Directorul DSP Timiş, Flavius Cionca, criticat de Vlad Voiculescu îi transmite acestuia un mesaj: Îi doresc odihnă plăcută

Vizualizări: 241, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Directorul DSP Timiş, Flavius Cionca, criticat de Vlad Voiculescu îi transmite acestuia un mesaj: Îi doresc odihnă plăcută

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, liberalul Flavius Cionca, i-a transmis, ironic, fostului ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu ”odihnă plăcută”, după ce acesta a afirmat că Cionca are carnet de partid de la PNL şi că a propus carantinarea unor localităţi conduse de primari USR PLUS, nu şi a unor localităţi conduse de primari liberali, iar pentru asta a fost evaluat de Ministerul Sănătăţii. Cionca a arătat, în mesajul său, că cele mai multe localităţi carantinate din Timiş au fost conduse de primari liberali şi că nu putea fi evaluat, deoarece se află pe funcţie interimar de mai puţin de şase luni.

”De la o persoană despre care credeam că-mi împărtăşeste cultura organizaţională, sper încă neatinsă de morbul funcţionarismului şi politicianismului, nu mă aşteptam la acuzaţii neîntemeiate. Mai ales că nu am apucat vreodată să avem măcar o discuţie telefonică, chiar dacă eu am încercat. Mă văd obligat să subliniez câteva aspecte ce ţin de activitatea DSP Timiş şi a mea personală, în urma celor afirmate recent de către fostul Ministru al Sănătăţii”, şi-a început mesajul postat pe pagina sa de Facebook, şeful DSP Timiş, Flavius Cionca.

Cionca a arătat că cele mai multe localităţi carantinate din judeţul Timiş au primari de la PNL.

”Nu are nicio legătură culoarea politică a primarilor cu decizia carantinării. Localităţile pe care DSU, după votul CJSU, cu avizul INSP, le-a introdus în carantină la propunerea DSP Timiş, în anii 2020-2021 sunt următoarele: municipiile Timişoara (primar USR) şi Lugoj (primar PNL); oraşele Făget, prima localitate carantinată în România conform legii 136/2020 (primar PNL), Ciacova (primar PNL) şi Sânnicolau Mare (primar PNL); comunele Fibiş (primar PNL), Dumbrăviţa (primar USR), Becicherecu Mic (primar PSD), Dudeştii Noi (primar PNL), Ghiroda (primar PNL), Giroc (primar PSD), Moşniţa Nouă (primar PNL), Pesac (primar PSD), Niţchidorf (primar PSD), Şag (primar PSD), Şandra (primar PNL), Dudeştii Vechi (primar PNL), Otelec (primar Pro Romania) şi Biled (primar PNL). Sumarizând, 11 localităti cu primari PNL, 5 primari PSD, 2 USR şi unul de la Pro România”, a scris Cionca pe Facebook.

În ceea ce priveşte evaluarea performanţelor sale ca director de Direcţie de Sănătate Publică, Flavius Cionca arată că nu a depus încă un raport de activitate, el fiind numit interimar de mai puin de şase luni.

”Evaluarea performanţelor individuale ale funcţionarilor publici se efectuează conform Ordonanţei de Urgenţă 57/2019, unde la art. 14 detaliază: „Evaluarea anuală a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se realizează pentru un an calendaristic, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie-31 martie din anul următor perioadei evaluate, pentru toţi funcţionarii publici care au desfăşurat efectiv activitate minimum 6 luni în anul calendaristic pentru care se realizează evaluarea”.  Întrucât nu am activat 6 luni nici în funcţia de Director Executiv Adjunct Sănătate Publică(13.04.2020-31.08.2020), nici în cea de Director Executiv(1.09.2020-31.12.2020) nu am depus raport de activitate şi nu am  beneficiat de evaluare. Dacă această evaluarea a fost efectuată de către responsabili ai MS, nu mi-a fost adusă la cunostinţă, conform prevederilor legale. Dar dacă dl. Ministru îşi dorea un alt Director Executiv la DSP Timiş, trebuia doar să îl desemneze prin Ordin de Ministru, deoarece eu sunt numit interimar”, a mai scris Flavius Cionca.

