Știri similare
Iohannis a cerut ambasadorilor români să transmită că în România, se respectă valorile democratice şi că, deşi avem o criză guvernamentală, nu ne abatem de la parcursul nostru european şi euroatlantic, iar criza îşi va găsi soluţia
PoliticăRomânia continuă să fie o ţară stabilă, care nu deraiază de la valorile şi angajamentele asumate, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis în discursul rosit la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, garantând că vor fi găsite cele mai potrivite soluţii pentru actuala criză politică. El a cerut ambasadorilor români să transmită în statele în care reprezintă ţara că în România, se respectă valorile democratice, Constituţia ţării şi, chiar dacă avem acum o criză guvernamentală, nu ne abatem de la parcursul nostru european şi euroatlantic şi vom găsi o soluţie bună şi pentru această criză....
Vizualizări: 228, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăComisia Europeană – România a depus oficial Planul de Redresare şi Rezilienţă. Până acum, 22 de state au transmis documentul
PoliticăComisia Europeană anunţă că România a depus oficial Planul de Redresare şi Rezilienţă, până acum, 22 de state transmiţând documentul....
Vizualizări: 231, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCîţu: În perioada pe care o traversăm, marcată de o proliferare a teoriilor conspiraţioniste, a antisemitismului şi a intoleranţei, este cu atât mai mult necesar să transmitem un apel la acţiune/ România susţine combaterea tuturor formelor de discriminare
PoliticăPremierul Florin Cîţu a transmis, miercuri, că , în perioada pe care o traversăm, cinstirea memoriei victimelor Holocaustului nu mai este suficientă, fiind necesare acţiuni concrete. ”România susţine cu tărie combaterea tuturor formelor de discriminare şi a tuturor modalităţilor de propagare a acestora, a discursului instigator la ură şi a antisemitismului”, a transmis prim-ministrul. ...
Vizualizări: 259, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăFlorin Cîţu: Aştept desemnarea ministrului Sănătăţii de la USR PLUS/ Coaliţia poate merge mai departe
PoliticăPremierul Florin Cîţu a declarat că aşteaptă ca USR PLUS să desemneze noul ministru al Sănătăţii, având în vedere că portofoliul revine acestei formaţiuni politice. Coaliţia de guvernare poate merge mai departe, a adăugat Cîţu, precizând că, în calitate de şef al Executivului, va evalua miniştrii în funcţie de ceea ce fac, şi nu de ceea ce spun....
Vizualizări: 259, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăAlexandru Rafila: Educaţia sexuală nu trebuie să fie o disciplină separată. Educaţia sexuală este o componentă a educaţiei pentru sănătate
PoliticăMedicul Alexandru Rafila, deputat PSD, susţine că educaţia sexuală nu trebuie să fie o disciplină separată în şcoli, ci o componentă a educaţiei pentru sănătate, menţionând faptul că trebuie cunoscută curricula care stă la baza acesteia. ...
Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCiucă, despre un eventual pericol privind un „eveniment” la centrala nucleară de la Zaporojie: Până la acest moment, nu avem date care să justifice niciun fel de îngrijorare, monitorizăm permanent toate datele legate de mediu
PoliticăPremierul Nicolae Ciucă a afirmat, referitor la un eventual pericol privind un "eveniment" la centrala nucleară de la Zaporojie, din Ucraina, că, până la acest moment, "nu avem date care să justifice niciun fel de îngrijorare", menţionând că sunt monitorizate datele privind mediul şi se ţine legătura cu autorităţile de specialitate din Europa şi cu partenerii din Ucraina. "Avem luate toate măsurile pentru protejarea populaţiei", a susţinut el....
Vizualizări: 176, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmăCamera Deputaţilor votează miercuri moţiunea simplă a PSD împotriva ministrului Agriculturii Adrian Oros
PoliticăCamera Deputaţilor votează în plenul de miercuri, începând cu ora 12.30, moţiunea simplă a PSD intitulată „Agricultura României este atacată de cel mai periculos dăunător: ministrul Adrian-Nechita OROS!”....
Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăIohannis: Golful, un sport care nu e deloc exclusivist şi care oferă un foarte bun prilej de a petrece mai mult timp în natură, se poate practica la orice vârstă şi încurajez pe cât mai mulţi să descopere acest frumos sport, care oferă multe satisfacţii
PoliticăPreşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, la evenimentului organizat de compania Dacia Renault cu prilejul decernării premiilor Cupei de Golf „Paul Tomiţă”, că golful, un sport care nu e deloc exclusivist şi care oferă un foarte bun prilej de a petrece mai mult timp în natură, se poate practica la orice vârstă, încurajând pe cât mai mulţi să descopere acest frumos sport, care oferă multe satisfacţii....
Vizualizări: 235, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăFirea: Ne-a cerut acum dl Cîţu, de la tribuna Parlamentului, „dovada” vaccinării”! Gata, am difuzat dovada! Hai cu realizările woooww!
PoliticăPrim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a prezentat „dovada” vaccinări, după ce premierul Florin Cîţu a cerut acest lucru de la tribuna Parlamentului. Ea a adăugat că premierul spune că „asta e reţeta «fantastică» prin care el va scoate economia din criză! Că aşa achită şi împrumuturile înrobitoare! Găseşte bani de pensii, alocaţii, sprijin pentru mediul de afaceri! Gata, am difuzat dovada! Hai cu realizările woooww”....
Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăFlorin Cîţu, despre Jocurile Olimpice: Vă daţi seama că eu vreau să mergem să câştigăm tot
PoliticăPremierul Florin Cîţu a afirmat, marţi seară, că şi-ar dori o performanţă a românilor la Jocurile Olimpice. ”Vă daţi seama că eu vreau să mergem să câştigăm tot”, a afirmat premierul....
Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăGheorghe Falcă: În 23 septembrie, România va semna PNRR, în valoare de 29,2 miliarde euro. În 24 septembrie, va fi doamna Ursula von der Leyen în România/ Doamna preşedintă a participat la toate semnările programelor şi de aceea va participa şi în România
PoliticăEuroparlamentarul Gheorghe Falcă afirmă că preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a participat la toate semnările programelor naţionale de redresare şi rezilienţă şi de aceea vine şi în România. Vicepreşedintele PNL susţine că banii din PNRR nu sunt în pericol din cauza crizei politice de la Bucureşti....
Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăMarcel Ciolacu: Cîţu a inventat turismul de vaccinare/ Unu din zece bătrâni şi cu boli cronice a reuşit să se înscrie pe platformă/ Liderul PSD aşteaptă demisia premierului, dacă în septembrie nu vor fi vaccinaţi 10,4 milioane de români
PoliticăPreşedintele PSD, Marcel Ciolacu, critică modul în care a fost organizată campania de vaccinare şi consideră că, dacă până în luna septembrie nu se va ajunge la imunizarea a 70% din populaţie, premierul ar trebui să demisioneze. ”Cîţu a inventat turismul de vaccinare (...) Oamenii vin sute de kilometri ca să se vaccineze în spitale când au o boală cronică, în loc să se vaccineze la ei acasă. Totul e incontrolabil, se schimbă regulile. (...) Stăm şi ne uităm la televizor cum îşi arată bicepşii, tricepşii şi tricourile” afirmă Ciolacu....
Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăAdrian Wiener (USR): Nu este vorba de formarea unui Guvern „în jurul PNL”, ci „alături” de PNL şi UDMR/ Nu intrăm în coaliţie pentru a sprijini o guvernare PNL, ci pentru a oferi românilor o coaliţie de guvernare responsabilă
PoliticăSenatorul USR Adrian Wiener afirmă că Alianţa USR PLUS nu intră în coaliţie pentru "a sprijini o guvernare PNL, ci pentru a oferi românilor o coaliţie de guvernare responsabilă". "Nu este vorba de formarea unui Guvern «în jurul PNL», ci «alături» de PNL şi UDMR", spune el....
Vizualizări: 283, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăIohannis: Coaliţia de guverare a trecut în aceste zile printr-un moment mai dificil. Nu trebuie să tratăm acest episod ca fiind altceva decât este. Liderii coaliţiei au dat dovadă de maturitate şi responsabilitate – VIDEO
PoliticăPreşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că actuala coaliţie de guverare a trecut în aceste zile printr-un moment mai dificil, precizând că nu trebuie să tratăm acest episod ca fiind altceva decât este. ”Liderii coaliţiei au dat dovadă de maturitate şi responsabilitate”, a constatat preşedintele....
Vizualizări: 265, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPartidul AUR consideră că paşaportul de vaccinare european este discriminatoriu
PoliticăReprezentanţii Alianţei pentru Unirea Românilor au luat act cu îngrijorare de intenţia Comisiei Europene de a introduce un paşaport digital de vaccinare împotriva COVID-19, prin care va fi limitată libertatea de mişcare a cetăţenilor europeni. „Dacă această măsura va fi adoptată se vor crea două categorii de cetăţeni: cei care se vor putea bucura de libertatea de mişcare şi cei care vor fi sancţionaţi pentru opiniile lor sau pentru faptul că nu fac parte din categoriile prioritate de populaţie care sunt imunizate prin vaccinare”, mai arată AUR, într-un comunicat de presă. ...
Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăAlexandru Rafila: TIR-urile ATI nu sunt făcute să trateze săptămâni sau luni pacienţii
PoliticăMedicul Alexandru Rafila, deputat PSD, a declarat, joi seară, că unităţile mobile de terapie intensivă, aşa zisele TIR-uri ATI, nu sunt făcute să trateze pacienţii timp de mai multe săptămâni sau chiar luni, ci sunt pentru momentele în care există un vârf de cazuri în secţiile ATI din spitale....
Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăIohannis, despre faptul că AUR vrea suspendarea sa: E o poveste cam fumată / Este o formaţiune despre care nu se prea ştie ce vrea şi ce face în politică
PoliticăKlaus Iohannis a afirmat, întrebat miercuri ce părere are despre faptul că liderul AUR George Simion a anunţat că vrea să îl suspende din funcţia de şef al statului, că aceasta este „o poveste cam fumată”. Preşedintele a adăugat că Alianţa pentru Unirea Românilor este „o formaţiune despre care nu se prea ştie ce vrea şi ce face în politică”....
Vizualizări: 282, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPreşedintele USR Sulina Mirel Constantin a demisionat din funcţie, după afirmaţiile la adresa lui Ivan Patzaichin
PoliticăLiderul USR Tulcea Eugen Terente a anunţat că Mirel Constantin a demisionat din funcţia de preşedinte al USR Sulina, după afirmaţiile pe care le-a făcut la adresa lui Ivan Patzaikin care a fost invitat de Alianţa USR-PLUS să facă parte din grupul consultativ reprezentativ pentru Delta Dunării, însă acesta a refuzat....
Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăIohannis a semnat decretul pentru numirea Ioanei Mihăila ca ministru al Sănătăţii. Ceremonia de învestitură va avea loc miercuri, la Cotroceni / Şeful statului va susţine declaraţii, de la ora 19.00
PoliticăPreşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul pentru numirea Ioanei Mihăilă în funcţia de ministru al Sănătăţii, a transmis Administraţia Prezidenţială. Ceremonia de învestitură va avea loc la ora 18.15 la Palatul Cotroceni....
Vizualizări: 259, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăVlad Voiculescu: Autorii direcţi ai dezastrului din ultimii 30 de ani în sistemul de sănătate din România sunt PSD şi mafia pesedistă – VIDEO
PoliticăMinistrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, luni, în Parlament, unde se dezbate moţiunea simplă depusă de PSD împotriva sa că ”autorii direcţi ai dezastrului din ultimii 30 de ani în sistemul de sănătate din România sunt PSD şi mafia pesedistă”. ...
Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă