Coaliţia conservator-naţionalistă Dreapta Unită, aflată la putere în Polonia, se sparge, după ce premierul Mateusz Morawiecki îl demite din funcţia de vicepremier şi din Guvern pe Jaroslaw Gowin, liderul Partidului Antanta, unul dintre cei trei membri ai coaliţiei
Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPartidul Antanta (liberal-conservator), una dintre cele trei formaţiuni aflate la putere în Polonia, a ieşit din coaliţia conservator-naţionalistă, după ce liderul acestuia, Jaroslaw Gowin, a fost demis din funcţia de vicepremier de către premierul polonez Mateusz Morawiecki, relatează AFP.
”Părăsim Guvernul cu capul sus. Demisia mea înseamnă sfârşitul Drepte Unite şi spargerea coaliţiei”, a declarat presei Jaroslaw Gowin, liderul Partidului Antanta, una dintre cele trei formaţiuni care făceau parte din coaliţia condusă de Partidul Lege şi Justiţie (PiS, conservatori), după ce premierul Mateusz Morawiecki l-a demis din postul de vicepremier.
Partidul lui Jaroslaw Gowin dispune de zece mandate de deputat în Camera inferioară a Parlamentului, iar această demisie ar putea conduce la pierderea majorităţii guvernamentaler în Legislativ.
Jaroslaw Gowin a declarat că a aflat despre faptul că a fost demis din presă.
Un purtător de cuvânt al Guvernului, Piotr Mueller, l-a anunţat cu privire la demitere în timpul conferinţei de presă.
”Premierul Mateusz Morawiecki i-a cerut azi (marţi) preşedintelui Andrzej Duda să-l demită pe Jaroslaw Gowin din funcţiile de vicepremier şi ministru al Dezvoltării, Muncii şi Tehnologiilor”, a anunţat Piotr Mueller.
În opinia acestuia, Dreapta Unită este în continuare în măsură să guverneze, după ce unii membri ai Antantei s-au angajat să susţină unele reforme guvernamentale.
Pentru a-şi păstra majoritatea parlamentară, PiS este nevoit ca de-acum să se sprijine pe deputaţi din alte partide – mai ales de extremă dreapta.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului i-a reproşat lui Jaroslaw Gowin, în timp ce-i anunţa demiterea, că nu a făcut suficient în vederea avansării unei mari reforme economice.
Jaroslaw Gowin acuză această reformă – în mare parte fiscală – de faptul că afectează în principal clasa de mijloc.
”Noi am anunţat că Dreapta Unită nu va creşte impozitele. Cu toate acestea, proiectul legii fiscale prezentat recent de către premierul Mateusz Morawiecki prevede o creştere drastică a impozitelor, nu doar vizând antreprenorii, ci toate persoanele întreprinzătoare, clasa de mijloc”, a declarat el.
Dreapta Unită de confruntă cu turbulenţe de aproape un an de zile, însă critici ale Partidului Antanta par să-l fi deranjat pe şeful Guverului.