Consiliul Judeţean Vrancea a câştigat definitiv un proces împotriva fostului parlamentar PSD Miron Mitrea care trebuie să achite instituţiei peste 28.000 de lei

Vizualizări: 239, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Consiliul Judeţean Vrancea a câştigat definitiv un proces împotriva fostului parlamentar PSD Miron Mitrea care trebuie să achite instituţiei peste 28.000 de lei

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma, a anunţat, miercuri, că instituţia a câştigat definitiv procesul cu fostul parlamentar PSD Miron Mitrea, iar acesta va trebui să achite instituţiei suma de 28.545 lei. Banii reprezintă contravaloarea serviciilor de pază de care a beneficiat Mitrea la cabinetul parlamentar, deschis la sediul PSD.

Știri similare

DOCUMENTAR – PNL şi scindările – de la PNL-Aripa Tânără la Partidul Liberal Reformator

DOCUMENTAR – PNL şi scindările – de la PNL-Aripa Tânără la Partidul Liberal Reformator

Politică

PNL a trecut prin mai multe scindări în epoca post-revoluţionară, începând chiar cu primul an de la reînfiinţare - 1990. PNL-AT, PNL-CD, PNL- Câmpeanu, PLD şi ALDE au fost cele mai importante facţiuni desprinse din PNL. Acum, în contextul Congresului, perspectiva unei rupturi în partid este vehiculată din nou....

Vizualizări: 226, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Orban, despre demiterea inspectorului şcolar de la Argeş, după solicitarea Alinei Gorghiu: Nu ştiam că am o colegă senator care conduce Guvernul şi Ministerul Educaţiei şi că inspectorii şcolari sunt schimbaţi la comandă politică

Ludovic Orban a declarat, întrebat despre demiterea Lilianei Murguleţ din funcţia de inspector şcolar general al judeţului Argeş, după ce o solicitare publică în acest sens a fost făcută de Alina Gorghiu, că nu ştia că are o colegă senator care conduce „Guvernul şi Ministerul Educaţiei şi că inspectorii şcolari sunt schimbaţi la comandă politică”....

Vizualizări: 221, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Deputatul Daniel Suciu afirmă că PSD va decide luni dacă sesizează sau nu Curtea Constituţională pe tema bugetului: Motive sunt extrem, extrem de multe

Deputatul Daniel Suciu afirmă că PSD va decide luni dacă sesizează sau nu Curtea Constituţională pe tema bugetului: Motive sunt extrem, extrem de multe

Politică

Deputatul PSD Daniel Suciu afirmă că partidul va decide, luni, dacă sesizează sau nu Curtea Constituţională (CCR) în privinţa bugetului pe 2021. "Motive sunt extrem, extrem de multe şi vă dau un singur exemplu, celebra anexă 703, care nu a existat niciodată, nu există nicio fundamentare legală pentru introducerea acestei anexe, 98% din bani sunt daţi exclusiv pentru unităţi administrativ-teritoriale conduse de PNL şi USR", susţine el....

Vizualizări: 235, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Vicepremierul Dan Barna anunţă că în viitoarea şedinţă de Guvern va fi, cel mai probabil, adoptat actul normativ care va reglementa noi măsuri pentru încurajarea vaccinării

Vicepremierul Dan Barna anunţă că în viitoarea şedinţă de Guvern va fi, cel mai probabil, adoptat actul normativ care va reglementa noi măsuri pentru încurajarea vaccinării

Politică

Viceprim-ministrul Dan Barna anunţă că în viitoarea şedinţă de Guvern va fi aprobat, cel mai probabil, actul normativ care va reglementa acordarea de tichete persoanelor care se vaccinează anti-COVID, dar şi organizarea unei loterii cu un premiu de un milion de lei la care să participe persoanele care se vaccinează. Conform lui Barna, în ceea ce priveşte beneficiile vaccinului, "există în continuare o treime de Românie la care pur şi simplu informaţia nu a ajuns" sau nu a ajuns într-o formă care să îi convingă....

Vizualizări: 235, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Premierul Cîţu respinge ideea unui nou lockdown: Nu a ajutat deloc la nimic, doar întârzie lucrurile

Premierul Cîţu respinge ideea unui nou lockdown: Nu a ajutat deloc la nimic, doar întârzie lucrurile

Politică

Premierul Florin Cîţu respinge ideea unui nou lockdown, susţinând că măsuri de acest gen nu au "ajutat deloc". Cîţu pledează din nou pentru vaccinare, ca unică soluţie de a depăşi pandemia de COVID-19. Premierul anunţă că măsura de susţinere a unei părţi din salariu pentru părinţii ai căror copii fac şcoală online va fi reintrodusă, resursele bugetare fiind asigurate pentru implementarea acesteia....

Vizualizări: 217, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Nicuşor Dan, despre parcurile din Bucureşti: Nu sunt nici mai bine, nici mai rău decât au fost toţi anii aceştia / Curăţenia este destul de bună

Nicuşor Dan, despre parcurile din Bucureşti: Nu sunt nici mai bine, nici mai rău decât au fost toţi anii aceştia / Curăţenia este destul de bună

Politică

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, luni seară, că nu îşi însuşeşte criticile legate de mizeria din parcurile din Bucureşti, el susţinând că acestea sunt exact ca în anii trecuţi, iar în prezent, curăţenia este destul de bună. Nicuşor Dan a precizat că se fac unele investiţii în parcuri şi că urmează să fie schimbat şi mobilierul din cele 40 de locuri de joacă. ...

Vizualizări: 175, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
DNA solicită preşedintelui Klaus Iohannis să încuviinţeze urmărirea penală a lui Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de luare de mită / Ce declara Iohannis când Senatul a respins avizarea urmăririi penale a lui Tăriceanu în acelaşi dosar

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) solicită preşedintelui Klaus Iohannis să încuviinţeze urmărirea penală pentru Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită. Când era ministru, Tăriceanu „ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari, constând în plata unor servicii de consultanţă. În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei”, arată un comunicat de presă al instituţiei....

Vizualizări: 252, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ioana Mihăilă: Solicitarea Parlamentului este binevenită. Voi merge/ Este un act de responsabilitate al celor aleşi să nu politizeze niciun aspect al evoluţiei pandemiei

Ioana Mihăilă: Solicitarea Parlamentului este binevenită. Voi merge/ Este un act de responsabilitate al celor aleşi să nu politizeze niciun aspect al evoluţiei pandemiei

Politică

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, afirmă că va merge în Parlament pentru a prezenta situaţia deceselor de COVID-19, considerând că solicitarea este binevenită. "Dar, de asemenea, este un act de responsabilitate al celor aleşi să nu politizeze niciun aspect al evoluţiei pandemiei", subliniază Mihăilă....

Vizualizări: 238, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cîţu, întrebat despre posibile modificări ale noilor restricţii: Nu în acest moment. E complicat să vorbim acum de o relaxare

Cîţu, întrebat despre posibile modificări ale noilor restricţii: Nu în acest moment. E complicat să vorbim acum de o relaxare

Politică

Premierul Florin Cîţu a declarat, întrebat despre modificarea orarului de funcţionare pentru magazine sau a orelor de circulaţie, că în acest moment nu sunt avute în vedere astfel de acţiuni, însă nu poate fi vorba despre o relaxare a măsurilor deocamdată. „Singurul mod prin care putem avea relaxare e să putem să discutăm de o campanie de vaccinare de succes”, a adăugat şeful Guvernului....

Vizualizări: 236, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
UPDATE Parlamentul a adoptat proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2021, în forma iniţiată de Guvern / Romaşcanu: Dragi români, şi voi şi noi am luat plasă cu acest Guvern. Descurcaţi-vă

Camera Deputaţilor şi Senatul a adoptat, în plenul reunit de marţi, proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2021, în forma iniţiată de Executiv, fără amendamente. Şi proiectul legii bugetului de stat pe acest an a fost adoptat de Parlament în forma propusă de Guvern. Liderul senatorilor PSD Lucian Romaşcanu a declarat la finalul votului că românilor şi votanţilor PNL şi ai partidelor de coaliţie le-a fost propus sloganul liberalilor şi anume „prin voi înşivă”. „Descurcaţi-vă, dragi români, pentru că asta este tot ceea ce poate să vă propună această coaliţie. Şi împreună, şi dumneavoastră aţi luat şi noi am luat plasă cu acest Guvern şi sperăm ca ceea ce se întâmplă acum în politica românească să fie ultima experienţă de acest gen”, a adăugat social-democratul. ...

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cîţu, despre candidatul liberalilor la alegerile prezidenţiale: PNL alege pe cel mai bine clasat atunci, nu acum

Cîţu, despre candidatul liberalilor la alegerile prezidenţiale: PNL alege pe cel mai bine clasat atunci, nu acum

Politică

Premierul Florin Cîţu a afirmat, vineri la Piatra Neamţ, că momentan nu se gândeşte să candideze la funcţia de preşedinte al României la alegerile prezidenţiale din 2024. El a adăugat că, atunci când va fi desemnat candidatul pentru funcţia de şef al statului, PNL va alege pe cel mai bine clasat la momentul respectiv....

Vizualizări: 228, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ludovic Orban: Sufăr pentru faptul că Virgil Popescu nu are în continuare Ministerul Economiei, pentru că realitatea este că, în următorii ani, cum se zice, ”all it’s about economics” – VIDEO

Ludovic Orban: Sufăr pentru faptul că Virgil Popescu nu are în continuare Ministerul Economiei, pentru că realitatea este că, în următorii ani, cum se zice, ”all it’s about economics” – VIDEO

Politică

Fostul premier Ludovic Orban mărturiseşte că „suferă” pentru faptul că fostul ministru al Economiei, Virgil Popescu. Nu este în continuare titularul acestui portofoliu, el arătând că „realitatea este că, în următorii ani, cum se zice, all it`s about economics”. Orban a subliniat nevoia ca toate programele de sprijin pentru mediul de afaceri începute în mandatul său de premier „să se operaţionalizeze, să se implementeze cu viteză maximă”. ...

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă