Comisia Europeană dă Polonia în judecată la CJUE cu privire la legea privind puterea judiciară şi cere măsuri provizorii

Vizualizări: 261, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Comisia Europeană dă Polonia în judecată la CJUE cu privire la legea privind puterea judiciară şi cere măsuri provizorii

Comisia Europeană a decis miercuri să dea în judecată Polonia, la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), cu privire la legea privind puterea judiciară din 20 decembrie 2019, care a intrat în vigoare la 14 februarie 2020 şi cere Curţii să dispună măsuri provizorii până la soluţionarea dosarului, anunţă CE într-un comunicat.

Comisia acuză Varşovia că prin această lege ”subminează” independenţa justiţiei şi consideră că legea este ”incompatibilă” cu statul de drept.

Ea acuză că legea împiedică judecătorii polonezi, prin intermediul unor proceduri disciplinare, să aplice în mod direct anumite prevederi ale dreptului european care apără independenţa justiţiei şi să consulte CJUE înainte să se pronunţe în asemenea cazuri.

Bruxellesul acuză totodată Varşovia de faptul că încalcă statul de drept prin faptul că autorizează Camera Disciplinară a Curţii Supreme poloneze – ”a cărei independenţă nu este garantată” subliniază CE – să ia decizii care influenţează în mod direct judecătorii şi felul în care îşi exercită funcţia.

Camera poate ridica imunitatea judecătorilor în vederea urmării penale, încarcerării, suspendării temporare din funcţie şi reducerii salariilor judecătorilor, precizează Comisia.

”Simpla perspectivă ca judecătorii să fie vzaţi de proceduri într-o instanţă a cărei independenţă nu este garantată poate avea un efect descurajator asupra lor şi le poate afecta independenţa”, subliniază Comisia în comunicat.

Bruxellesul consideră că acest lucru ”poate afecta grav independenţa justiţiei şi obligaţia asigurării unei protecţii judiciare efective şi, astfel, poate afecta ordinea juridică a Uniunii (Europene) în ansamblul său”.

Comisia anunţă că a decis miercuri să ceară CJUE să dispună măsuri provizorii în vederea evitării unei ”agravări a unui prejudiciu grav şi ireparabil cauzat independenţei justiţiei şi ordinii juridice a UE”.

Comisia prezintă cele trei măsuri provizorii pe care le solicită.

Ea cere CJUE să suspende dispoziţiile care abilitează Camera Disciplinară a Curţii Supreme poloneze să se pronunţe cu privire la cereri de ridicare a imunităţii judiciare şi cu privire la angajarea la locul de muncă, securitatea socială şi retragerea din funcţie a judecătorilor Curţii Supreme.

Comisia cere, de asemenea, suspendarea efectelor deciziilor deja pronunţate de către Cameră cu privire la ridicarea imunităţii judiciare.

Bruxellesul solicită CJUE, în al treilea rând, să suspende dispoziţiile care împiedică jurisidicţii poloneze să aplice în mod direct anumite dispoziţii ale drepului european care protejează independenţa justiţiei şi săoblige Curtea Supremă poloneză să ceară opinia Curţii înainte să se pronunţe cu privire la asemenea dispoziţii şi la cele care permit calificarea în infracţiuni disciplinare a unor acţiuni judecătoreşti.

Cimisia aminteşte că a declanşat, pentru prima oară în istoria europeană, la 20 decembrie 2017, o procedură în baza Articolului 7 al Tratatului UE împotriva Poloniei.

Ea a lansat la 3 aprilie 2019 o procedură de infringement cu privire la faptul că noul regim disciplinar încalcă independenţa judiciară a judecătorilor polonezi şi nu prezintă garanţiile necesare în vederea evitării unei plasări a acestora sub control politic.

Legea privind puterea judiciară de la 20 decembrie 2019 modifică o serie de acte legialative care încadrează funcţionarea sistemului judiciar în Polonia.

Comisia a trimis Poloniei o scrisoare de avertisment cu privire la această lege, la 29 aprilie 2020.

La 30 octombrie, CE aprecia că răspunsul Poloniei la scrisoare este nesatisfăcător şi continua procedura de infringement, prin trimiterea unui aviz motivat, căruia Varşovia i-a răspuns la 30 decembrie.

În cadrul acestei proceduri de infringement, lansate la 29 aprilie 2020, Comsiia a trimis Varşoviei o scrisoare de avertisment complementară, adoptată la 3 decembrie 2020, cu privire la continuarea funcţionării Camerei Disciplinare a Curţii Supreme poloneze şi la alte cazuri cu privire la judecători.

La 27 ianuarie 2021, în lipsa unui răspuns satisfăcător din partea Varşoviei la scrisoarea de avertisment complementară,, Bruxellesul a trimis un aviz motivat complementar, căruia Polonia i-a răspuns la 26 februarie.

Știri similare

Virus – Statele Unite înregistrează un nou record de contaminări

Virus – Statele Unite înregistrează un nou record de contaminări

Externe

Statele Unite au înregistrat sâmbătă, pentru a treia zi consecutiv, un număr record de contaminări cu coronavirus în 24 de ore cu aproape 230.000 de cazuri, potrivit datelor de la Universitatea Johns Hopkins, scrie AFP. ...

Vizualizări: 265, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Un program de muncă de peste 55 de ore pe săptămână creşte riscul de deces, arată un studiu OMS-OIM; ”A venit timpul ca toată lumea – guverne, angajatori şi salariaţi – să recunoască, în sfârşit, că un program de muncă lung poate antrena morţi premature”, îndeamnă OMS

Un program de muncă de peste 55 de ore pe săptămână creşte riscul de deces, arată un studiu OMS-OIM; ”A venit timpul ca toată lumea – guverne, angajatori şi salariaţi – să recunoască, în sfârşit, că un program de muncă lung poate antrena morţi premature”, îndeamnă OMS

Externe

Un program de muncă de peste 55 de ore pe săptămână creşte riscul unui deces din cauza unor boli cardiace şi accidente cardio-vasculare cerebrale (AVC), arată un studiu realizat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), publicat luni, relatează AFP....

Vizualizări: 231, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Atleta belarusă Krisţina Ţimanuskaia, ”fericită să fie în siguranţă” în Polonia; tânăra, ”surprinsă că situaţia a devenit un asemenea scandal politic”, vrea să-şi continue cariera sportivă

Atleta belarusă Krisţina Ţimanuskaia, ”fericită să fie în siguranţă” în Polonia; tânăra, ”surprinsă că situaţia a devenit un asemenea scandal politic”, vrea să-şi continue cariera sportivă

Externe

Alergătoarea de sprint belarusă Krisţina Ţimanuskaia, care a refuzat să se întoarcă în ţară de teamă faţă de viitorul său, s-a declarat joi, în faţa presei de la Varşovia, ”feritică să fie în siguranţă” în Polonia, relatează AFP....

Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Bolsonaro: ”Brazilia este în faliment. Nu pot să fac nimic”

Bolsonaro: ”Brazilia este în faliment. Nu pot să fac nimic”

Externe

”Brazilia este în faliment. Nu pot să fac nimic”, afirmă preşedintele Jair Bolsonaro, care atribuie criza ”acestui virus alimentat de presă”, în contextul în care ajutoare care au salvat milioane de persoane de sărăcie s-au terminat, relatează AFP....

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Oficial european: UE ar putea aproba oficial vaccinul dezvoltat de Pfizer şi BioNTech pentru combaterea noului cornavirus cel mai devreme pe 23 decembrie

Oficial european: UE ar putea aproba oficial vaccinul dezvoltat de Pfizer şi BioNTech pentru combaterea noului cornavirus cel mai devreme pe 23 decembrie

Externe

Uniunea Europeană ar putea aproba oficial vaccinul dezvoltat de companiile Pfizer şi BioNTech pentru combaterea noului coronavirus cel mai devreme pe 23 decembrie, cu numai două zile după posibilul acord al autorităţii de reglementare, a declarat, miercuri, un oficial al Comisiei Europene, citat de Reuters....

Vizualizări: 276, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă