Cel puţin 29 de morţi şi zeci de locuinţe în estul Afganistanului, în inundaţii provocate de ploi puternice; aproximativ 100 de persoane date dispărute în provincia Parwan, cea mai grav afectată
Vizualizări: 200, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmăCel puţin 29 de persoane au murit, iar zeci de locuinţe au fost distruse în estul Afganistanului, în inundaţii provocate de ploi puternice, au anunţat luni oficiali, relatează AFP.
Ploi diluviene au avut loc în ultimele 24 de ore în provinciile Parwan, Kapisa şi Nangarhar.
NEW: Flash Floods Kill 29 In Afghanistan: Officials https://t.co/FWrNMneyfPpic.twitter.com/Y00hWhFz0i
— Insider Paper (@TheInsiderPaper) August 15, 2022
Cel puţin 20 de persoane au murit, iar alte peste 50 au fost rănite în Parwan, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului însărcinat cu gestionarea catastrofelor, Mohammad Naseeb Haqqani.
Cinci persoane au murit în provincia Kapisa, iar patru în Nangarhar, a anunţat el.
Aproximativ 100 de persoane au fost date dispărute în Parwan, anunţă un purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei, Hekmatullah Shamim.
”Culturi, zeci de case şi drumuri au fost distruse”, declară AFP Mohammad Naseeb Haqqani.
Echipe de salvare şi de ajutor de urgenţă au fost trimise în zonele afectate.
Zeci de afgani mor anual din cauza unor ploi torenţiale, în zone rurale sărace, în care case construite sumar se pot surpa cu uşurinţă.