Corpul de Control din cadrul Poliţiei Române a ajuns, luni, la Buzău pentru a verifica modul în care au intervenit poliţiştii în agresiunea la care a fost supus un bărbat, cunoscut sub numele de ”Activistul buzoian”, în momentul în care a încercat să filmeze comerţul cu păsări vii pe marginea şoselei. Potrivit purtătorului de cuvânt din cadrul IPGPR, Georgian Drăgan, controlul a fost demarat luni şi este efectuat de specialişti din cadrul Direcţiei Control Intern al Poliţiei Române.
Știri similare
CNAS anunţă că au fost aprobate reglementări în sistemul de sănătate aplicabile în trimestrul II al acestui an/ Unele documente, a căror valabilitate a fost prelungită de mai multe ori în timpul stării de alertă, îşi vor pierde valabilitatea în 31 martie
ExclusivCasa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că Executivul a aprobat două acte normative care reglementează condiţiile de acordare a serviciilor medicale în trimestru II al anului 2021, urmând ca până la 1 iulie să fie elaborate şi aprobate actele normative necesare pentru punerea în aplicare a unor noi reglementări. Astfel, consultaţiile medicale pot fi acordate şi la distanţă, fără a fi necesară utilizarea cardului de sănătate, iar medicii de familie pot prescrie în continuare anumite medicamente pentru bolnavii cronic. CNAS atrage atenţia şi că unele documente, a căror valabilitate a fost prelungită de mai multe ori pe perioada stării de alertă, îşi vor pierde valabilitatea în 31 martie, fiind necesară o nouă evaluare a medicului specialist pentru emiterea unora noi....
Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPrimăria Timişoara, amendată pentru mizeria din toaletele publice de pe malul râului Bega
ExclusivGarda de Mediu Timiş a amendat Primăria Timişoara, cu suma de 2.000 de lei, pentru mizeria din toaletele aflate în staţiile de vaporaşe care circulă pe râul Bega, aceasta după ce municipalitatea a semnat, în urmă cu aproximativ o lună, un contract de salubrizare de 72.000 de lei pe an....
Vizualizări: 238, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăMAE: Noile condiţii de intrare în Anglia se vor aplica doar din 18 ianuarie; pentru Scoţia noile măsuri intră în vigoare de vineri
ExclusivMinisterul Afacerilor Externe (MAE) precizează că autorităţile britanice au revenit cu informaţii suplimentare privind data de intrarea în vigoare a noilor condiţii de intrare în Marea Britanie şi privind cerinţele în cazul testării pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2. Noile măsuri se vor aplica doar din 18 ianuarie la intrarea în Anglia şi din 15 ianuarie, pentru Scoţia....
Vizualizări: 291, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăÎn primele patru ore de când a început vaccinarea la Biserica Neagră din Braşov au fost imuniate 159 de persoane
ExclusivUSR PLUS a anunţat că la primul evenimentt de vaccinare împotriva COVID-19 organizat în Biserica Neagră din Braşov, au fost imunizate în primele patru ore 159 de persoane. Imunizările anti-COVID în Biserica Neagră, în cadrul evenimentului „Liber la biserică” vor continua luni, până la ora 19.00....
Vizualizări: 278, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPacienţii aflaţi în Spitalul de Ortopedie Foişor, transferaţi la alte unităţi medicale sau externaţi, întrucât spitalul va primi pacienţi COVID/ Arafat: Spitalul Foişor are o secţie de Terapie Intensivă de 21 de paturi şi are 200 de paturi pe oxigen
ExclusivPacienţii internaţi la Spitalul de Ortopedie Foişor din Bucureşti sunt transferaţi, vineri seară, la alte unităţi medicale sau externaţi, întrucât acest spital va primi, de sâmbătă dimineaţă, pacienţi cu infecţie COVID-19. "Spitalul Foişor are o secţie de Terapie Intensivă de 21 de paturi şi are 200 de paturi pe oxigen. Avea sub jumătatea secţiei de Terapie intensivă ocupată", a arătat Raed Arafat....
Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăGrupul de Comunicare Strategică: 2.644 de cazuri noi de COVID-19, în ultimele 24 de ore / 65 de decese / Numărul pacienţilor de la ATI se menţine sub 1.000
ExclusivGrupul de Comunicare Strategică a anunţat joi 2.644 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore. De asemenea, au fost înregistrate 65 de decese. Numărul pacienţilor internaţi la ATI este 958....
Vizualizări: 265, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăClotilde Armand, despre statuile din holul Primăriei: Nu sunt nici „Drăcoaice” şi nici „înconjurată de drăcoaice”. Sunt operele de artă ale absolvenţilor de la secţia de Sculptură de la Universitatea Naţională de Artă – FOTO
ExclusivClotilde Armand a precizat, referitor la statuile amplasate în holul Primăriei Sectorului 1, după ce avocatul fostului edil Daniel Tudorache şi şeful PSD s-au supărat că a fost deschis holul primăriei unde tinerii artişti să îşi expună lucrările, că nu sunt „Drăcoaie” şi nici nu este „încojurată de drăcoaice”. Primarul Sectorului 1 a spus că acelea sunt operele de artă ale absolvenţilor de la secţia de Sculptură din cadrul Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti....
Vizualizări: 278, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăKlaus Iohannis a promulgat legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antiţigănismului
ExclusivPreşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni Legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antiţigănismului, informează Administraţia Prezidenţială. Camera Deputaţilor a adoptat pe 15 decembrie 2020 proiectul de lege iniţiat de către deputatul minorităţilor naţional de la Partida Romilor „Pro-Europa” Daniel Vasile şi deputatul PSD Petre-Florin Manole privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antiţigănismului. Actul normativ prevede pedepse cu închisoarea de la una la la 5 ani dacă sunt distribuite materiale antiţigăneşti şi închisoare între 3 şi 10 ani plus interzicerea unor drepturi pentru iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antiţigănesc ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup....
Vizualizări: 272, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăAvocatul Poporului a atacat la CCR OUG 50/ 2021 referitoare la decontarea navetei elevilor
ExclusivAvocatul Poporului a atacat, miercuri, la Curtea Constituţională OUG 50/ 2021 referitoare la decontarea navetei elevilor. Avocatul Poporului consideră că există motive de neconstituţionalitate extrinsecă, nefiind solicitat avizul Consiliului Economic şi Social, dar şi de neconstituţionalitate intrinsecă, întrucât decontarea este condiţionată de existenţa unui serviciu public de transport în comun, lucru care nu poate fi garantat, dar şi de anumite limitări ale distanţelor şi sumelor. ...
Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăRaed Arafat: Ideea unei doze anuale de vaccin încă nu e pusă pe masă
ExclusivSecretarul de stat în cadrul MAI, Raed Arafat, a declarat că ideea unei doze anuale de vaccin împotriva COVID-19 ”nu e pusă pe masă” şi că ”nu e după cheful nostru, hai să mai facem o doză”. Arafat mai a arătat că fiecare persoană vaccinată cu prima doză, are asigurat rapelul....
Vizualizări: 261, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăBuzău: Doi profesori pensionari, soţ şi soţie, au murit în urma infecţiei cu noul coronavirus
ExclusivDoi profesori din Râmnicu Sărat, soţ şi soţie, care ieşiseră la pensie, au murit din cauza infecţiei cu noul coronavirus, la distanţă de mai puţin de două săptămâni unul faţă de celălalt....
Vizualizări: 284, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăSorin Cîmpeanu a anunţat că zeci de cadre didactice ar putea fi afectate de proiectul privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul / Cei din învăţământul superior nu fac obiectul iniţiativei legislative
ExclusivMinistrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a afirmat că zeci de cadre didactice ar putea fi afectate de proiectul de lege privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul, menţionând că s-ar putea găsi soluţii pentru personalul pensionat şi care continuă în învăţământ să fie plătit cu ora. El a menţionat că în prezent un cadru didactic pensionat primeşte 57 de lei net pe oră şi că cei din învăţământul superior nu fac obiectul acestei viitoare modificări legislative, chiar dacă au depăşit 65 de ani, ei primesc salariu sau pensie. ...
Vizualizări: 279, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCluj: 165 de persoane vaccinate până în prezent; o asistentă medicală care se ştia cu alergii a suferit o ”manifestare alergică uşoară de tip urticarian”/ Asistenta a primit tratament antialergic şi şi-a revenit
ExclusivPrefectura Cluj anunţă că 165 de persoane s-au vaccinat până în prezent, iar o asistentă medicală care se ştia cu alergii, fără a avea contraindicaţie la vaccinare, a suferit o ”manifestare alergică uşoară de tip urticarian la nivelul extremităţii cefalice”. Ea a primit tratament antialergic şi şi-a revenit. ...
Vizualizări: 269, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăSorin Cîmpeanu, despre profesorul din Suceava care apărea într-o fotografie cu masca desenată: Greşeala îi aparţine profesorului de matematică, fără doar şi poate
ExclusivMinistrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că greşeala îi aparţine profesorului de matematică din Suceava care s-a prezentat în faţa elevilor fără a purta masca de protecţie, dar a sugerat că cel care a desenat mawca pe fotografia transmisă presei poate fi depistat cu uşurinţă. ...
Vizualizări: 252, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăSecretar de stat în MS: Ceea ce am observat la această tulpină nouă, din Marea Britanie, este faptul că afectează mai mult vârstele mici, spre deosebire de tulpina iniţială
ExclusivMedicul Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul sănătăţii, afirmă că se constată o creştere a numărului de infecţii cu SARS-CoV-2 la copii cu vârste mici, sub 10 ani, arătând că printre copiii infectaţi sunt şi copii cu boli cronice, care sunt „fragili” în faţa bolii provocate de noul coronavirus. Ea subliniază importanţa măsurilor de protecţie sanitară în şcoli şi în activităţile în care sunt implicaţi copii. ...
Vizualizări: 265, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăUPDATE – Grupul de Comunicare Strategică: Peste 100 de cazuri noi de COVID-19, pentru a patra oară luna aceasta. Un deces înregistrat în ultimele 24 de ore/ Nu a fost raportat niciun deces anterior/ 34 de pacienţi cu COVID-19 sunt internaţi la ATI
ExclusivGrupul de Comunicare Strategică a anunţat duminică 109 cazuri noi de COVID-19 şi un deces, înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind a treia zi consecutiv când sunt peste 100 de cazuri noi şi a patra oară în luna iulie. Nu a fost raportat un deces anterior. La ATI sunt internaţii 34 de pacienţi cu COVID-19. 17 judeţe nu au niciun caz nou....
Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăMinisterul Dezvoltării adoptă normative noi privind construirea de creşe / Cseke Attila: Noua reglementare va garanta creşe sigure în caz de incendiu
ExclusivMinisterul Dezvoltării a adoptat noi reglementări privind construirea de creşe. Ministrul Cseke Attila a subliniat că fost nevoie de noi reglementări, pentru că normativa în vigoare de 24 de ani nu reflecta realitatea de astăzi. „Noua reglementare va fi mai simplă, mai uşor de aplicat, şi va garanta creşe sigure în caz de incendiu”, a explicat el....
Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăAproape 77.000 de persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore, 22.554 cu prima doză / 34 de reacţii adverse, raportate
ExclusivComitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a transmis, sâmbătă, că alte aproape 77.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, fiind raportate 34 de reacţii adverse. ...
Vizualizări: 252, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăReprezentanţii unui lanţ de supermarketuri, amendaţi de autorităţi pentru depozitarea ilegală de deşeuri în apropierea Şcolii Speciale nr. 2 din Sectorul 5
ExclusivPrimăria Sectorului 5 a dat mai multe amenzi reprezentanţilor unui lanţ de supermarketuri care au depozitat ilegal deşeuri pe domeniul public, în apropierea Şcolii Gimnaziale Speciale nr. 2. Cuantumul amenzilor este de 42.000 de lei, fiind dispuse totodată şi alte măsuri....
Vizualizări: 269, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăDominic Fritz: Carantinarea zonei metropolitane Timişoara este necesară pentru a preveni un colaps, altfel iminent, al sistemului sanitar
ExclusivPrimarul Timişoarei Dominic Fritz a declarat că era necesară carantinarea zonei metropolitane a municipiului pentru a preveni un colaps iminent al sistemului sanitar. El a adăugat că alte variante pentru a opri creşterea rapidă a ratei de infectare nu există....
Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă