Cazul Epstein – Poliţia britanică va reexamina acuzaţiile de abuz sexual care îl vizează pe prinţul Andrew
Vizualizări: 281, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPoliţia britanică a promis, joi, că va reexamina acuzaţiile de abuz sexual care îi sunt aduse prinţului Andrew de Virginia Giuffre în cazul Epstein.
Virginia Giuffre din Statele Unite afirmă că al doilea fiul al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii este „un bărbat puternic” căruia ea i-a fost „predată în scopuri sexuale” între anii 2000 şi 2002, începând cu vârsta de 16 ani, în reţeaua de trafic sexual pentru care Jeffrey Epstein a fost acuzat şi închis. Acesta din urmă s-a sinucis în închisoarea din Manhattan, în vara lui 2019.
Femeia a depus plângere luni, la tribunalul federal din Manhattan.
„I-am cerut echipei mele să analizeze din nou documentele”, a declarat şefa Poliţiei din Londra, Cressida Dick, la radio LBC, precizând că aceste acuzaţii au fost deja studiate de două ori, în colaborare cu Parchetul. „Suntem pregătiţi să lucrăm cu autorităţile străine, ne vom acorda asistenţa cerută în cadrul legii. Nimeni nu este mai presus de lege”, a adăugat ea.
Prinţul Andrew, care a respins deja acuzaţiile, este învinuit de „agresiune sexuală” asupra Virginiei Giuffre, pe atunci minoră, de trei ori: la Londra, la o apropiată al lui Epstein, Ghislaine Maxwell, şi pe proprietăţile omului de afaceri la New York şi din Insulele Virgine.
Contactaţi, nici reprezentanţii prinţului Andrew, nici familia regală nu au dorit să comenteze.
În vârstă de 61 de ani, prinţul Andrew a dezminţit „categoric” astfel de acuzaţii într-un interviu considerat dezastruos de BBC în noiembrie 2019 în care nu a exprimat niciun fel de regret pentru prietenia cu Epstein, nici minima empatie faţă de victime. El a spus că o fotografie în care apare alături de Vrginia Giuffre şi cu Ghislaine Maxwell în planul secund, nu ar fi adevărată. Maxwell este încarcerată.