Dedu, după evoluţia naţionalei României la CE de handbal feminin: Sunt deranjat de non-combat

Vizualizări: 278, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Dedu, după evoluţia naţionalei României la CE de handbal feminin: Sunt deranjat de non-combat

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat că este deranjat de evoluţia naţionalei feminine la Campionatul European din Danemarca, despre care a spus că a fost un „non-combat”.

„Mi-ar fi plăcut ca echipa naţională să fie în primele opt şi, ţinând cont de situaţie, de ceea ce se întâmplă nu numai în România, cred că ar fi fost un lucru mai mult decât ok. Locul ocupat după Campionatul European nu mă satisface. În schimb, dacă nu eşti în primele patru, care dau calificarea la Campionatul Mondial, restul mai puţin contează, este vorba doar de imagine şi palmares. Ceea ce contează într-adevăr şi contează al naibii de mult şi asta a fost şi discuţia pe care am avut-o cu antrenorii este turneul din primăvară, la care noi să încercăm să ne calificăm la Jocurile Olimpice. Ceea ce pe mine m-a deranjat personal, ca om de handbal şi om care am trăit o viaţă în handbal, este faptul că suntem în continuare foarte fluctuanţi, de data asta în jos, nu în sus, apropo de nivelul jocului. Am văzut în aceste şase meciuri cam un meci cap la cap în care mi-a plăcut foarte mult echipa României, în rest nu mi-a plăcut. Nu e nicio problemă să pierzi, dar contează şi cum pierzi şi de non-combat sunt deranjat”, a declarat Dedu.

România a încheiat competiţia din Danemarca pe locul 12, cea mai slabă clasare a sa din istoria participărilor. Rezultatele complete ale României au fost: 19-22 cu Germania, 28-24 cu Polonia, 20-28 cu Norvegia, în grupa preliminară D, respectiv 20-25 cu Croaţia, 24-26 cu Ungaria şi 24-35 cu Olanda, în grupa II.

Știri similare

Gianluigi Donnarumma pleacă de la AC Milan

Gianluigi Donnarumma pleacă de la AC Milan

Sport

Portarul Gianluigi Donnarumma nu îşi va reînnoi contractul cu AC Milan, scadent la finalul acestui sezon, a anunţat directorul sportiv Paolo Maldini....

Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Alexandru Mitriţă, la PAOK Salonic

Alexandru Mitriţă, la PAOK Salonic

Sport

PAOK Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu, a anunţat, marţi, că a obţinut împrumutul pe un sezon al mijlocaşului Alexandru Mitriţă de la New York City FC....

Vizualizări: 304, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Papură: Am pierdut prea multe dueluri în repriza a doua

Papură: Am pierdut prea multe dueluri în repriza a doua

Sport

Tehnicianul echipei Universitatea Craiova, Corneliu Papură, a declarat, sâmbătă seară, după meciul cu FC Viitorul, scor 1-1, că formaţia sa a dominat în prima repriză, însă în a doua a pierdut prea multe dueluri....

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Un frizer pune în pericol desfăşurarea Super Bowl

Un frizer pune în pericol desfăşurarea Super Bowl

Sport

Frizerul care a tuns doi jucători ai echipei Kansas City Chiefs a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, cu numai câteva zile înainte de Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, informează marca.com....

Vizualizări: 261, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Dinamo Kiev s-a calificat în 16-imile Ligii Europa

Dinamo Kiev s-a calificat în 16-imile Ligii Europa

Sport

Dinamo Kiev, echipa antrenată de Mircea Lucescu, s-a calificat în 16-imile Ligii Europa, după ce a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Ferencvaros, în ultima etapă a Grupei G a Ligii Campionilor. În celălalt meci al grupei, Juventus a învins clar, cu 3-0, în deplasare, pe FC Barcelona şi a terminat pe primul loc în clasamentul grupei....

Vizualizări: 302, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Naomi Osaka a declarat forfait pentru Indian Wells

Naomi Osaka a declarat forfait pentru Indian Wells

Sport

Naomi Osaka, locul 8 WTA, de patru ori câştigătoare de grand slam, dar care se luptă cu probleme recurente de anxietate anul acesta, nu va concura la turneul Indian Wells de categorie WTA 1000, care va avea loc luna viitoare, au anunţat, miercuri, organizatorii competiţiei din California informează lesoir.be....

Vizualizări: 236, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Academica Clinceni – CFR Cluj, scor 1-2, în Liga 1

Academica Clinceni – CFR Cluj, scor 1-2, în Liga 1

Sport

Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Academica Clinceni, într-un meci din etapa a doua a Ligii I....

Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Bicfalvi, eliminat la meciul Ural – Dinamo Moscova

Bicfalvi, eliminat la meciul Ural – Dinamo Moscova

Sport

Fotbalistul echipei Ural, Eric Bicfalvi, a fost eliminat, sâmbătă, la meciul de pe teren propriu, cu Dinamo Moscova, pierdut cu scorul de 0-1, în etapa a cincea a campionatului Rusiei....

Vizualizări: 420, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă