Democratul Stephen Lynch, membru al Congresului american, diagnosticat cu Covid-19 după ce a fost vaccinat

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Democratul Stephen Lynch, membru al Congresului american, diagnosticat cu Covid-19 după ce a fost vaccinat

Democratul Stephen Lynch, reprezentant al statului Massachusetts în Congresul american, a fost diagnosticat cu Covid-19 după ce a fost vaccinat, a anunţat un purtător de cuvânt, citat de CNN.

Lynch a primit rezultatul pozitiv al testului vineri după-amiază şi este asimptomatic.

Democratul s-a testat după ce, săptămâna trecută, un membru al echipei sale din biroul din Boston a fost disgnosticat cu Covid-19.

Potrivit purtătorului de cuvânt, Lynch s-a izolat şi va vota prin împuternicire în Congres săptămâna aceasta.

El a primit şi a doua doză a vaccinului anti-Covid dezvoltat de Pfizer şi a fost testat negativ înainte de a participa la învestirea lui Joe Biden din 20 ianuarie. Nu a fost precizat când a primit Lynch fiecare dintre cele două doze.

Vaccinurile anti-Covid previn dezvoltarea bolii, dar nu previn complet contaminarea. Dacă o persoană este testată pozitiv şi nu prezintă simptome înseamnă că vaccinul a funcţionat aşa cum era prevăzut. Dacă o persoană este testată pozitiv la câteva săptămâni după ce a primit a doua doză poate fi pentru că vaccinul nu a avut suficient timp să îşi facă efectul complet.

Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor a precizat anterior că, în general, este nevoie de câteva săptămâni pentru a se ajunge la imunitate după vaccinare. 

Lynch nu este singurul membru al Congresului care este testat pozitiv în ultimele săptămâni. După revolta din 6 ianuarie de la Capitoliu, mai mulţi oficiali şi poliţişti au fost diagnosticaţi cu Covid-19. Luna aceasta, alţi trei democraţi au fost diagnosticaţi după ce s-au adăpostit în acea zi cu membri ai Congresului care nu au purtat mască.

Știri similare

Incendiu în India, la instalaţia celui mai mare producător de vaccinuri din lume, Serum Institute of India; producţia vaccinului Covishield al AstraZeneca/Oxford nu ar fi afectată

Incendiu în India, la instalaţia celui mai mare producător de vaccinuri din lume, Serum Institute of India; producţia vaccinului Covishield al AstraZeneca/Oxford nu ar fi afectată

Externe

Un incendiu a izbucnit joi la Serum Institute of India - cel mai mare producător de vaccinuri din lume, potrivit unor imagini difuzate de televiziuni locale, însă presa scrie că producţia de vaccinuri împotriva covid-19 nu era afectată, relatează AFP....

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Israelul urmează să furnizeze palestinienilor, printr-un acord cu Autoritatea Palestiniană, un milion de doze de vaccin Pfizer aflate pe punctul de a se perima şi să primească de la Pfizer doze destinate acesteia

Israelul urmează să furnizeze Autorităţii Palestiniene (AP) un milion de doze de vaccin împotriva covid-19 - aflate pe punctul de a se perima -, în baza unui acord între cele două părţi, anunţă vineri autorităţile israeliene, relatează AFP....

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cauza ”probabilă” a exploziei din iulie de la uzina de tratarea deşeurilor din Leverkusen, o reacţie chimică, arată un raport provizoriu

Cauza ”probabilă” a exploziei din iulie de la uzina de tratarea deşeurilor din Leverkusen, o reacţie chimică, arată un raport provizoriu

Externe

Explozia de la o uzină de tratare a deşeurilor din Germania, în iulie, care s-a soldat cu şapte morţi, probabil că a fost cauzată de o reacţie chimică în interiorul unui rezervor de stocare a deşeurilor, au anunţat autorităţile locale, citând un raport provizoriu, relatează AFP....

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Preşedintele Curţii Constituţionale ucrainene, Oleksandr Tupiţki, investigat cu privire la influenţarea unui martor; Zelenski, în conflict cu Curtea, după ce aceasta a respins un pachet legislativ cu privire la împrumuturi din străinătate

Preşedintele Curţii Constituţionale ucrainene Oleksandr Tupiţki face obiectul unei anchete cu privire la o presupusă influenţare a unui martor, anunţă procuratira ucraineană, care precizează că a cerut suspendarea din funcţie a acestuie pe o perioadă de două luni, relatează Reuters....

Vizualizări: 267, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Atacul din Canada – Suspectul pentru înjunghierea mai multor persoane a fost arestat şi a murit din cauza rănilor pe care şi le-ar fi provocat singur/ Lui Myles Sanderson i s-a făcut rău şi a murit la spital, afirmă Poliţia

Suspectul căutat pentru înjunghierea mai multor persoane, în Canada, atac în urma căruia zece oameni au murit şi 18 au fost răniţi, a decedat la spital după ce a fost arestat, a anunţat Poliţia, iar surse spun că moartea sa a fost cauzată de răni pe care şi le-a provocat singur, potrivit The Guardian....

Vizualizări: 187, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
O pereche de încălţminte sport Nike Air Yeezy 1, purtată de către rapperul Kanye West, vândută de Sotheby’s cu 1,8 milioane de dolari

O pereche de încălţminte sport Nike Air Yeezy 1, purtată de către rapperul Kanye West, vândută de Sotheby’s cu 1,8 milioane de dolari

Externe

O pereche de încălţminte sport Nike Air Yeezy 1, purtată de către rapperul Kanye West, care a inspirat-o, a fost vândută cu suma de 1,8 milioande dolari unei platforme de investiţii specializate, a anunţat luni Sotheby's, care a organizat vânzarea - o sumă de trei ori maimari decât recordul la încălţăminte sport, relatează AFP....

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Suedia raportează un număr record zilnic al deceselor din cauza coronavirusului

Suedia raportează un număr record zilnic al deceselor din cauza coronavirusului

Externe

Suedia, care nu a respins restricţii de circulaţie în pandemie, a raportat un număr record de decese din cauza Covid-19 într-o singură zi, joi, totalul fiind de 10.000 de victime, deşi noile cazuri de infecţii par a fi scăzut, potrivit The Guardian. ...

Vizualizări: 239, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
O manifestantă împuşcată în cap la manifestaţii în capitala birmană moare la spital, devenind prima victimă a reprimării manifestaţiilor împotriva puciului

O manifestantă împuşcată în cap la manifestaţii în capitala birmană moare la spital, devenind prima victimă a reprimării manifestaţiilor împotriva puciului

Externe

O manifestantă în vârstă de 20 de ani, Mya Thwate Thwate Khaing, rănită prin împuşcare, săptămâna trecută, la o manifestaţie în Myanmar, a murit vineri - devenind prima victimă a reprimării juntei, în urma loviturii de stat, a anunţat spitalul care o îngrijea, relatează AFP....

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Scurgere importantă de petrol în Marea Neagră, la încărcarea petrolierului Minerva Symphony, sub pavilion grec, în apropiere de Novorosiisk, în sudul Rusiei

Scurgere importantă de petrol în Marea Neagră, la încărcarea petrolierului Minerva Symphony, sub pavilion grec, în apropiere de Novorosiisk, în sudul Rusiei

Externe

O scurgere importantă de petrol în Marea Neagră a avut loc în apropiere de oraşul portuar rus Novorosiisk (sud), unde peste 100 de tone de petrol au ajuns în apă, în weekend, la încărcarea unui petrolier, trage un semnal de alarmă Fundaţia Mondială a Naturii (WWF), relatează AFP....

Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă