Directorul AIEA Rafael Grossi vrea să se ducă în Iran pentru a ”găsi o soluţie”, după Teheranul anunţă că urmează să limiteze de la 23 februarie accesul inspectorilor agenţiei ONU în anumite instalaţii
Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăDirectorul general al Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomie (AIEA) Rafael Grossi propune să efectueze o vizită în Iran, cu scopul de a ”găsi o soluţie”, în contextul în care Teheranul intenţionează să limiteze în curând accesul inspectorilor agenţiei în anumite instalaţii, relatează AFP.
Rafael Grossi confirmă, într-un raport transmis marţi statelor membre AIEA, că a fost informat de către Teheran cu privire la faptull că – începând de la 23 februarie – Republica islamică ”va înceta să pună în aplicare măsuri voluntare de transparenţă”, potrivit unei declaraţii a agenţiei transmise AFP.
Şeful agenţiei ONU confirmă astfel un scurt mesaj postat luni pe Twitter de către reprezentantul Iranului la AIEA, cu sediul la Viena, Kazem Gharibabadi.
Parlamentul iranian, controlat de către conservatori, a adoptat în decembrie o lege care impune Guvernului moderat-reformator să înceteze în februarie ”implementarea Protocolului adiţional” al Tratatului Neproliferării Armamentului Nuclear (TNP), în cazul în care sancţiunile impuse de către Donald Trump Iranului începând din mai 2018 nu sunt ridicate până la această dată.
Acest lucru înseamnă, între altele, că Teheanul încetează să mai autorizeze inspectorilor AIEA un acces limitat în instalaţii non-nucleare – şi anume militare – în anumite condiţii, în cazul unor suspiciuni cu privire la activităţi nucleare ilegale.
În această situaţie, conducătorul AIEA ”propune să efectueze o vizită în Iran cu scopul de a găsi o soluţie reciproc acceptabilă şi care să permită AIEA să-şi continue activitatea esenţială de verificare”.
El precizează că îşi continuă consultările cu Teheranul, fără să facă alte precizări, cu privire la această eventuală vizită.
Rafael Grossi a efectuat o singură vizită în Iran de când a preluat funcţia, la sfârşitul lui 2019, pe care a încheiat-o cu succes.
Inspectorii AIEA au putut astfel avea acces la verificarea a două instalaţii, în care ar fi putut să fi avut loc activităţi nucleare nedeclarate la începutul anilor 2000.
După retragerea Statelor Unite din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian şi reimpunerea şi multiplicarea sancţiunilor, Iranul s-a retras treptat din numeroase limitări pe care le-a acceptat în schimbul unei relaxări a sancţiunilor internaţionale care i-au fost impuse.
Noul preşedinte american Joe Biden s-a declarat pregătit să salveze Planul de acţiune global comun (PAGC/JCPoA, numele oficial al Acordului de la Viena), menit să împiedice Iranul să se doteze cu arma nucleară, însă doar după ce Teheranul va reveni la respectarea restricţiilor prevăzute în acord.
Or Republica islamică cere, la rândul său, ca Washingtonul să ridice în prealabil aceste măsuri punitive.