Două persoane au câştigat premiul de categoria întâi la Loto 5/40

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Două persoane au câştigat premiul de categoria întâi la Loto 5/40

Loteria Română anunţă că, la tragerea de joi seară, două persoane au câştigat premiul de categoria 1 la Loto 5/40, respectiv 126.659 de lei.

”Spune un proverb că «nu aduce anul ce aduce ceasul»… Aşa s-a întâmplat şi în cazul celor doi câştigători ai premiului de categoria I la tragerea principală Loto 5/40. Biletele norocoase au fost jucate în Braşov şi Călăraşi”, a transmis, joi seară, Loteria Română.

Numerele câştigătoare au fost 24, 10, 25, 4, 7, 3.

Premul pentru varianta câştigătoare este de 126.659.

Loteria Română anunţă, de asemenea, că premiul de categoria a II-a, la tragerea principala, Joker a ajuns la un jucător care şi-a încercat norocul la o staţie de plată SelfPay, iar cel de categoria a III-a de la tragerea suplimentară Joker a ajuns la un jucător care şi-a încercat norocul în Bacău.

”Mult noroc şi inspiraţie în alegerea numerelor pentru următoarele trageri loto care vor avea loc duminică, pe 3 ianuarie”, a transmis Loteria Română.

Știri similare

Preşedintele CJ Covasna, replică pentru primarul Braşovului: Ori nu vrea, ori nu poate să gestioneze situația de criză când urșii intră în oraş

Preşedintele CJ Covasna, replică pentru primarul Braşovului: Ori nu vrea, ori nu poate să gestioneze situația de criză când urșii intră în oraş

Exclusiv

Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Județean Covasna, îl acuză pe primarul USR al Braşovului, Allen Coliban, că “ori nu vrea, ori nu poate să gestioneze situația de criză când urșii intră în Brașov punând în pericol viețile oamenilor din zonă”. Allen Coliban a criticat ordonanţa de urgenţă adoptată de guvern, care permite intervenţia rapidă a autorităţilor în cazul în care urşii intră în localităţi. Referitor la criticii actului normativ, Tamas Sandor a afimat: ”Cel care a văzut urs numai pe canalul tv pentru copii MiniMax, nu are de unde să știe cum te simți când ursul începe să mârâie la tine”. ...

Vizualizări: 513, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Poliţiştii din Capitală au descins la două petreceri private în Centrul Vechi la care participau 10 şi respectiv 11 persoane / Organizatorii, amendaţi cu 9.000 lei fiecare şi participanţii cu 12.800 lei | VIDEO

Poliţiştii din Capitală au depistat în două locuri din Centrul Vechi că se desfăşurau în noaptea de sâmbătă spre duminică dimineaţa două evenimente private, la primul erau 10 persoane şi la al doilea 11 oameni. Fiecare organizator a fost amendat cu 9.000 lei, iar participanţii au primit sancţiuni contravenţionale de 12.800 lei....

Vizualizări: 274, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Sorin Cîmpeanu: Profesorii nevaccinaţi ar putea fi testaţi periodic, înainte să intre la ore

Sorin Cîmpeanu: Profesorii nevaccinaţi ar putea fi testaţi periodic, înainte să intre la ore

Exclusiv

Profesorii care nu vor dori să se vaccineze ar putea fi testaţi periodic, înainte să intre în şcoală, a declarat duminică seară, la Digi24, ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Ideea ca profesorii nevaccinaţi să fie testaţi este analizată în acest moment de către Ministerele Sănătăţii şi Educaţiei. Sorin Cîmpeanu doreşte reluarea cursurilor cu toţi elevii în clase din 13 septembrie. ...

Vizualizări: 237, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Nicuşor Dan: La acest moment, prin acţiunea celor şase primării de sector avem undeva la 300 – 350 de puncte de vaccinare care sunt gata să fie date în lucru

Nicuşor Dan: La acest moment, prin acţiunea celor şase primării de sector avem undeva la 300 – 350 de puncte de vaccinare care sunt gata să fie date în lucru

Exclusiv

Nicuşor Dan a anunţat că în prezent, prin acţiunea celor şase primării de sector, există între 300 şi 350 de centre de vaccinare care sunt gata să fie date în lucru. Primarul general a adăugat că au fost detaşaţi 50 de oameni la DSP Bucureşti, 50 la DSP Ilfov şi 50 la Serviciul de Ambulanţă, iar PMB este gata să detaşeze alte 140 de persoane, dacă va fi solicitat acest lucru....

Vizualizări: 265, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Alexandru Rafila: Şcolile cele mai sigure vor fi şcolile în care părinţii copiilor vor fi vaccinaţi. Asta este, de fapt, protecţia maximă şi responsabilitatea pe care să poată să o ofere părintele copilului lui când merge la şcoală

Profesorul Alexandru Rafila consideră că unităţile de învăţământ în care copiii se vor afla în siguranţă vor fi cele în care părinţii copiilor sunt vaccinaţi anti-COVID. "Dacă marea majoritate a părinţilor şi adulţilor cu care trăieşte împreună copilul sunt vaccinaţi, riscul de transmitere în şcoală, posibilitatea de transmitere în şcoală va fi foarte, foarte mică”, afirmă deputatul PSD....

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Turcan: Am prezentat reprezentanţilor categoriilor beneficiare de pensii de serviciu cinci proiecte de modificare a cadrului legislativ. Schimbările preconizate urmăresc reanalizarea factorilor favorizanţi şi a ponderii dintre aceştia şi criteriul contributivităţii

Raluca Turcan a anunţat că a prezentat luni reprezentanţilor categoriilor care beneficiază de pensii de serviciu cinci proiecte iniţiate de Ministerul Muncii pentru modificarea cadrului legislativ. Ea a adăugat că schimbările preconizate urmăresc reanalizarea factorilor favorizanţi şi a ponderii dintre aceştia şi criteriul contributivităţii. „În România sunt 9.500 de beneficiari de pensii de serviciu cu o pensie medie de 9.600 de lei, existând o diferenţă uriaşă între ce se plăteşte pe contributivitate şi ce vine de la bugetul stat. Pe de altă parte, sunt aproximativ 90.000 de români care au ajuns la vârsta de pensionare şi care nu au acces nici măcar la pensia minimă socială, pentru că nu au stagiul minim de contributivitate, de 15 ani”, a mai explicat ministrul Muncii....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Protest la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj / Mihăilă: Considerăm oportună reorganizarea institutului prin includerea în structura funcţională a Spitalului Judeţean/ Aceasta nu va însemna discontinuităţi în tratament

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat luni, că este oportună reorganizarea Institului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj prin includerea în structura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca sub forma unui centru de urologie şi transplant renal, menţionând că această includere va asigura pacienţilor accesul la serviciile de urologie şi de transplant renal şi nu va însemna discontinuităţi în tratament. Precizările ministrul ministrului vin în contextul în care angajaţii institutului au protestat luni acuzând totalul dezinteres al Ministrului Sănătăţii de a asigura continuitatea activităţii unităţii medicale, ei invocând riscul de desfiinţare a singurei instituţii medicale capabilă să asigure transplantul renal în Regiunea de Nord-Vest a României. ...

Vizualizări: 259, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Medicii pot face din nou transplant pulmonar la Spitalul Sfânta Maria din Capitală. Mărturia unei paciente aflate pe lista de aşteptare pentru transplant: “Sunt dependentă de oxigen; la propria nuntă am fost monitorizată de ambulanţă – FOTO

Adriana Simion, o pacientă care are emfizem pulmonar de 9 ani şi care este trecută pe lista de aşteptare pentru transplant pulmonar de doi ani, a explicat prin ce trece din cauza bolii. Femeia este dependentă de oxigen non-stop, dar şi de ajutorul celor apropiaţi. Ea a povestit emoţionată cât de greu i-a fost la propria nuntă, când s-a simţit rău, iar alături i-au fost o bună parte din timp medicii de pe ambulanţă. Vestea că se poate face din nou transplant pulmonar la Spitalul Sfânta Maria o bucură enorm, însă atrage atenţia asupra altei probleme cu care se confruntă pacienţii care au nevoie de transplant: lipsa donatorilor. ...

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Iohannis: Nu aş vorbi despre un eşec al examenelor. Rezultatele au fost bune, singurul eşec a fost la titularizare; aştept explicaţii de la ministrul Educaţiei/ Toată lumea să îşi facă treaba şi să începem şi şcoala şi anul universitar în format fizic

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că, în opinia sa, nu se poate vorbi despre un "eşec" al examenelor susţinute de elevi în acest an. "Rezultatele au fost bune, singurul eşec a fost la titularizare. Probabil are nişte explicaţii pe care le aştept şi eu cu mare interes de la ministrul Educaţiei", menţionează el. Iohannis adaugă însă că şcoala online este o soluţie doar pentru perioade scurte şi că speră ca şcoala şi anul universitar să înceapă în forma fizic şi să se termine tot aşa. "Dacă totuşi apare valul 4 mai intens, atunci se vor lua măsuri, aşa cum s-au luat şi anul trecut", punctează el....

Vizualizări: 233, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cod portocaliu de ploi abundente pentru mai multe localităţi din Constanţa şi Tulcea/ A fost emis mesaj Ro-Alert/ Trafic blocat pe DN 22A, în judeţul Tulcea, din cauza apei adunate pe şosea

Cod portocaliu de ploi abundente pentru mai multe localităţi din Constanţa şi Tulcea/ A fost emis mesaj Ro-Alert/ Trafic blocat pe DN 22A, în judeţul Tulcea, din cauza apei adunate pe şosea

Exclusiv

Meteorologii au emis avertizări nowcasting Cod portocaliu de ploi torenţiale, luni după-amiază, în mai multe localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea. Astfel, în mai multe localităţi, inclusiv în municipiul Constanţa, a fost emis mesaj Ro-Alert. Traficul este blocat pe DN 22A, în judeţul Tulcea, din cauza apei adunate pe şosea....

Vizualizări: 155, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Valeriu Gheorghiţă anunţă că de la sfârşitul lunii aprilie începe vaccinarea anti-COVID la medicii de familie. Pacienţii care primesc serul la medicul de familie nu se vor programa în platformă

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, anunţă că de la sfârşitul lunii aprilie va începe vaccinarea anti-COVID în cabinetele medicilor de familie, el precizând că a cerut Direcţiilor de Sănătate Publică din judeţe să facă liste cu medicii care vor să se implice în campania de vaccinare. Gheorghiţă precizează că persoanele care se vor vaccina la medicul de familie nu vor trebui să se programeze în platforma de vaccinare....

Vizualizări: 269, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministrul Dezvoltării a simplificat procedura de atestare a experţilor tehnici pentru construcţii: Există o lipsă acută de experţi şi verificatori, majoritatea celor atestaţi în prezent având o vârstă de peste 70 de ani

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi al administraţiei, Cseke Attila, a semnat Ordinul care va simplifica regimul construcţiilor prin atestarea unor noi experţi tehnici şi verificatori de proiecte în construcţii, el argumentând că în ultimii ani organizarea examenelor de atestare şi certificare pentru noi experţi şi verificatori a fost blocată de cei actuali, pentru că o comisie de evaluare poate fi alcătuită doar din experţii şi verificatorii existenţi, iar majoritatea celor atestaţi în prezent au peste 70 de ani. ...

Vizualizări: 228, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministrul Mediului: După o lună de la lansare, SUMAL-ul a reuşit performanţa de a urmări tot ce se transportă în România / Generează zilnic peste 16.000 de avize de însoţire a mărfii

Ministrul Mediului: După o lună de la lansare, SUMAL-ul a reuşit performanţa de a urmări tot ce se transportă în România / Generează zilnic peste 16.000 de avize de însoţire a mărfii

Exclusiv

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat că SUMAL a reuşit performanţa de a urmări tot ce înseamnă material lemnos care se transportă în România şi care generează zilnic peste 16.000 de avize de însoţire a mărfii. ...

Vizualizări: 267, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Preşedintele Colegiului Medicilor Neamţ a decedat din cauza COVID-19

Preşedintele Colegiului Medicilor Neamţ a decedat din cauza COVID-19

Exclusiv

Preşedintele Colegiului Medicilor Neamţ, medicul chirurg Iosif Koszeghi, în vârstă de 71 de ani, a decedat din cauza COVID-19, anunţă Colegiul Medicilor din România care afirmă că se pare că medicul s-a infectat la Spitalul Judeţean Neamţ, unde lucra....

Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Dan Barna a discutat cu Patriarhul Daniel: Sunt optimist. Toate vocile care contează în societate trebuie să aibă greutate şi să fie prezente în această campanie de vaccinare

Dan Barna a discutat cu Patriarhul Daniel: Sunt optimist. Toate vocile care contează în societate trebuie să aibă greutate şi să fie prezente în această campanie de vaccinare

Exclusiv

Liderul USR PLUS Dan Barna l-a vizitat luni pe Patriarhul Daniel, iar în urma discuţiilor acesta a precizat că este optimist şi toate vocile importante în societate trebuie să aibă greutate şi să fie prezente în campania de vaccinare împotriva COVID-19. Întrebat despre posibilitatea ca şi în ţara noastră angajatorii să impună angajaţilor să se vaccineze, Barna a spus că „e foarte clar că România nu e o ţară pe altă planetă decât celelalte”, iar „în măsura în care lucrurile ajung într-o situaţie delicată, vom lua măsurile necesare la acel moment”. ...

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ciucă: Institutul Cantacuzino a primit lăzile de gheaţă carbonică cu care va putea asigura livrarea de vaccinuri către cele şase centre regionale/ Ne-am dus în asemenea detaliu încât ştim inclusiv maşina şi numele şoferului care transportă vaccinurile

Premierul interimar, Nicolae Ciucă, a anunţat că la Institutul Cantacuzino din Bucureşti, centrul naţional de depozitare a vaccinului anti-Covid, au ajuns lăzile de gheaţă carbonică cu ajutorul cărora va fi transportat vaccinul către centrele regionale din ţară. Toate detaliile au fost stabilite, iar autorităţile cunosc inclusiv numele şoferului care va transporta vaccinurile, precum şi maşinile cu care se vor face aceste transporturi. Nu s-a stabilit încă cine va fi prima persoană vaccinată, însă va fi un cadru medical, a mai precizat premierul interimar. ...

Vizualizări: 274, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă