CFR a lansat licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate aferent modernizării liniei de cale ferată Pojorâta – Suceava, subsecţiunea 3 a tronsonului Apahida – Suceava, contract de 42,74 milioane lei din fonduri europene

Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
CFR a lansat licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate aferent modernizării liniei de cale ferată Pojorâta – Suceava, subsecţiunea 3 a tronsonului Apahida – Suceava, contract de 42,74 milioane lei din fonduri europene

Compania Naţională de Căi Ferate CFR a anunţat marţi că a lansat licitaţia deschisă pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic necesar modernizării liniei de cale ferată Pojorâta – Suceava (subsecţiunea 3 a tronsonului Apahida – Suceava), pentru viteza maximă de circulaţie de 160 km/h pentru trenurile de călători, respectiv de 120 km/h pentru trenurile de marfă, valoarea contractului fiind de 42,74 milioane lei din fonduri europene.

Știri similare

Guvern: Ministerele trebuie să elaboreze, până pe 4 februarie, un memorandum referitor la măsurile de reducere a pierderilor şi/sau plăţilor restante înregistrate la finalul anului trecut | DOCUMENT

Guvern: Ministerele trebuie să elaboreze, până pe 4 februarie, un memorandum referitor la măsurile de reducere a pierderilor şi/sau plăţilor restante înregistrate la finalul anului trecut | DOCUMENT

Economie

Guvernul a adoptat vineri un memorandum cu tema „elaborarea de către ministere sau alte autorităţi publice centrale a unui Memorandum până la data de 4 februarie 2021, referitor la măsurile de reducere a pierderilor şi / sau plăţilor restante înregistrate la data de 31.12.2020 de către operatorii economici definiţi prin Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013”. Conform documentului, 67 de operatori economici înregistrează pierderi contabile la data de 30 septembrie 2020, valoarea totală fiind de 1,97 miliarde lei şi 54 de operatori economici înregistrează plăţi restante, la 30 septembrie 2020, în valoare totală de 3,92 miliarde lei....

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Consiliul Fiscal apreciază drept fezabilă atingerea ţintei de deficit bugetar în anul 2021/ Procesul de consolidare fiscal-bugetară trebuie să aibă în vedere o restructurare a cheltuielilor bugetare, însă este absolut necesară creşterea veniturilor fiscale

Cheltuielile de investiţii au reprezentat în anul 2020 maximul ultimilor cinci ani, cu un procent de 5,1% din PIB şi sunt prognozate să crească la 5,5% din PIB în anul 2021, arată Consiliul Fiscal, potrivit căruia economia României ar putea avea o evoluţie pozitivă între 4-5% în acest an. Consiliul Fiscal apreciază drept fezabilă atingerea ţintei de deficit bugetar în anul 2021, ...

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
CISCO: Tendinţele cheie care vor defini industria IT în viitorul apropiat: Reducerea decalajului digital, siguranţă mai mare cu ajutorul senzorilor şi un viitor fără parole

CISCO: Tendinţele cheie care vor defini industria IT în viitorul apropiat: Reducerea decalajului digital, siguranţă mai mare cu ajutorul senzorilor şi un viitor fără parole

Economie

Tendinţele pe care le-am fi aşteptat în tehnologie pentru 2024 sunt accelerate în viitorul apropiat, iar nenumărate iniţiative şi inovaţii tehnologice promit mari schimbări în noul an, arată datele Cisco România, care a identificat şase tendinţe cheie care vor defini industria IT în viitorul apropiat, între care un viitor fără parole, o siguranţă mai mare cu ajutorul senzorilor şi reducerea decalajului digital....

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
SONDAJ: Şapte din zece antreprenori se tem de o nouă închidere a activităţii. Mai mult de jumătate dintre oamenii de afaceri cred că efectele pandemiei se vor vedea cel puţin până la începutul lui 2022

Şapte din zece antreprenori se tem că al treilea val al pandemiei le-ar putea bloca din nou activitatea, arată rezultatele unui barometru de opinie realizat de Frames, la comanda Asociaţiei Patronale ”Protejăm România”, potrivit căruia 57% dintre antreprenori cred că efectele pandemiei se vor vedea cel puţin până la începutul lui 2022....

Vizualizări: 266, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură anunţă că plăteşte ajutor de stat de 23,6 milioane lei în sectorul creşterii animalelor pentru peste 200 de solicitanţi

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură anunţă că plăteşte ajutor de stat de 23,6 milioane lei în sectorul creşterii animalelor pentru peste 200 de solicitanţi

Economie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat marţi că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor, suma totală autorizată la plată fiind de 23.621.947 lei pentru un număr de 206 solicitanţi....

Vizualizări: 246, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Facebook Messenger criptează apelurile video şi de voce

Facebook Messenger criptează apelurile video şi de voce

Economie

Facebook a început să implementeze criptarea convorbirilor video şi audio realizate cu Messenger, una dintre cele mai folosite aplicaţii de comunicare la nivel mondial....

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cîţu, despre rectificare: Ministerelor care nu au execuţie bună le pot fi ajustate sumele iniţiale din buget. Sunt ministere, şi voi prezenta acest lucru în raportul semestrial, unde avem proiecte cu execuţie zero

Premierul Florin Cîţu a precizat că unele ministere nu au o execuţie bugetară bună, fapt pentru care pot fi ajustate sumele pe care le-am primit iniţial, prin legea bugetului de stat. El a mai spus că există ministere unde există proiecte cu execuţie zero şi va prezenta aceste date în raportul semestrial....

Vizualizări: 238, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
INS: Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, în termeni nominali, a crescut în primele şapte luni, ca serie brută, cu 17,4%

INS: Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, în termeni nominali, a crescut în primele şapte luni, ca serie brută, cu 17,4%

Economie

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), în termeni nominali, a crescut în primele şapte luni ale anului faţă de perioada similară din 2020, atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 17,4%, respectiv cu 14,3%, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS)....

Vizualizări: 236, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Registrul Comerţului: 137.500 de firme şi-au depus situaţiile financiare pentru 2020 până în aprilie

Registrul Comerţului: 137.500 de firme şi-au depus situaţiile financiare pentru 2020 până în aprilie

Economie

Peste 137.500 de firme şi-au depus situaţiile financiare pentru 2020 până la data de 12 aprilie 2021, ceea ce reprezintă circa 10% din numărul estimat de situaţii financiare ce urmează a fi depuse până la termenul limită de la sfârşitul lunii mai, reiese din informaţiile transmise de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), la solicitarea News.ro....

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Japonia vrea să înlocuiască automobilele cu motoare pe benzină până în 2030, pentru reducerea la zero a emisiilor de carbon

Japonia vrea să înlocuiască automobilele cu motoare pe benzină până în 2030, pentru reducerea la zero a emisiilor de carbon

Economie

Japonia a adoptat vineri o „strategie verde” care include obiectivul ca până în anul 2030 să fie interzise maşinile echipate cu motoare pe benzină, astfel încât emisiile de carbon să fie reduse la zero şi să genereze circa două trilioane de dolari pe an până în 2050, informează Reuters....

Vizualizări: 314, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Vânzările Amazon de Prime Day au crescut în SUA cu 8,7% faţă de anul trecut, la 5,6 miliarde de dolari

Vânzările Amazon de Prime Day au crescut în SUA cu 8,7% faţă de anul trecut, la 5,6 miliarde de dolari

Economie

Vânzările realizate de Amazon în cadrul evenimentului anual de marketing Prime Day au crescut în SUA cu 8,7% faţă de anul trecut, la 5,6 miliarde de dolari, chiar dacă problemele din lanţul de aprovizionare şi cererea ridicată au limitat nivelul discounturilor pentru produsele populare, precum electronicele, transmite Reuters....

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Clubhouse începe lansarea globală

Clubhouse începe lansarea globală

Economie

Mult mediatizata platformă de socializare audio, Clubhouse, a început procesul de extindere a disponibilităţii, cu planuri pentru disponibilitate globală până la sfârşitul săptămânii....

Vizualizări: 286, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă