Dacia Mioveni, Rapid Bucureşti şi Măgura Cisnădie, victorii în primele meciuri din 2021, în Liga Naţională de handbal feminin
Vizualizări: 296, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăEchipele de handbal feminin Dacia Mioveni, Rapid Bucureşti şi Măgura Cisnădie au înregistrat victorii, marţi, în primele partide din 2021 ale Ligii Naţionale, contând pentru etapa a VII-a, programată sub formă de turneu, la Braşov.
Rezultatele primelor trei partide ale etapei sunt următoarele: Activ Ploieşti – Dacia Mioveni 17-21, Rapid Bucureşti – Universitatea Cluj 30-23, CSM Slatina – Măgura Cisnădie 12-25.
Miercuri se vor juca meciurile dintre HC Zalău – SCM Craiova, Gloria Bistriţa – Dunărea Brăila, Gloria Buzău – SCM Râmnicu Vâlcea şi Minaur Baia Mare – CSM Bucureşti.
Nou-promovata Crişul Chişineu-Criş s-a retras din Liga Naţională, iar toate rezultatele obţinute în competiţie au fost anulate.
La reluarea competiţiei, după 6 etape derulate în 2020, doar două echipe sunt neînvinse – CSM Bucureşti 18 puncte şi Minaur Baia Mare 16.