Dosar de delapidare şi fals care vizează compania de termoficare din Timişoara, deschis de anhetatori / Firma are peste 300 milioane lei datorie

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Dosar de delapidare şi fals care vizează compania de termoficare din Timişoara, deschis de anhetatori / Firma are peste 300 milioane lei datorie

Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Timiş au mers la sediul Colterm, compania de termoficare din Timioara, pentru a solicita mai multe documente, ei făcând cercetări, sub coordonarea unul procuror, într-un dosar de delapidare şi fals.

Știri similare

Turcan: Au fost sporuri inventate doar pentru a masca necesitatea majorării unor salarii pentru că, pe fond, şi în sistemul public există foarte multe salarii mici / Avem aproxiativ 80.000 de angajaţi cu salariul minim

Exclusiv

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a afirmat, marţi seară, că ”au fost sporuri inventate doar pentru a masca necesitatea majorării unor salarii”, precizând că aproxiativ 80.000 de angajaţi în sistemul public cu salariul minim. Turcan a mai precizat că activitatea trebuie eficientizată în instituţiile publice....

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cod galben de ploi torenţiale în 13 judeţe / În 24 de judeţe este cod galben şi portocaliu de caniculă, temperaturile putând ajunge şi la 38 de grade Celsius

Cod galben de ploi torenţiale în 13 judeţe / În 24 de judeţe este cod galben şi portocaliu de caniculă, temperaturile putând ajunge şi la 38 de grade Celsius

Exclusiv

Meteorologii au emis, marţi, mai multe avertizări care vizează instabilitate atmosferică, dar şi caniculă şi disconfort termic. În 13 judeţe este cod galben de furtuni, iar în 24 de judeţe va fi caniculă, temperaturile putând ajunge şi la 38 de grade Celsius. ...

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Incendiul de la Institutul „Matei Balş”: Anchetatorii au terminat cercetarea la locul incendiului, iar INSEMEX va face o expertiză tehnică pentru a stabili cauzele acestuia/ Până în prezent, au fost audiate 33 de persoane

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au anunţat că au terminat, vineri, cercetarea la faţa locului în cazul incendiului de la Institutul "Matei Balş", iar specialiştii de la INSEMEX Petroşani vor face expertiza tehnică pentru a stabili cauzele incendiului. Până în prezent, în acest caz au fost audiate 33 de persoane, cadre medicale, personal administrativ, poliţişti care au participat la intervenţie şi rude ale victimelor. Totodată, a fost finalizată procedura de stabilire a identităţii pacienţilor carbonizaţi....

Vizualizări: 306, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministrul Educaţiei: Ponderea angajaţilor din învăţământul preuniversitar care s-au arătat până acum disponibili să se vaccineze anti-Covid-19 se apropie de 50%. În sistemul universitar, procentul este 60%

Ponderea angajaţilor din învăţământul preuniversitar care s-au arătat până acum disponibili să se vaccineze anti-Covid-19 se apropie de 50%, anunţă la RFI ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. În schimb, procentul din sistemul universitar a ajuns la 60%. ...

Vizualizări: 281, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cîmpeanu: Dacă în perioada examenelor naţionale vom avea localităţi carantinate, am iniţiat deja discuţiile cu CNSU în vederea unei derogări, care să permită elevilor să meargă să susţină Evaluarea naţională sau Bacalaureatul, sunt examene esenţiale

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că a iniţiat discuţii cu Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru ca examenele naţionale să poată fi organizate, inclusiv în localităţile aflate în carantină, cu prezenţa fizică, pentru a asigura relevanţa. Ministrul susţine că nu ia în calcul organizarea unei sesiuni speciale pentru elevii cu probleme medicale, după ce anul trecut această sesiune "nu a ajutat cu nimic”....

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cîmpeanu: Miercuri vor merge la şcoală cu prezenţă fizică absolut toţi copiii din grădiniţe, din învăţământul primar, inclusiv clasa pregătitoare/ Vor merge la cursuri şi elevii de gimnaziu şi liceu din localităţile cu rata de infectare sub 1 la mie

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că, de miercuri, vor merge la cursuri cu prezenţă fizică toţi copiii din grădiniţe şi învăţământul primar, inclusiv clasa pregătitoare, dar şi elevii claselor de gimnaziu şi de liceu - cu excepţia anilor terminali - din localităţile unde rata de infectare este sub 1 la mie. Elevii din claselea a cincea, a şasea, a şaptea, a noua, a zecea şi a unsprezecea din peste 1.400 de localităţi unde rata de infectare depăşeşte 1 la mie vor relua cursurile online. Elevii claselor terminale vor merge la şcoală începând din 10 mai....

Vizualizări: 252, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
UPDATE – Guvernul a aprobat modificarea statutului prefecţilor şi subprefecţilor, care devin funcţii de demnitate publică/ Se introduce funcţia de secretar general/ Premierul susţine că nu este o politizare a funcţiilor

Guvernul a aprobat, miercuri, propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Guvernul României cu privire la modificarea statutului prefecţilor şi subprefecţilor. Acestea devin funcţii de demnitate publică. ...

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Comiterul de coordonare a vaccinării: Maraton la înscrierile pe platforma de vaccinare. Peste 18.000 de persoane se programează, în medie, pe oră

Comiterul de coordonare a vaccinării: Maraton la înscrierile pe platforma de vaccinare. Peste 18.000 de persoane se programează, în medie, pe oră

Exclusiv

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că peste 18.000 de persoane se programează, în medie pe oră, pentru vaccinare, iar 109.800 de persoane s-au programat pe platforma online pentru a se vaccina în noile cabinete deschise pentru administrarea serului produs de Pfizer BioNTech. ...

Vizualizări: 416, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
UPDATE – Grupul de Comunicare Strategică: 179 de cazuri noi de COVID-19 şi 35 de decese în ultimele 24 de ore / 78 de decese de anul trecut sau de la începutul acestui an, anunţate / Numărul pacienţilor aflaţi la ATI continuă să scadă

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă 179 de cazuri noi de COVID-19 şi 35 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore, cărora li se adaugă alte 78 de anul trecut sau de la începutul acestui an. 329 de pacienţi sunt internaţi la ATI. Cinci judeţe nu au raportat niciun caz....

Vizualizări: 237, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Poliţiştii din Ialomiţa au aplicat amenzi de 15.000 lei la un priveghi / În afara familiei defunctului, au fost amendaţi şi lăutarii chemaţi să cânte la eveniment

Poliţiştii din Ialomiţa au aplicat amenzi de 15.000 lei la un priveghi / În afara familiei defunctului, au fost amendaţi şi lăutarii chemaţi să cânte la eveniment

Exclusiv

Poliţiştii din Ialomiţa au descins la un priveghi şi au aplicat amenzi de 15.000 de lei, după ce participanţii au făcut mai multe live uri pe Facebook. În afara familiei defunctului, au fost amendaţi şi lăutarii chemaţi să cânte la priveghi, mai transmite IPJ Ialomiţa....

Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Comitetul de Coordonare a vaccinării: Accelerăm campania de vaccinare! 403 centre de vaccinare fără liste de aşteptare, cu 98.755 de locuri disponibile

Comitetul de Coordonare a vaccinării: Accelerăm campania de vaccinare! 403 centre de vaccinare fără liste de aşteptare, cu 98.755 de locuri disponibile

Exclusiv

Comitetul de coordonare a vaccinării anunţă accelerarea campaniei de imunizare şi faptul că sunt disponibile 98.755 de locuri în 403 centre fără liste de aşteptare. De asemenea, sunt 571 de centre de vaccinare cu liste de aşteptare unde sunt disponibile peste 43.000 de locuri....

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Iohannis, în mesajul cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului: Astăzi, pericolul revenirii atitudinilor xenofobe şi antisemite este prezent mai mult decât ieri.

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, în mesajul transmis miercuri, cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, că ”astăzi, pericolul revenirii atitudinilor xenofobe şi antisemite este prezent mai mult decât ieri” şi încurajează ă adopte cât mai curând Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Raed Arafat a anunţat aprobarea unei hotărâri de Guvern care prevede înfiinţarea peste 8.500 de posturi noi la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

Raed Arafat a anunţat aprobarea unei hotărâri de Guvern care prevede înfiinţarea peste 8.500 de posturi noi la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

Exclusiv

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat miercuri, că a fost aprobată o hotărâre de Guvern care prevede înfiinţarea a peste 8.500 de posturi noi la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), dar şi apariţia unei noi categorii de personal, soldaţi şi gradaţii profesionişti. ...

Vizualizări: 231, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă