David Popovici, despre baza materială a nataţiei: Eu, sincer, nu simt că mi-a lipsit ceva, în materie de bazine şi aşa mai departe, dar nu ar strica mai multe bazine

Înotătorul David Popovici a declarat că nu se consideră un sportiv care a avut condiţii dificile de pregătire, dar a precizat că nu ar strica mai multe baze sportive prin care să fie atraşi mai mulţi copii către sport.

Înotătorul de 16 ani, recent întors de la JO de la Tokyo, a vorbit, marţi, la Digi 24, despre începutul carierei, despre pasiunile lui, despre cum se simte de când a devenit o persoană cunoscută în România, despre obiectivele lui şi despre cum ar trebui atraşi mai mulţi copii către sport.

„Sunt fenomenul, regele, extraterestrul… Toţ aceşti termeni mă flatează. Extraterestrul îmi place. Mă flatează toţi aceşti termeni, dar nu pot să zic că mă caracaterizează. Eu mă consider tot un băiat, un puşti de 16 ani şi încerc să duc o viaţă cât mai normală de adolescent.

(n.r. – despre cum a început nataţia) Medicul ortoped le-a recomandat alor mei, când aveam vârsta de patru ani, să merg la înot să tratez câteva probleme pe care le aveam la spate şi după ce am terminat, de la şapte ani am vrut eu să mă apuc de înotul de performanţă, pentru că îmi plăcea să mă bălăcesc, am observat că sunt şi destul de rapid şi mi-a plăcut. Am rămas şi le mulţumesc alor mei pentru asta, că au fost inspiraţi.

(n.r. – despre criticile referitoare la unele declaraţii ale lui) Am captat multă atenţie, numai că cu toate această atenţie nu poate să nu vină şi ceva atenţie negativă sau tot felul de articole negative. Nu le bag în seamă.

(n.r. – de unde are forţa psihică) Cred că e ceva natural, dar e ceva putere pe care am întreţinut-o alături de antrenorii şi părinţii mei. Trebuie să ne gândim în fiecare zi care este scopul meu în înot şi în ceea ce vreau să demonstrez şi să arăt şi tot acest exerciţiu mental mă ajută să ajung aici. Aş minţi dacă aş spune că antrenamentele sunt distractive sau toată munca pe care o depun în fiecare zi şi care mă seacă câteodată, dar odată ce ajung să am rezultate şi pot să le arăt tuturor celor care au crezut în mine ce sunt în stare să fac, atunci totul se merită. Acum nu-mi mai permit să scap repede de antrenamente, să mă prefac că mă doare burta sau ceva. Am crescut împreună cu antrenorul meu şi am ajuns aici.

(n.r. – despre faptul că nu-i prea place să facă sală) Cred că se poate vedea pe mine că nu sunt cel mai mare fan sală, dar partea necesară din sportul meu de perfomrnaţă este o parte vitală, pregătirea pe uscat este aproape la fel de importantă precum cea din apă, una nu poate să existe fără cealaltă. 

(n.r. – despre evitarea dopajului) Din fericire, am nişte părinţi care mă susţin de când sunt mic (n.r. – mama lui a făcut cursuri de ofiţer antidoping) A vrut să afle de când am intrat în această lume a sportului de performanţă de cel mai înalt nivel, am fost foarte precauţi la toate substanţele care se pot regăsi în medicamente sau ceva. Nu vrem să se găsească ceva substanţe interzise în sângele meu, pentru că poţi să le iei şi din greşeală. Părinţii mei m-au ajutat de mic şi au făcut ca aceste lucruri să nu se întâmple.

(n.r. – despre obiectivele lui) Deşi tuturor le place să se vorbească de următoarea olimpiadă, pentru că este următorul concurs de asemenea anvergură, mai am europene în bazin scurt, mondiale în bazin scurt, mondiale, tot felul de concursuri şi sper ca media să le urmărească şi pe acelea şi să ofere acelaşi tip de suport.

(n.r. – cât timp rezistă fără să înoate) Cred că mai mult de patru zile nu rezist şi acum, când o să mă duc în vacanţă, nu o să mă pot abţine şi o să înot un kilometru pe zi, dar în mare, şi nu forţat, ci din plăcere. Nu prea rezist fără înot.

(n.r. – despre pasiunea lui pentru filozofie) Antrenorul meu Adrian Rădulescu mi-a insuflat această ramură a filozofiei, filozofia stoică. A considerat el că este necesar să ştiu câteva noţiuni de bază, ulterior am ajuns să citesc şi să mă interesez mai mult. Ideea din această filozofie stoică este să nu te laşi afectat de lucrurile care nu sunt în controlul tău, presiunea care vine din exterior, aşteptările celorlalţi. Dar din fericire noi nu ne antrenăm şi întotăm decât ca să ne afirmăm nouă… Cel puţin până acum nu am avut nevoie de pshiholog. Nu ştiu dacă voi avea nevoie pe viitor, dar am oamenii decât potriviţi în jurul meu, de la antrenori, de la prieteni, colegi…

(n.r. – despre situaţia investiţilor şi bazelor sportive din România) Ce pot să spun despre ramura mea, nataţia, eu cred că sportul este cel mai bun ambasador pe care îl poate avea o ţară din punctul ăsta de vedere, iar pentru rezolva chestia asta, spun eu, sunt destul de sigur că nu ar strica o finanţare în sensul de mai multe bazine de înot. Dacă ar exista mai multe bazine, mai mulţi copii ar putea veni, s-ar auzi de sport, părinţii lor ar fi mai deschişi la acestă idee. E un sport pe care îl recomand tuturor şi cred că asta ar fi o idee destul de bună. Cel puţin eu asta aş face. Cred că ar trebui ca fiecare copil sau părinte care decide pentru copilul lui să-i dea o încercare, asta recomand eu. Odată ce te apuci de un sport, poate nu îl găseşte pe cel care îţi place cel mai mult din prima, dar dacă dai mai multe încercări, poate te îndrăgosteşti de un sport şi poate iese ceva frumos, cum a ieşit şi la mine şi cum a ieşit la mulţi alţii pe care îi admir. Mie, când eram mic, îmi plăcea şi badmintonul, mă jucam în parc. O să iau ce se întâmplă în Marea Britanie, Australia, cred că şi în America. Acolo, foarte multe şcoli şi licee au multe baze de antrenament, de înot, săli de tenis, terenuri de fotbal şi într-un final, când ajunge fiecare la un nivel mai sus, au mai mulţi sportivi din care să aleagă, pentru că au ocazia să ajungă aşa sus. Sunt sigur că, dacă am implementa, chiar şi puţin, sportul ca un stil de viaţă, nu cred că ar fi o ideea rea să-l începem din şcoală toţi. Nu cred că ar trebui să fie obligatoriu, fiecare părinte crede ce-i mai bine pentru copilul lui. Sfatul meu este: Apucaţi-vă de orice sport, daţi-i o încercare, dacă nu vă place, nu-i nimic şi cam asta e tot. Daţi-i măcar o încercare fiecăruia. Eu acum am parte de tot suportul pe care aş putea să-l am din spate, de la clubul care mă susţine, Steaua, până la federaţia de nataţie, părinţi, antrenori, am nişte oameni foarte de calitate în spatele meu. Nu e o frustrare (n.r. – în comparaţie cu condiţiile adversarilor lui) Mă consider că fiind la acelaşi nivel cu ei, poate că au avut parte de mai multe resurse când au fost mici, dar eu, sincer, nu simt că mi-a lipsit nimic, în materie de bazine şi aşa mai departe. Dar spun că mai mulţi copii ar fi atraşi de sport dacă ar avea mai multe bazine, de exemplu.

(n.r. – despre idoli) Cred că mi se schimbă întotdeuna răspunsul la întrebarea asta. Mereu am dat răspunsuri diferite, dar în momentul de faţă aş spune că nu am tocmai un idol după care mă iau, un sportiv care să mă inspire atât de tare încât să-l menţionez, dar foarte multe le învăţ de la antrenorul meu Adrian Rădulescu.

(n.r. – despre pasiuni) Şi aici răspunsul este destul de plicitisitor, îmi pare rău că trebuie să dezamăgesc, dar nu prea… Ascult muzică, mă plimb cu bicicleta… Şi azi dimineaţă m-am plimbat puţin cu bicicleta, pentru că îmi era dor şi am întâlnit câţiva oameni care să mă recunoasă. Am început să-mi dau seama de micul val pe care l-am creat aici. Va scădea după olimpiadă, când lumea nu va mai fi atât de interesată, apoi va continua să crească, va scădea iar, trebuie să rămân cu capul pe umări şi să nu o să las niciodată să mi se urce la cap. Cred că de la tata am luat şi ceva pasiune pentru geografie. Îmi place să ştiu fiecare ţară unde este pe glob, îmi place să schimb căşti cu steagurile ţărilor. Asta am făcut la olimpiadă, am schimbat foarte multe căşti cu România, am şi cu Antigua, Bahrain, Nepal, ţări un pic mai rare, de care nu s-a auzit în lumea înotului. Cred că astea ar fi (n.r. – cărţile pe care le citeşte), geografie, psihologie şi filozofie”, a declarat el.

În vârstă de 16 ani, Popovici a terminat pe locul al patrulea proba de 200 de metri liber de la Jocurile Olimpice şi pe locul al şaptelea pe cea de 100 de metri liber. La 50 de metri liber, el nu s-a calficat în finală.