Consiliul de Securitate al ONU cere crearea unui nou guvern în Afganistan, prin negocieri

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Consiliul de Securitate al ONU cere crearea unui nou guvern în Afganistan, prin negocieri

Consiliul de Securitate al ONU a cerut luni crearea, prin negocieri, a unui nou guvern în Afganistan, care să fie ”unit, incluziv şi reprezentativ”, inclusiv prin participarea deplină, în condiţii de egalitate şi reprezentativitate, a femeilor”, transmite Reuters.

Organismul, care include 15 membri, reunit pentru a discuta situaţia din Afganistan, a mai cerut şi oprirea imediată a ostilităţilor şi a încălcării drepturilor omului şi ca toate părţile să permită accesul umanitar neîngrădit, sigur şi imediat.

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a cerut luni comunităţii internaţionale să se unească pentru a „suprima ameninţarea teroristă” în Afganistan după revenirea la putere a talibanilor.

Comunitatea internaţională trebuie să se unească pentru a se asigura că Afganistanul nu va mai fi folosit vreodată ca o platformă sau refugiu pentru organizaţiile teroriste”, a declarat Guterres la o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate. 

Secretarul general al ONU a solicitat „Consiliului de Securitate şi comunităţii internaţionale să facă front comun, să lucreze şi să acţioneze împreună şi să folosească orice mijloace pe care le au la dispoziţie pentru a suprima ameninţarea teroristă mondială în Afganistan şi pentru a garanta că drepturile omului fundamentale sunt respectate”.

Știri similare

Generalul în retragere nominalizat de Biden ca secretar al Apărării, Lloyd Austin, ar putea primi 1,7 milioane de dolari la plecarea din compania Raytheon Technologies

Generalul în retragere nominalizat de Biden ca secretar al Apărării, Lloyd Austin, ar putea primi 1,7 milioane de dolari la plecarea din compania Raytheon Technologies

Externe

Generalul în retragere nominalizat de preşedintele ales Joe Biden ca secretar al Apărării, Lloyd Austin, ar putea primi până la 1,7 milioane de dolari la plecarea sa din compania Raytheon Technologies, potrivit unui document pentru etică publicat duminică, transmite Reuters....

Vizualizări: 289, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Patru persoane împuşcate în afara stadionului de baseball Washington Nationals

Patru persoane împuşcate în afara stadionului de baseball Washington Nationals

Externe

Fani şi jucători au încercat să se adăpostească, sâmbătă noapte, în timpul unei partide de baseball, după ce mai multe focuri de armă au fost auzite, iar poliţia a anunţat ulterior că patru oameni au fost împuşcaţi în afara spaţiului, relatează Reuters. ...

Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Putin promulgă legea care le acordă foştilor preşedinţi ruşi imunitate pe viaţă şi un mandat în Camera superioară a Parlamentului, în care beneficiază de asemenea de imunitate

Putin promulgă legea care le acordă foştilor preşedinţi ruşi imunitate pe viaţă şi un mandat în Camera superioară a Parlamentului, în care beneficiază de asemenea de imunitate

Externe

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat o lege care le oferă foştilor preşedinţi ruşi o imunitate pe viaţă - nu doar cu privire la fapte din timpul mandatelor acestora ci şi în afara acestuia şi potrivit căreia foştii şefi de stat ruşi nu pot fi arestaţi de poliţie, nu pot fi interogaţi şi nici percheziţionaţi, relatează AFP....

Vizualizări: 267, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Tower Bridge din Londra a rămas blocat 12 ore cu cele două braţe ridicate

Tower Bridge din Londra a rămas blocat 12 ore cu cele două braţe ridicate

Externe

Tower Bridge din Londra a rămas blocat cu cele două braţe ridicate, timp de 12 ore, din cauza unui "incident tehnic", perturbând mult traficul în capitala britanică. Defecţiunea a fost remediată, marţi dimineaţă, anunţă BBC....

Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Universitatea Oxford a întrerupt studiul clinic pe copii şi adolescenţi pentru serul anti-Covid

Universitatea Oxford a întrerupt studiul clinic pe copii şi adolescenţi pentru serul anti-Covid

Externe

Universitatea Oxford a întrerupt studiul clinic derulat în Marea Britanie pe copii şi adolescenţi pentru serul anti-Covid pe care îl dezvoltă împreună cu AstraZeneca, în aşteptarea mai multor informaţii privind rarele cazuri de tromboză apărute la adulţii care au fost imunizaţi cu acest vaccin, informează Reuters....

Vizualizări: 261, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Arlene Foster îşi prezintă oficial demisia din funcţia de premier al Irlandei de Nord

Arlene Foster îşi prezintă oficial demisia din funcţia de premier al Irlandei de Nord

Externe

Principalele partide din Irlanda de Nord au la dispoziţie şapte zile pentru a se pune de acord asupra unui guvern, după ce Arlene Foster, din cadrul Partidului Unionist Democrat (DUP), şi-a prezentat în mod oficial demisia din postul de premier al provinciei semiautonome britanice, relatează Reuters....

Vizualizări: 259, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Leonid Volkov, un apropiat al lui Navalnîi, îndeamnă la manifestaţii, duminică, de Ziua Îndrăgostiţilor, în susţinerea opozantului încarcerat, după ce Moscova anunţă că-i consideră pe membrii FBK ”agenţi de influenţă” în serviciul NATO

Un apropiat al lui Aleksei Navalnîi, Leonid Volkov, îndeamnă marţi la o nouă manifestaţie la nivel naţional - duminică, de Ziua Îndrăgotiţilor - în susţinearea opozantului rus, condamnat săptămâna trecută la trei ani şi jumătate de închisoare, din care mai are de ispăşit doi ani şi opt luni, relatează Reuters....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Iubita disidentului Protasevici, într-o înregistrare făcută în detenţie. Rudele celor doi cer ajutor internaţional pentru eliberarea lor

Iubita disidentului Protasevici, într-o înregistrare făcută în detenţie. Rudele celor doi cer ajutor internaţional pentru eliberarea lor

Externe

Studenta rusă Sofia Sapega, care a fost reţinută împreună cu activistul şi jurnalistul belarus Roman Protasevici, după ce avionul în care se aflau a fost deturnat spre Minsk pentru a fi arestaţi, apare într-o înregistrare făcută în detenţie. Între timp, rudele celor doi cer ajutor internaţional pentru eliberarea lor....

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Disensiuni în Senatul SUA, care blochează o vastă reformă electorală democrată

Disensiuni în Senatul SUA, care blochează o vastă reformă electorală democrată

Externe

Republicanii au blocat în Senatul american un proiect de reformă electorală, scoţând astfel la lumină disensiuni puternice în probleme cruciale ale democraţiei americane - precum dreptul la vot şi diverse modalităţi de acces la urne, aflate în centrul contestării alegerilor prezidenţiale de către Donald Trump, relatează AFP....

Vizualizări: 252, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă