CSM Bucureşti, fără nouă jucătoare testate pozitiv la Covid-19, învinge Măgura Cisnădie şi rămâne lider în Liga Naţională
Vizualizări: 259, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăEchipa de handbal feminin CSM Bucureşti a învins marţi, în etapa a XI-a a Ligii Naţionale, formaţia Măgura Cisnădie, scor 31-25 (21-11), deşi a aliniat un lot din care au absentat nouă jucătoare şi antrenorul Adrian Vasile, cu teste pozitive la Covid-19. Alte trei handbaliste sunt accidentate.
În urma rezultatului, CSM Bucureşti rămâne liderul Ligii Naţionale, cu 33 de puncte.
Marţi s-au jucat şi alte partide din etapa a 11-a: CSM Galaţi – SCM Râmnicu Vâlcea 20-33, Gloria Bistriţa – SCM Craiova 28-23, Rapid Bucureşti – Gloria Buzău 24-25.
Miercuri vor avea loc celelalte trei dispute ale rundei, între CSM Slatina – Dacia Mioveni, HC Zalău – Activ Ploieşti şi Dunărea Brăila – Universitatea Cluj. În etapa a 11-a, Minaur Baia Mare ”stă”.
După meciurile de marţi, CSM Bucureşti continuă să fie lider, cu 33 puncte, urmată de Minaur Baia Mare 25 şi SCM Râmnicu Vâlcea 24.
Etapa a 12-a programează partide în 9-10 martie.