Cutremur de magnitudinea 6,6 în largul Insulei indoneziene Sumatra
Vizualizări: 285, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăUn cutremur de magnitudinea 6,6 a avut loc vineri în largul Insulei Sumatra, potrivit institului american de geofizică USGS, relatează AFP.
Seismul a fost înregistrat la ora locală 12.30, în apropiere de Insula Nias, la aproximativ 250 de kilometri sud de oraşul Sinabang, capitala Insulei Simeulue.
Un purtător de cuvânt al serviciilor de salvare de pe Insula Nias, Agus Wibisono, anunţă că pare să nu existe nici victime şi nici pagube.
El precizează că locuitori din zona de coastă au intrat în panică, din cauza zguduiturilor puternice, de teama unui tsunami.
”Cutremurul m-a ameţit, însă pentru moment clădirile din regiunea mea nu par să fi fost avariate”, a declarat la telefon AFP un gjhid turistic din sudul Insulei Nias, Sosial Zigoto.
Cutremurul resimţit destul de puternic la Padang, capitala vestului Sumatrei, a fost urmat de o replică mai slabă, care nu s-a soldat nici ea cu victime sau pagube.
Indonezia este zguduită frecvent de cutremure sau erupţii vulcanice, din cauza poziţiei sale pe ”Centrua de Foc” a pacificului, unde plăci tectonice intră în coliziune.
În 2018, un cutremur de magnitudinea 7,5 a provocat un tsunami care a lovit Palu, pe Insula Sumatra, unde 4.300 de oameni au murit sau au fost daţi dispăruţi.
Însă Indonezia rămâne marcată de cutremurul de la 26 decembrie 2004, de magnitudinea 9,1, în largul Sumatrei, care a provocat un tsunami uriaş, soldat cu moartea a 220.000 de oameni în întreaga regiune, dintre care aproximativ 170.000 numai în Indonezia.
Aceasta este una dintre cele mai grave catastrofe naturale înregistrate vreodată.