Directorul DSP Timiş a vorbit şi despre activitatea instituţiei pe care o conduce.

”Judeţul Timiş este recunoscut ca judeţul cu cea mai extinsă testare COVID19 din ţară. Raportat la populaţie, avem în ultimele săptămâni cea mai mare rată de vaccinare din România, cu un număr de 92 fluxuri vaccinare funcţionale, in 33 Centre de Vaccinare. Majoritatea anchetelor epidemiologice ale DSP Timiş se desfăşoară cu celeritate, situaţia fiind identică şi pentru „cazurile nealocate”. E imperios necesar de spus că toate acestea au in spate un efort uriaş, zilnic, al unui colectiv care nu e perfect dar care se străduie constant. Pe mai departe, voi rămâne la fel de dedicat si concentrat asupra muncii mele, incercând zilnic să fac tot ceea ce ţine de mine ca sa protejez sănătatea cetăţenilor judeţului Timiş”, a mai scris Cionca.

În final, directorul DSP Timiş i-a transmis un mesaj ironic fostului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu: ”Iar domnului Ministru, aşa cum a spus public dumnealui că îsi doreşte, îi doresc odihnă plăcută”, a scris Cionca.

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a declarat, vineri, că în domeniul sănătăţii există un sistem care trăieşte pe banii statului şi că sunt carnete de partid în mai toate structurile, în timp ce pregătirea unor directori de instituţii este slabă.

Voiculescu a dat drept exemplu directorul DSP Timiş despre care a spus că are carnet de partid de la PNL şi că a propus carantinarea Timişoarei şi a localităţilor conduse de primari de la USR PLUS.

”Vrei să faci ceva, ţi se pare, nu ţi se pare ci ai date concrete că la Timişoara se impune carantina, directorul DSP de la Timişoara, de la judeţul Timiş, are carnet de partid de la un anumit partid. De la PNL în cazul de faţă. Directorul DSP propune carantinarea Timişoarei şi a  localităţilor care au primari USR PLUS, le exclude de la carantinare pe cele care au primari PNL. Este noaptea minţii”, a declarat Vlad Voiculescu.

Vlad Voiculescu a mai declarat că săptămâna trecută a fost evaluat directorul DSP Timiş, dar că ”între timp a existat o intervenţie”, referindu-se la schimbarea sa din funcţie.

Știri similare

Modul în care sunt cheltuiţi banii din PNRR va fi supravegheat de Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi, condusă de apropiaţi ai lui Dragnea. Ghinea: Instituţia performează şi nu ia decizii politizate. Avem o relaţie instituţională foarte bună

Politică

Modul în care sunt cheltuite cele peste 29 de miliarde de euro din PNRR va fi supravegheat de Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi, condusă de apropiaţi ai lui Liviu Dragnea, printre care se numără şi fostul senator PSD Niculae Bădălău. Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, susţine însă că instituţia performează şi nu ia decizii politizate. ...

Vizualizări: 237, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Vlad Voiculescu renunţă la funcţia de consilier general şi implicit la cea de viceprimar al Capitalei. Horia Tomescu, susţinut pentru a prelua postul

Vlad Voiculescu renunţă la funcţia de consilier general şi implicit la cea de viceprimar al Capitalei. Horia Tomescu, susţinut pentru a prelua postul

Politică

Vlad Voiculescu, al cărui nume este vehiculat pentru preluarea portofoliului Sănătăţii în viitorul Guvern PNL-USR PLUS-UDMR renunţă la funcţia de consilier general şi implicit la postul de viceprimar al Capitalei pe care ar fi urmat să-l ocupe şi a cărui preluare a fost tergiversată din cauza unor contestaţii în instanţă, au declarat pentru News.ro surse politice...

Vizualizări: 246, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
PSD a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu numirea conducerilor interimare ale SRTv şi SRR de către Parlament

PSD a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu numirea conducerilor interimare ale SRTv şi SRR de către Parlament

Politică

PSD a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu numirea directorilor generali interimari ai SRTv şi SRR de către Parlament. Camera Deputaţilor şi Senatul au votat, în plenul reunit din 11 mai, numirea Ramonei Săseanu în funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Televiziune, pentru o perioadă de şase luni, şi a lui Liviu Popescu în poziţia de director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune, tot pentru un interval de şase luni. ...

Vizualizări: 239, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Alin Stoica, despre funcţionarea coaliţiei la nivelul Bucureştiului: Nu este unitară, prezintă particularităţi pe sectoare / Sper ca, imediat după ce se termină alegerile în PNL, să avem o discuţie serioasă şi să clarificăm aceste lucruri

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a afirmat, vineri seară, că relaţia în cadrul coaliţiei la nivelul Bucureştiului nu este unitară, ci prezintă particularităţi pe sectoare, precizând că, după ce se termină alegerile în PNL, e nevoie de o discuţie pentru clarificarea acestor lucruri. ...

Vizualizări: 233, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministerul Afacerilor Externe consideră situaţia din Statele Unite ”îngrijorătoare şi inacceptabilă”: Avem încredere în democraţia din State Unite, care ar trebui să rămână un model mondial

Ministerul Afacerilor Externe consideră situaţia din Statele Unite ”îngrijorătoare şi inacceptabilă”: Avem încredere în democraţia din State Unite, care ar trebui să rămână un model mondial

Politică

Ministerul Afacerilor Externe a reacţionat, miercuri seară, la situaţia din Statele Unite ale Americii, pe care o consideră ”îngrijorătoare şi inacceptabilă”. Oficialii români îşi arată încrederea în democraţia americană, care ” ar trebui să rămână un model mondial” şi speră să situaţia va fi curând detensionată. ...

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ciolacu: Iohannis minte din nou pentru Guvernul Său. Chiar preşedintele a promis că PNRR va fi trimis până pe 30 aprilie, iar acum o dă la întors ca un şcolar prins cu temele nefăcute

Ciolacu: Iohannis minte din nou pentru Guvernul Său. Chiar preşedintele a promis că PNRR va fi trimis până pe 30 aprilie, iar acum o dă la întors ca un şcolar prins cu temele nefăcute

Politică

Marcel Ciolacu a declarat că preşedintele Klaus Iohannis minte iar pentru „Guvernul Său”, când afirmă că doar Portugalia a depus PNRR, în condiţiile în care premierul italiei Mario Draghi a depus marţi PNRR. Liderul PSD a adăugat că însuşi şeful statului a promis că Planul Naţional va fi trimis până pe 30 aprilie, iar acum o dă la întors „ca un şcolar prins cu temele nefăcute”....

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Prefectura Buzău cere tuturor primăriilor din judeţ să transmită online şedinţele de Consiliu Local / Primarii se plâng că au conexiuni slabe la internet, dar şi că vor creşte cheltuielile

Prefectura Buzău cere tuturor primăriilor din judeţ să transmită online şedinţele de Consiliu Local / Primarii se plâng că au conexiuni slabe la internet, dar şi că vor creşte cheltuielile

Politică

Prefectura judeţului Buzău a transmis o circulară tuturor primăriilor din judeţ prin care le cere să transmit live şedinţele consiliilor locale pentru creşterea gradului de acces al cetăţenilor la documentele de interes public prin utilizarea de mijloace electronice. Primarii, în schimb, se plâng că au conexiuni slabe la internet, dar şi că vor creşte cheltuielile....

Vizualizări: 230, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ciolacu: Am plecat la negocieri la Bruxelles cu o solicitare de şapte miliarde, au ajuns domnul Ghinea şi cu domnul Oros la 3,8 miliarde şi s-au întors cu zero euro pentru agricultura românescă

Marcel Ciolacu a afirmat că, în Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), România a plecat la Bruxelles cu o solicitare de şapte miliarde pentru agricultură, iar miniştrii Cristian Ghinea şi Adrian Oros s-au întors cu zero euro pentru acest domeniu. ...

Vizualizări: 230, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
AUR: vaccinarea este voluntară şi aşa trebuie să rămână

AUR: vaccinarea este voluntară şi aşa trebuie să rămână

Politică

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Guvernului să pună capăt de îndată ameninţărilor şi intimidărilor la adresa angajaţilor din sănătate şi învăţământ, precum şi la adresa celorlalţi angajaţi din sistemul bugetar care nu doresc să se vaccineze....

