Cîţu, despre proiectul de OUG privind programul de investiţii „Anghel Saligny”: A fost respectată procedura în totalitate. Ministerul Transporturilor a fost avizator tacit

Vizualizări: 223, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cîţu, despre proiectul de OUG privind programul de investiţii „Anghel Saligny”: A fost respectată procedura în totalitate. Ministerul Transporturilor a fost avizator tacit

Premierul Florin Cîţu a afirmat că toată procedura privind proiectul de act normativ legat de programul de investiţii „Anghel Saligny” a fost complet respectată, iar Ministerul Transporturilor este avizator tacit, în sensul în care Cătălin Drulă nu şi-a dat semnătura pe document, acesta trecând în Executiv cu avizul tacit al instituţiei.

Știri similare

Firea: Am plecat dezgustată azi din Senat, împreună cu ceilalţi colegi – senatorii social-democraţi, din cauza modalităţii „dreptei” de a guverna, prin minciună şi hoţie

Firea: Am plecat dezgustată azi din Senat, împreună cu ceilalţi colegi – senatorii social-democraţi, din cauza modalităţii „dreptei” de a guverna, prin minciună şi hoţie

Politică

Senatoarea PSD Gabriela Firea a afirmat că a plecat, alături de alţi colegi din partid, din plenul de luni al Senatului dezgustată de felul „dreptei” de a guverna, prin minciună şi hoţie. A„stăzi, la votul din Senat pentru legea privind vânzarea avuţiei naţionale şi a capacităţilor de producţie ale statului român, susţinută de PNL şi aliaţii lor, înţelegerea partidelor de Dreapta nu a funcţionat şi atunci au forţat călcarea în picioare a regulamentului şi au cerut să se voteze până le iese aşa cum şi-au dorit. Nu am fost dispuşi să participăm la această hoţie a liberalilor şi useriştilor şi am părăsit de îndată şedinţa de plen”, a adăugat ea....

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cîţu, despre documentele referitoare la grupul de lucru pentru verificarea raportărilor privind COVID: Nu este un document, este o coală de hârtie. Guvernul a explicat procedura

Cîţu, despre documentele referitoare la grupul de lucru pentru verificarea raportărilor privind COVID: Nu este un document, este o coală de hârtie. Guvernul a explicat procedura

Politică

Premierul Florin Cîţu a declarat, întrebat despre documentele apărute în spaţiul public privind grupul de lucru pentru verificarea raportărilor de cazuri COVID, că acela nu e un document, ci o coală de hârtie. Şeful Executivului a adăugat că Guvernul a dat un comunicat de presă în care a explicat procedura exactă de înegistrare a documentelor....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ciolacu, rugat să comenteze finanţarea de către Ungaria a asociaţiilor din care fac parte lideri UDMR: Este imoral? Foarte posibil! Atunci cred că statul român trebuie să facă la fel şi să nu se mai plângă

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, afirmă, întrebat fiind cum comentează finanţarea de la Budapesta a unor asociaţii din care fac parte şi lideri ai UDMR, că, dacă e ceva ilegal acolo, instituţiile statului trebuie să ia atitudine, dar dacă e imoral ”statul român trebuie să facă la fel şi să nu se mai plângă”. ...

Vizualizări: 164, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
UPDATE – Propunerile PNL pentru Guvern: Alexandru Nazare, Raluca Turcan, Adrian Oros, Sorin Cîmpean, Lucian Bode, Nicolae Ciucă, Virgil Popescu, Bogdan Aurescu şi Bogdan Gheorghiu/ Orban: Poate unii au fost supăraţi/ Lista de miniştri, depusă miercuri

Liberalii au decis, marţi seară, lista de miniştri din Cabinetul Cîţu: Alexandru Nazare (Finanţe), Raluca Turcan (Muncă), Adrian Oros (Agricultură), Sorin Cîmpean (Educaţie), Lucian Bode (INterne), Nicolae Ciucă (Apărare), Virgil Popescu (Energie), Bogdan Aurescu (Externe) şi Bogdan Gheorghiu (Cultură). Liderul PNL, Ludovic Orban a afirmat că le-a transmis colegilor care au fost nemulţumiţi că PNL nu mai este singur la guvernare, dar că mandatul acordat de BPN a fost respectat în totalitate. Lista de miniştri şi Programul de guvernare vor fi depuse miercuri n Parlament. ...

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cîţu, întrebat despre centrul de vaccinare din Parlament: Deciziile cu centrele de vaccinare au fost hotărâri de Guvern. Propunerile au venit din Ministerul Sănătăţii şi au fost avizate

Cîţu, întrebat despre centrul de vaccinare din Parlament: Deciziile cu centrele de vaccinare au fost hotărâri de Guvern. Propunerile au venit din Ministerul Sănătăţii şi au fost avizate

Politică

Premierul Florin Cîţu a declarat, întrebat marţi de ce este necesar un centrul special de vaccinare în Parlament, că deciziile privind centrele de vaccinare au fost luate prin hotărâri de Guvern, la propunerea Ministerului Sănătăţii. Şeful Guvernului a adăugat că probabil aceasta a fost o decizie luată de specialişti, însă a solicitat din primul moment ca ele să fie deschise publicului....

Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Alexandru Proteasa şi Cristian Moş au fost aleşi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Timiş, după ce PNL şi USR PLUS au ajuns la o înţelegere, după mai multe negocieri eşuate

Alexandru Proteasa şi Cristian Moş au fost aleşi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Timiş, după ce PNL şi USR PLUS au ajuns la o înţelegere, după mai multe negocieri eşuate

Politică

Consiliul Judeţean Timiş s-a întrunit în şedintă extraordinară, marti, pentru a-şi alege cei doi vicepreşedinti, la trei luni de la alegerile locale, după ce PNL şi USR PLUS au reusit să ajungă la o înţelegere, la nivelul judeţului Timiş, la finalul mai multor runde de negocieri eşuate. ...

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cîţu, întrebat când vor dispărea pensiile speciale: Vor dispărea cu reforma sistemului de pensii în care vom trece toate pensiile pe contributivitate / În 15 ani de zile, cei care vor lucra nu vor mai putea să plătească pentru cei care vor ieşi la pensie

Premierul Florin Cîţu a declarat, joi seară, că pensiile speciale vor dispărea odată cu reforma sistemului de pensii, când toate pensiile vor fi bazate pe contributivitate. Cîţu susţine că este necesară o reformă a întregului sistem de pensii, pentru că, în 15 ani, ”cei care vor lucra nu vor mai putea să plătească pentru cei care vor ieşi la pensie”. ...

Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ionuţ Moşteanu (USR-PLUS): În continuare, Marcel Ciolacu îi ţine spatele lui Cîţu şi îl ţine pe perfuzii politice la Palatul Victoria/ Au votat împreună pentru siluirea Constituţiei

Ionuţ Moşteanu (USR-PLUS): În continuare, Marcel Ciolacu îi ţine spatele lui Cîţu şi îl ţine pe perfuzii politice la Palatul Victoria/ Au votat împreună pentru siluirea Constituţiei

Politică

Purtătorul de cuvânt al USR-PLUS, Ionuţ Moşteanu, consideră că parlamentarii PNL şi PSD au "votat împreună pentru siluirea Constituţiei" atunci când au decis ca moţiunea de cenzură depusă de USR-PLUS şi AUR să fie votată după ce Curtea Constituţională se va pronunţa cu privire la sesizarea depusă de Guvern. "În continuare, Marcel Ciolacu îi ţine spatele lui Cîţu şi îl ţine pe perfuzii politice, dacă pot să spun aşa, la Palatul Victoria”, afirmă parlamentarul USR-PLUS. ...

Vizualizări: 225, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ciolacu, despre întâlnirea cu Cîţu: Mergem cu dl. Jianu din partea IMM-urilor şi cu dl. Costin din partea sindicatelor. M-a invitat pe mine şi cu cine consideră PSD să meargă la discuţii/ Nu mă deranja să mă cheme nici la Vama Veche, mă duceam şi acolo

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, explică faptul că va merge la discuţii cu premierul Florin Cîţu pe subiectul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă însoţit nu doar de colegi de partid, dar şi de un reprezentant al mediului de afaceri şi un lider de sindicat, susţinând că a luat decizia în condiţiile în care nici patronatele, nici sindicatele nu au găsit "pârghii" de a discuta cu premierul şi atunci PSD a decis să "înlesnească" aceste discuţii. ...

Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Marcel Ciolacu: De principiu, alegerile sunt în 2024. S-ar putea la sectorul 1 să fie mai devreme

Marcel Ciolacu: De principiu, alegerile sunt în 2024. S-ar putea la sectorul 1 să fie mai devreme

Politică

Liderul PSD Marcel Ciolacu afirmă că aşteaptă decizia „unui magistrat” cu privire la ancheta deschisă în urma rezultatului alegerilor locale pentru Primăria sectorului 1, el afirmând că, în cazul în care Clotilde Armand nu va demisiona dacă se va ajunge la concluzia că a pierdut alegerile, PSD va strânge semnături pentru organizarea unui referendum privind reluarea scrutinului. „De principiu, alegerile sunt în 2024. S-ar putea la sectorul 1 să fie mai devreme. Aşteptăm să vedem dacă doamna primar îşi dă demisia în cazul în care a pierdut alegerile. Nu-şi dă demisia o să începem să strângem semnături pentru referendum, categoric”, spune Ciolacu. ...

Vizualizări: 227, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Guran: Ascultând textul moţiunii, pare că acum 2 ani când a părăsit guvernarea, PSD a creat Elveţia aici şi dintr-o dată ne-am trezit în România, o Românie săracă şi amărâtă

Guran: Ascultând textul moţiunii, pare că acum 2 ani când a părăsit guvernarea, PSD a creat Elveţia aici şi dintr-o dată ne-am trezit în România, o Românie săracă şi amărâtă

Politică

Liderul senatorilor PNL Virgil Guran a declarat că ascultând textul moţiunii de cenzură pare că PSD, acum 2 ani când a părăsit guvernarea, crease Elveţia aici şi dintr-o dată ne-am trezit în România, o Românie sărăcă şi amărâtă. El a adaugăt că moţiunea nu va trece, iar acest lucru îl ştie inclusiv PSD. ...

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Orban: Florin Cîţu, în cazul în care moţiunea de cenzură va fi adoptată de Parlament, nu poate fi desemnat de preşedintele Klaus Iohannis, pentru că există o decizie a CCR

Orban: Florin Cîţu, în cazul în care moţiunea de cenzură va fi adoptată de Parlament, nu poate fi desemnat de preşedintele Klaus Iohannis, pentru că există o decizie a CCR

Politică

Ludovic Orban a afirmat că Florin Cîţu nu mai poate fi desemnat din nou premier de către preşedintele Klaus Iohannis, în cazul în care trece moţiunea de cenzură, deoarece există o decizie a Curţii Constituţionale care spune că nu poate fi nominalizat prim-ministru o persoană care a ocupat această funcţie şi a fost dată jos prin moţiune de cenzură....

Vizualizări: 413, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Alegeri parlamentare 2020 – Ionel Dancă: Alegerile se câştigă la vot, nu în sondaje/ Am votat pentru ca nicio regiune şi niciun judeţ al României să nu mai rămână în urmă din punct de vedere al dezvoltării

Şeful Cancelariei primului ministru, Ionel Dancă, îi îndeamnă pe români să iasă la vot, el susţinând că ”alegerile se câştigă la vot, nu în sondaje şi este foarte important ca votul românilor să dea o opţiune clară pentru viitorul Parlament, astfel încât partidul care va câştiga alegerile să aibă o majoritate solidă şi stabilă pentru a putea construi în linişte şi în pace România pe care ne-o dorim cu toţii în următorii ani”. ...

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Consilierul USR PLUS Iaşi care a votat bugetul local alături de liberali, somat să-şi dea demisia din consiliu. Marius Bodea, senator USR PLUS: Oricum ambalăm acel episod tot trădare se cheamă. Şi-a bătut joc de întreaga echipă

Senatorul USR PLUS Marius Bodea îi cere colegului său de partid Cezar Baciu să-şi dea demisia din Consiliul Local şi să nu mai rămână "cocoţat" în acest post, după ce a încălcat linia USR PLUS şi a votat bugetul local propus de edilul Mihai Chirica. Marius Bodea a declarat pentru News.ro că USR PLUS l-a exclus pe consilierul Cezar Baciu din partid, după ce a acesta a "trădat" la votul din consiliu şi a votat proiectul de buget local alături de liberali, însă Baciu mai rămâne o perioadă în funcţia de consilier, după ce a contestat în Justiţie procedura de excludere....

Vizualizări: 238, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Şeful PSD Sibiu o condamnă pe Raluca Turcan că nu a purtat masca în remorcă, în condiţiile în care el a participat la sfinţirea unei picturi bisericeşti şi nu a purtat masca tot timpul / Trif apare în fotografii alături de mitropolitul Ardealului – FOTO

Liderul PSD Sibiu, Bogdan Trif, o condamnă pe Raluca Turcan că a stat într-o remorcă, în câmp, fără mască, alături de mai multe persoane, în condiţiile în care el a participat la sfinţirea unei picturi bisericeşti şi nu a purtat masca tot timpul. Bogdan Trif apare în fotografii alături de mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza. ...

Vizualizări: 239, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
USR PLUS acuză PNL de încălcarea protocolului de funcţionare a coaliţiei – surse

USR PLUS acuză PNL de încălcarea protocolului de funcţionare a coaliţiei – surse

Politică

Liderii USR PLUS acuză PNL şi în special pe premierul Florin Cîţu de încălcarea protocolului de funcţionare a coaliţiei, care prevede că agenda guvernului şi procesul de prioritizare al actelor normative vor fi decise de prim-ministru împreună cu vicepremierii, a precizat surse din conducerea USR PLUS pentru News.ro....

Vizualizări: 215, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă