Deficitul bugetar a ajuns, în ianuarie, la 3,69 miliarde lei, adică 0,33% din PIB, de peste opt ori mai mare faţă de ianuarie 2020

Vizualizări: 265, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Deficitul bugetar a ajuns, în ianuarie, la 3,69 miliarde lei, adică 0,33% din PIB, de peste opt ori mai mare faţă de ianuarie 2020

Deficitul bugetar a ajuns în ianuarie la 3,69 miliarde lei, adică 0,33% din PIB, de peste opt ori mai mare faţă de ianuarie 2020, când s-a ridicat la 457,6 milioane de lei, respectiv 0,04% din PIB.

„Execuţia bugetului general consolidat în luna ianuarie 2021 s-a încheiat cu un deficit de 3,69 miliarde lei (0,33% din PIB). Sume în valoare de 2,29 miliarde lei (0,2% din PIB) au fost lăsate în mediul economic prin rambursări de TVA, investiţii şi cheltuieli excepţionale alocate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19”, anunţă Ministerul de Finanţe.

Astfel, în luna ianuarie 2021 restituirile de TVA au fost cu 1,03 miliarde lei mai mari decât nivelul lunii ianuarie 2020 pentru susţinerea lichidităţii în sectorul privat, iar cheltuielile de investiţii au fost cu 0,39 miliarde lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi plăţile cu caracter excepţional generate de epidemia COVID-19 au fost de 0,86 miliarde lei.

Veniturile bugetului general consolidat au însumat 29,18 miliarde lei în ianuarie 2021, cu 5,9% peste nivelul încasat în luna similară a anului trecut. Exprimate ca pondere în PIB estimat, veniturile bugetare au stagnat la 2,6% din PIB.

Majoritatea categoriilor de încasări au înregistrat evoluţii pozitive (în principal fonduri europene, venituri nefiscale, precum şi încasările din contribuţii de asigurări, impozit pe venit şi profit), mai puţin veniturile din TVA, care au consemnat o scădere, însă pe fondul accelerării restituirilor de TVA pentru susţinerea lichidităţii în sectorul privat. 

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 2,44 miliarde lei în luna ianuarie, consemnând o creştere de 6,8% (an/an). Un aport însemnat la acest avans l-a avut dinamica încasărilor din impozitul pe veniturile pensii (+44,4%), respectiv impozitul pe dividende (+9,4%).

Contribuţiile de asigurări au totalizat 10,35 miliarde lei în ianuarie, înregistrând o creştere de 3,7% (an/an). Similar impozitului pe salarii, evoluţia contribuţiilor este inferioară dinamicii fondului de salarii din economie

Încasările din impozitul pe profit au însumat 0,33 miliarde lei în luna ianuarie, în creştere cu 51,7% (an/an). În structură, principala componentă – încasările din impozitul pe profit de la agenţii economici prezintă o dinamică pozitivă de 42,3% (an/an), în timp ce veniturile din impozitul pe profit de la băncile comerciale depăşesc substanţial nivelul viramentelor din prima lună a anului precedent cu 956,7% (an/an).

Încasările nete din TVA au înregistrat 6,05 miliarde lei în ianuarie, în scădere cu 9,4% comparativ cu nivelul înregistrat în luna similară a anului trecut.

Scăderea încasărilor nete din TVA este explicată de majorarea restituirilor din TVA cu 60%, an/an (+1,03 miliarde lei: 2,76 miliarde lei în ianuarie 2021, comparativ cu 1,72 miliarde lei în ianuarie 2020), cu scopul de a asigura companiilor un nivel de lichiditate suplimentar în contextul actual. De altfel, în perioada analizată, se constată creşterea cu 4,9% a veniturilor brute din TVA.

Veniturile din accize au însumat 3,38 miliarde lei în ianuarie, în creştere cu 1,9% (an/an), pe fondul evoluţiei încasărilor din accizele pentru produsele din tutun (+15,5%, an/an). Pe de altă parte, încasările din accizele pentru produse energetice s-au contractat cu 17,9% (an/an). Evoluţia încasărilor din accize prezintă o volatilitate lunară mai ridicată, determinată atât de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile, cât şi de volatilitatea consumului.

Veniturile din taxele pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi au înregistrat 0,40 miliarde lei în luna ianuarie (+11,4% an/an). O dinamică pozitivă au înregistrat-o veniturile din taxele pentru jocurile de noroc (+23,1% an/an).

Veniturile nefiscale au înregistrat 3,09 miliarde lei în ianuarie, în creştere cu 46,8% (an/an), acestă creştere fiind detreminată şi de înregistrarea sumelor din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, potrivit prevederilor art.10, alin.(1), lit.d) din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului  nr. 115/2011.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 1,74 miliarde lei în luna ianuarie, în creştere cu 55,7% faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut.

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 32,87 miliarde lei au crescut în termeni nominali cu 17,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile au înregistrat o creştere cu 0,2 puncte procentuale de la 2,7% din PIB în luna ianuarie 2020 la 2,9% din PIB în luna ianurie 2021. Majorarea cheltuielilor este determinată şi de continuarea măsurilor cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, pentru diminuarea efectelor negative asupra economiei (863 milioane lei).

Cheltuielile de personal au însumat 9,15 miliarde lei, în creştere cu 8,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal şi-au menţinut ponderea la nivelul de 0,8%. Din total cheltuielilor de personal, plăţile reprezentând stimulentul de risc acordat pentru COVID 19 au fost de 43,1 milioane lei.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii  au fost 3,88 miliarde lei, în creştere cu 20,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.  O creştere se reflectă la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 21,2% faţă de anul anterior determinată de deconturile mai mari pentru plata medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum rezultat şi pentru decontarea serviciilor medicale în ambulatoriu.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 13,82 miliarde lei în creştere cu 16,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 cu 177 lei, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei. De asemenea, se reflectă şi majorarea de la 1 septembrie 2020 a nivelului îndemnizaţiei sociale pentru pensionari garantată de la 704 lei la 800 lei, precum şi majorările privind alocaţiile de stat pentru copii începând cu 1 ianuarie 2020 şi cea de la 1 august 2020 care reprezintă o creştere a alocaţiei cu aproximativ 20% mai mare decât cea plătită în luna iulie 2020, precum şi devansarea sumei de 1,6 miliarde lei pentru plata a 50% din cheltuielile cu pensiile pentru luna februarie care se distribuie prin Poşta Română.

„Totodată, se continuă plăţile pe măsurile care au fost luate cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, pentru diminuarea efectelor negative generate de pandemia de COVID 19. Astfel, în luna ianuarie s-au plătit pe măsuri active 236,5 mil lei, respectiv 128,11 milioane lei pentru îndemnizaţii acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, 33,3 milioane lei pentru îndemnizaţii acordate pentru alţi profesionişti şi pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă care întrerup activitatea ca urmare a efectelor SARS-CoV-2, 28,91 milioane lei pentru sume acordate angajatorilor pentru decontarea unei părţi a salariului brut al angajaţilor menţinuţi în muncă, 4,39 mil lei sume acordate angajatorilor pentru încadrarea în muncă a unor categorii de persoane, precum şi 41,79 milioane lei îndemnizaţii acordate pe perioada reducerii temporare a activităţii pentru profesionişti precum şi pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr.1/2005”, precizează Ministerul de Finanţe.

 De asemenea, se continuă decontările îndemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate pentru concedii medicale în scopul diminuării stocului de plăţi restante aferente acestora, astfel că la sfârşitul lunii ianuarie plăţile au fost de 298,78 milioane lei.

Cheltuielile cu subvenţiile  au fost de 0,4 miliarde lei, cea mai mare parte dintre acestea fiind alocate către transporturi, respectiv subvenţii pentru transportul călătorilor.

Alte cheltuieli  au fost de 0,36 miliarde lei, reprezentând, în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, alte despăgubiri civile, precum şi îndemnizaţii acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităţilor de învăţământ.

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 1,9 miliarde lei, cu 48,2% mai mari comparativ cu anul precedent.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 1,7 miliarde lei, în creştere cu 29,9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

De asemenea, din bugetul Ministerului Afacerilor Interne s-au plătit 14,6 milioane lei pentru achiziţionarea de produse – stocuri de urgenţă medicală, inclusiv scannere termice pentru combaterea răspândirii infecţiei cu coronavirusul SARS-COV-2.

 

Știri similare

Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat miercuri seară de la Sistemul Energetic National

Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat miercuri seară de la Sistemul Energetic National

Economie

Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic National în seara zilei de 28 iulie 2021, ”ca urmare a unui tranzient în sistemul energetic care a afectat partea clasică”, fără a fi afectate funcţiile de securitate nucleara ale unităţii, anunţă SN Nuclearelectrica SA. Un incident similar a avut loc în 10 iulie, când Nuclearelectrica anunţa deconectarea ”ca urmare a apariţiei unei disfunctionalităţi în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară”. ...

Vizualizări: 271, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
SONDAJ: Majoritatea românilor spun că nu vor să îşi schimbe furnizorul de gaz şi electricitate / Care sunt instituţiile în care au cea mai mare încredere / Ce cred despre exploatarea gazelor naturale de la Marea Neagră

SONDAJ: Majoritatea românilor spun că nu vor să îşi schimbe furnizorul de gaz şi electricitate / Care sunt instituţiile în care au cea mai mare încredere / Ce cred despre exploatarea gazelor naturale de la Marea Neagră

Economie

Un procent de 36,4% dintre români iau în considerare posibilitatea de a-şi schimba actualul furnizor de gaze naturale (din totalul gospodăriilor conectate la reţeaua de gaze naturale), în timp ce 57,8% resping această posibilitate, arată a treia ediţie a Barometrului Securităţii Energetice realizat de INSCOP Research, la comanda Laboratorului de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS) din cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI). Acesta arată că Armata şi Biserica rămân instituţiile în care românii au cea mai mare încredere. Astfel, 69,7% declară că au încredere multă şi foarte multă în Armată, respectiv 64% în Biserică....

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cîţu: Ministerul Finanţelor finalizează discuţiile cu ordonatorii de credite. Ar trebui să avem astăzi o propunere de buget. Cred că e un buget bun pentru a susţine creşterea economică

Cîţu: Ministerul Finanţelor finalizează discuţiile cu ordonatorii de credite. Ar trebui să avem astăzi o propunere de buget. Cred că e un buget bun pentru a susţine creşterea economică

Economie

Premierul Florin Cîţu a anunţat că reprezentanţii Ministerului de Finanţe finalizează luni discuţiile cu ordonatorii de credite şi astăzi ar putea fi o propunere de buget pe care consideră că este bună pentru susţinerea creşterii economice....

Vizualizări: 271, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Florin Cîţu: Propunem ca bugetul să intre în Parlament în 4 februarie spre a fi aprobat

Florin Cîţu: Propunem ca bugetul să intre în Parlament în 4 februarie spre a fi aprobat

Economie

Premierul Florin Cîţu a anunţat că Guvernul propune ca bugetul pentru acest an să intre în procedură în Parlament pe 4 februarie, pentru a fi aprobat. El a adăugat că a avut mai multe solicitări către miniştrii şi anume să prezinte toate actele normative în vigoare cu impact bugetar pentru a vedea care pot fi puse în aplicare. Şeful Executivului a mai cerut miniştrilor să prezinte proiectele de investiţii pentru a vedea care să fie finanţate prioritar, preferabil în mare parte din fonduri europene pentru a nu fi pusă presiune asupra bugetului pe 2021....

Vizualizări: 284, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
INS: Câştigul salarial mediu nominal net a crescut în octombrie cu 0,7%, la 3.343 lei

INS: Câştigul salarial mediu nominal net a crescut în octombrie cu 0,7%, la 3.343 lei

Economie

Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.343 lei în luna octombrie, în creştere faţă de luna precedentă cu 22 lei (+0,7%), iar comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,3%, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS)....

Vizualizări: 314, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
INS: 14.877 copii, născuţi în iunie, mai mult decât în luna anterioară, şi au decedat 21.337 de persoane / 75 de copii cu vârsta sub un an au murit / Martie 2021, a treia cea mai mare creştere a numărului de decese, în contextul pandemiei

INS: 14.877 copii, născuţi în iunie, mai mult decât în luna anterioară, şi au decedat 21.337 de persoane / 75 de copii cu vârsta sub un an au murit / Martie 2021, a treia cea mai mare creştere a numărului de decese, în contextul pandemiei

Economie

În luna iunie 2021, s-au născut 14.877 copii, cu 1.353 mai mulţi copii decât în luna mai, în timp ce numărul deceselor înregistrate a fost de 21.337 (11.157 bărbaţi şi 10.180 femei), cu 3.190 decese mai puţine decât în luna mai 2021, a anunţat, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS). Potrivit specialiştilor, martie 2021 a reprezentat a treia cea mai mare creştere a numărului de decese, în contextul pandemiei. ...

Vizualizări: 274, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Profitul net al Conpet a stagnat în 2020 la aproape 59 milioane lei, afacerile au scăzut ulor, la 407 milioane lei

Profitul net al Conpet a stagnat în 2020 la aproape 59 milioane lei, afacerile au scăzut ulor, la 407 milioane lei

Economie

Transportatorul naţional de ţiţei Conpet a înregistrat în 2020 un profit net de 58,9 milioane lei, asemănător celui din 2019 (58,87 milioane lei), în timp ce cifra de afaceri a scăzut uşor, la 406,92 milioane lei, de la 407,82 milioane lei în 2019, potrivit rezultatelor raportate joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB)....

Vizualizări: 279, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă