Cîţu: Sunt miniştri care au o performanţă foarte bună şi sunt miniştri care au rămas în urmă / Niciodată nu-mi doresc o remaniere / În ce condiţii ar putea apărea schimbarea unui ministru
Vizualizări: 227, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPremierul Florin Cîţu a afirmat, marţi seară, că sunt miniştri care au o performanţă foarte bună şi sunt miniştri care au rămas în urmă, ceea ce se vede şi în sondaje. Întrebat dacă îşi doreşte o remaniere, Cîţu a negat, dar a explicat că ar putea lua o astfel de decizie pentru a avea un guvern mai puternic.
”Sunt miniştri care au o performanţă foarte bună şi sunt miniştri care au rămas în urmă”, a declarat, marţi seară, la TVR 1, Florin Cîţu.
Acesta a explicat că unii au o performanţă bună, vorbesc cu oamenii, explică, comunică, ceea ce se vede şi în sondaje.
”Vin cu măsuri, chiar dacă sunt controversate câteodată”, a afirmat premierul.
Acesta a precizat că-i evaluează zilnic pe miniştri, dar, la un moment dat, va trage linie.
”O să vedem atunci când trag linie, dar eu să ştiţi că-i avertizez pe miniştri din timp (…) Niciodată nu-mi doresc o remaniere. Nu-mi doresc o remaniere, aceste lucruri se întâmplă doar dacă văd că acea decizie va duce la un guvern mai puternic”, a afirmat premierul, precizând că nu este în această situaţie în acest moment.