Vizualizări: 225, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
MAE se alătură demersului SUA de condamnare a atacurilor cibernetice asupra platformei Orion a companiei SolarWinds

MAE se alătură demersului SUA de condamnare a atacurilor cibernetice asupra platformei Orion a companiei SolarWinds

Politică

Ministerul Afacerilor Externe şi-a exprimat joi solidaritatea cu Statele Unite ale Americii în raport cu îngrijorarea exprimată în declaraţia publicată cu privire la atacurile cibernetice asupra platformei Orion a companiei SolarWinds. La rândul ei România s-a confruntat cu provocări de securitate asemănătoare, mai precizează MAE....

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cîţu, despre criticile lui Cioloş la adresa ministrului Educaţiei: În coaliţie avem o înţelegere de a nu comenta asupra candidaţilor celorlalte formaţiuni politice

Cîţu, despre criticile lui Cioloş la adresa ministrului Educaţiei: În coaliţie avem o înţelegere de a nu comenta asupra candidaţilor celorlalte formaţiuni politice

Politică

Premierul desemnat Florin Cîţu a declarat, întrebat cum vede afirmaţiile lui Dacian Cioloş în care îl critică pe Sorin Cîmpeanu, propus ministru al Educaţiei, că în coaliţia de guvernare există înţelegerea de a nu comenta asupra candidaţilor celorlalte formaţiuni politice....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Florin Cîţu, la deschiderea noului an şcolar la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr din Bucureşti: Am încredere că veţi face tot ce ţine de voi să rămânem în format fizic anul acesta – VIDEO

Florin Cîţu, la deschiderea noului an şcolar la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr din Bucureşti: Am încredere că veţi face tot ce ţine de voi să rămânem în format fizic anul acesta – VIDEO

Politică

Premierul Florin Cîţu a afirmat, luni, la deschiderea noului an şcolar la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr din Bucureşti că este bine ca şcoala să înceapă în format fizic. ”Depinde doar de noi să rămânem aşa tot anul”, a transmis premierul. ...

Vizualizări: 232, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Daniel Dragoş Tănăsoiu a fost eliberat din funcţia de şef al Corpului de control al prim-ministrului

Daniel Dragoş Tănăsoiu a fost eliberat din funcţia de şef al Corpului de control al prim-ministrului

Politică

Printr-o decizie a premierului Florin Cîţu publicată marţi în Monitorul Oficial, Daniel Dragoş Tănăsoiu a fost eliberat din funcţia de secretar de stat, şef al Corpului de control al prim-ministrului. A fost eliberat din funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statutului, la cerere, şi Gheorghe Adrian Miuţescu, arată o altă decizie a şefului Executivului. ...

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Violeta Alexandru: PNL şi USR-PLUS, de la echipele din sectoare la cele de la nivelul Bucureştiului, se străduiesc, vă spun cu toată sinceritatea, să gestioneze o administraţie pe care am găsit-o captivă în braţele caracatiţei PSD

Violeta Alexandru a afirmat că echipele din sectoare şi de la nivelul Bucureştiului ale PNL şi USR-PLUS se străduiesc să gestioneze o administraţie „găsită captivă în braţele caracatiţei PSD”. Liderul PNL Bucureşti a adăugat că este un dezastru lăsat în urmă de social-democraţii care nu au avut nicio preocupare nu a fost pentru eficientizarea banilor publici. ...

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Orban: Suntem la guvernare şi suntem judecaţi pentru ceea ce facem la guvernare. Pentru asta nu trebuie să ne întoarcem niciodată cu spatele la oameni

Orban: Suntem la guvernare şi suntem judecaţi pentru ceea ce facem la guvernare. Pentru asta nu trebuie să ne întoarcem niciodată cu spatele la oameni

Politică

Preşedinte PNL, Ludovic Orban, a afirmat luni, că liberalii sunt la guvernare şi că sunt judecaţi pentru ceea ce vor face la guvernare, menţionând că nu trebuie să se întoarcă niciodată cu spatele la oameni şi trebuie să găsească cele mai bune soluţii pentru a fructifica oportunităţile pe care le are România....

Vizualizări: 233, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă