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Turneul de la Roland Garros ar putea fi amânat câteva zile

Turneul de la Roland Garros ar putea fi amânat câteva zile

Sport

Ministerul francez al Sportului discută cu organizatorii turneului de la Roland-Garros (23 mai-6 iunie) cu privire la o posibilă "amânare de câteva zile" şi cu privire la "condiţiile de primire a publicului", informează AFP....

Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Sorana Cîrstea s-a calificat în a doua finală în acest an, la Strasbourg

Sorana Cîrstea s-a calificat în a doua finală în acest an, la Strasbourg

Sport

Sorana Cîrstea, locul 61 WTA, a obţinut, vineri, calificarea în finala turneului de categorie WTA 250 de la Strasbourg. Pentru sportiva din Târgovişte, aceasta este a doua finală din acest an, după ce a câştigat turneul de la Istanbul, în aprilie, şi a şasea din carieră. Ea mai are un trofeu în palmares, la Taşkent, în 2008....

Vizualizări: 236, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă